Am fost cerută de soție și, după o săptămână, l-am îngropat. Am fugit de tot ce-mi amintea de el și am jurat să nu mai iubesc, până într-o zi

Visul frumos s-a transformat într-un coșmar

Eram sigură că va urma pasul cel mare. Simțeam cum pregătește, tăinuiește, îmi ascunde ceva... frumos. Și aveam dreptate pentru că într-o zi, după ce am venit din vacanța la mare, m-a cerut de soție.

M-a cerut simplu, sincer, cu ochii umezi și tremur în glas. Nu a avut nevoie de un decor anume, de un moment prielnic, nici măcar de un inel cu diamant scump.

A fost un moment de puritate între sufletele noastre, cea mai frumoasă zi din viața mea. I-am zis „da” fără să clipesc deoarece simțeam că acolo e locul meu: lângă el, pentru totdeauna.
Dar „pentru totdeauna” a durat doar o săptămână.

Soțul meu a murit acum o săptămână, iar eu sunt însărcinată cu gemeni

La șapte zile după cerere, Angelin a făcut infarct.

A murit în casa noastră, în lumea noastră, în viitorul nostru.

L-am găsit fără suflare când am venit din tura de noapte.

Nu știam de ce nu este cafeaua pregătită ca de obicei, de ce nu s-a trezit să mă aștepte la ușă cu o sărutare.

Am simțit că mă prăbușesc. Părinții lui m-au acuzat că din cauza emoțiilor prin care a trecut cu cererea în căsătorie a murit. Medicii au spus, însă, altceva. Deși avea un stil de viață activ și sănătos, o anomalie genetică nedepistată încă de la naștere a dus la slăbirea peretelui aortic.

După 6 ani de văduvie și plâns neîncetat, am avut surpriza vieții mele

Au urmat ani de vid, o perioadă de văduvie în adevăratul sens al cuvântului în care m-am agățat de muncă, de rutină, de orice lucru care nu-mi cerea să simt. Prietenele mele îmi spuneau să mai ies, să nu mai sufăr, dar nu puteam.

Am refuzat orice apropiere, orice gest de tandrețe din partea bărbaților. Familia lui a întrerupt legătura cu mine și asta mă făcea în continuare să mă simt vinovată.

Mi se părea un semn de trădare dacă aș fi vorbit cu un bărbat. După doi ani, m-am mutat departe, în Spania, pentru că nu mai puteam respira în orașul nostru, în apartamentul nostru, în amintirile noastre.

Și totuși… când credeam că viața mea s-a terminat, am avut parte de o surpriză de proporții. Verișorul lui primar, când a aflat că m-am mutat în Spania, locul unde muncea, mi-a scris într-o zi și m-a invitat la o cafea.

Îl văzusem doar la înmormântare și mi s-a părut că a fost singura persoană care nu m-a arătat cu degetul. Nu știu de ce am acceptat. Inițial am crezut că vrea să luăm legătura în amintirea lui Angelin. Dar nu! El dorea să mă consoleze.

Soțul meu a murit în somn, la câteva zile după ce a aflat că sunt însărcinată

De data aceasta, a fost diferit.

Nu m-am îndrăgostit pe loc de el, nu m-au lovit fluturii în stomac.

Dar Mircea a fost blând, înțelegător, răbdător, a făcut față cu brio respingerilor mele repetate. A știut să mă aștepte.

Astăzi sunt căsătorită din nou cu verișorul lui. Știind prin ce am trecut, Mircea nu m-a cerut în căsătorie. Nici vorbă! Mi-a zis într-o zi „ce ar fi să mergem săptămâna viitoare să depunem actele să fim și noi „luați” civil. Cu nunta, om vedea ce om face când ajungem în România”.

Nu ne-am căsătorit religios, am o reținere față de rudele comune ale lor. Încă vorbesc cu Angelin în gând, încă port inelul de logodnă într-o cutiuță, ascunsă de lume. Dar am învățat că pot iubi din nou!