Am investit tot ce aveam într-o nuntă perfectă. Am ales să nu pun nume pe plicuri, de teamă să nu jignesc pe cineva și am rămas cu datorii uriașe

Nunta mea a avut loc de curând. Am preferat să fie atipică. Nu pot spune că a fost ceva extravagant, dar nici simplu. Am ales, împreună cu soțul meu, un restaurant frumos din Buzău, care mi s-a părut elegant, primitor, dar fără pretenții de locație exclusivistă. Noi doi ne-am ocupat singuri de tot, am făcut rezervări, am arvunit lăutari, am ales aranjamentele, rochia, meniul. Fiecare detaliu ne-a costat nu doar bani, ci și timp, emoții și speranțe.

Am rămas cu gaură în buget și datorie la bancă

Pentru nunta noastră de vis am făcut un împrumut ca să acoperim cheltuielile. Știam că un astfel de eveniment vine cu costuri, dar am crezut că, la final, vom putea acoperi o mare parte din ele cu ajutorul invitaților. Nu ne-am bazat pe profit, pe invitați, nu am băgat nimănui mâna în buzunar, ci am vrut doar să ieșim pe zero. Din păcate, ideea mea de nuntă atipică nu a fost chiar strălucită.

Mi-am cumpărat rochia de mireasă de la o casă de modă. Am ales un meniu variat, bun, cu opțiuni pentru toate gusturile, dar și pentru toate buzunarele. Lăutarii aleși au fost pe sufletul nostru. Totul a ieșit foarte frumos. Oamenii s-au simțit bine, chiar foarte bine. Majoritatea ne-au felicitat, au dansat, au mâncat, s-au bucurat de bucuria noastră. Parcă prea mult se bucurau Nici nu bănuiam ce urmează să simt... după nuntă.

„Ne plac cadourile, dar preferăm banii și sunteți obligați să vă plătiți mesele”: Așa sună invitația la nuntă a unui cuplu

Am ales să nu punem numele invitaților pe plicuri. Le-am lăsat goale, pe mese. Mi-a fost jenă, de parcă aș fi cerut ceva cuiva. Așa mi s-a părut că este mai discret și nu m-am gândit că va fi o mare problemă. M-am gândit că fiecare familie va pune cât simte sau cât poate. Și am sperat că oamenii vor înțelege cât de mult am muncit pentru această zi, ce cheltuieli presupune fiecare aranjament în parte, fiecare meniu, fiecare clipă de bucurie. Dar nu...

Au fost familii care au pus 400 de lei în plic profitând că nu știm de la cine este darul

Surpriza mare a apărut când am ajuns acasă și am început să deschidem plicurile. Am crezut că visez, că sunt prea obosită și nu mai știu să număr. Am avut un gol în stomac. În plicuri erau ascunse sume care abia acopereau un sfert din meniu.

200 de lei, 300, 400 de familie. Foarte puțini au pus „prețul pieței”, cum i se spune acum și de la câteva familii am primit peste 1500 de lei. Au fost și 7 familii care au venit, au petrecut și au plecat, lăsând plicul gol, exact așa cum l-am pus.

Știu că nu banii sunt totul. Știu că o nuntă ar trebui să fie despre iubire, nu despre calcule. Dar realitatea este alta pentru că după ce am organizat în amănunt cea mai frumoasă zi, am rămas cu zâmbete și cu... datoriile din cont.

Nunta fără dar, un nou concept în România. Nuntașii primesc un singur fel de mâncare, în caserole de plastic

Nu trebuia să am așteptări de la invitați și nici încredere în bunul simț

În străinătate, „se poartă” această modă în care mirii nu cer invitaților dar. DAR la noi nu, pentru că la noi nunțile implică pregătire, muzică de mii de euro, meniuri de câteva sute de lei și cel puțin 4 feluri de mâncare. Mi-e greu să vorbesc despre asta, pentru că pare că mă plâng de bani. Dar nu e vorba despre bani, ci despre dezamăgire. Despre cum unii invitați au venit, s-au bucurat de tot ceea ce le-am oferit, și au plecat fără să se gândească măcar dacă ai cu ce să plătești a doua zi.

Mă simt vinovată că am avut așteptări. Mă simt rușinată că am rămas în urmă cu plățile și de asemenea foarte tristă că, în loc să păstrez amintirea nunții ca pe ceva cald și luminos, o asociez cu facturi, împrumuturi și un sentiment amar.

Poate voi reuși să trec peste asta. Poate, într-o zi, voi zâmbi sincer când îmi voi aminti de nuntă, dar până când nu voi plăti toate datoriile, nu cred...