Funnyby

Ce vrăjitoare ești în funcție de zodie

Fie că ți s-a spus în anumite momente că ai puteri similare unei vrăjitoare, fie că tu însăți încerci să descoperi magia din tine și din ceea ce te înconjoară, să aspiri în a-ți dezvălui forțe sau calități la care nici nu te-ai fi gândit te poate inspira să devii tot mai bună. Din articolul de mai jos vei afla că în spatele fiecărei zodii stă o vrăjitoare, care este însă legată de trăsăturile de personalitate, de modul în care te raportezi la lumea spirituală și la ceilalți. Tot ce vei avea de făcut va fi să te analizezi cât mai bine și să vezi cum ar trebui să acționezi pentru a scoate la iveală virtuțile care par că îți dau însușiri magice.

Pentru Berbec- Vrăjitoarea furtunii

Înainte de toate, trebuie să știi că despre persoanele care sunt identificate cu această vrăjitoare se spune că au o energie magică de neimaginat. Ele nu își vor da seama că o posedă decât în momentele de cumpănă, vor ajunge să le fie teamă să o utilizeze, de altfel existând posibilitatea ca, fără să vrea, să-i rănească pe ceilalți dacă nu o vor putea controla. În realitate, sunt persoane foarte sensibile.

În cazul în care vrăjitoarea cu care te identifici este chiar cea a furtunii, te vei distinge prin următoarele însușiri:

  • Știi să punctezi exact ceea ce trebuie și spui lucrurilor pe nume
  • Din cauza „furtunii” existente în interiorul lor, Berbecii pot rosti vorbe care să rănească, dar își vor cere scuze de îndată ce se calmează
  • Îți dorești să lupți până la capăt, așa cum nimic nu stă în calea unei furtuni
  • Iubești cu pasiune
  • Ești foarte loială
  • Teama nu te detemină să te oprești
  • Poți găsi ordinea chiar și în haos, ai capacitatea de a-i motiva pe ceilalți să meargă mai departe

ghicitoare-care-se-uita-intr-un-glob-de-cristal-si-are-alaturi-simbolul-zodiei-Berbec

Pentru Taur- Vrăjitoarea-animal

Dacă ești Taur, vrăjitoarea cu care te identifici este un animal, în condițiile în care te poți conecta cu natura și îți arăți întotdeauna empatia față de animale, de plante etc. În același timp, animalul tău spiritual este ursul. Cald, având aspect agreabil, adaptabil și imprevizibil, acesta este similar unui Taur. Mai mult decât atât, printre însușirile zodiei se regăsesc forța și capacitatea de a trece peste obstacolele care îi pot sta în cale.

Precum unui urs, Taurilor le place să se simtă confortabil și pun mare preț pe mâncare (Taurii fac parte dintre zodiile care adoră să mănânce).

Pentru Gemeni- Vrăjitoarea-zână

Ceea ce te face remarcată este că despre tine se poate spune că ești vrăjitoare, dar și zână. Iată de ce:

  • Crezi în magie- Încă din copilărie ți-a plăcut să crezi în magie chiar și când ceilalți erau convinși că nu există. Probabil că îți plac poveștile și legendele cu tărâmuri îndepărtate, cu creaturi mitice, dotate cu puteri supranaturale. Într-o lume haotică adesea, vrei să cauți magia din fiecare zi
  • Ești empatică- Când vezi suferință, tot ce ți-ai dori ar fi să ai o baghetă magică, pe care să o utilizezi ca să o alungi. Cei din jur îți spun adesea că se simt bine în preajma ta, mai ales când se află în suferință. Te interesează astrologia, dar și tehnicile de vindecare
  • Visezi mult și pe timpul zilei- Dacă ai avut mai mulți prieteni imaginari în copilărie, nu este exclus și să îți placă să ai momente în care să te cufunzi în propria ta lume, să visezi cu ochii deschiși când îți vine mai bine

Pentru Rac- Vrăjitoarea căminului

Vrăjitoarea cu care se identifică un Rac este cea a cărei inimă se regăsește de fapt în casa ei, pe care dorește parcă să o umple cu energii pozitive, magice, dar și cu „poțiuni” vindecătoare, preparate de ea. 

De altfel, nativele din Rac sunt sensibile, vor să protejeze, au instincte materne puternice, dorindu-și permanent să-i ocrotească pe cei dragi. În acest scop, recurg și la intuiția lor deosebită. O atitudine similară o pot avea și la locul de muncă sau printre prieteni, încurajând loialitatea și atașamentul față de un anumit loc.

Pentru Leu- Vrăjitoarea zeilor

Ceea ce îți dă puteri deosebite este ajutorul pe care îl primești de la diverși zei. Leii sunt cunoscuți în zodiac pentru că se află sub protecția unor zei precum:

  • Apollo- Este zeul Soarelui, al luminii, al muzicii, al poeziei și al cunoașterii, iar zodia Leu este guvernată de Soare, nativii ei fiind persoane calde, încântătoare, iubitoare
  • Zeus- A rămas cunoscut ca fiind un zeu înțelept, corect, dar și iute la mânie. Leii au și ei tendința de a se înfuria ușor, sunt mândri și ușor aroganți, dar totodată și generoși, corecți și nu duc lipsă de înțelepciune, asemenea zeității cu care se identifică
  • Brigid- Reprezintă o zeiță celtică a focului, a vindecării, a nașterii și a poeziei, dăruindu-i unui Leu energia și creativitatea. Lider prin excelență, acesta va fi urmat de cei din jur datorită personalității sale fermecătoare, fiind o prezență caldă, pe care ceilalți și-ar dori să o aibă în preajmă

Pentru Fecioară- „Vrăjitoarea verde”

De ce se identifică Fecioarele cu o vrăjitoare verde? Este foarte simplu: pentru că adoră natura, vor să se bucure de comunicarea cu ea, nu le displace să adune ierburi de leac și nici nu se retrag când vine vorba să o protejeze. 

Oriunde s-ar afla în natură, Fecioarele sunt fericite, întrucât aici simt că se pot întoarce spre ele însele și pot reflecta la lucrurile care sunt cu adevărat importante în viața lor. În același timp, îndrăgesc să se implice în activități precum grădinăritul și ar fi dispuse să învețe cât mai multe lucruri noi din acest domeniu.

Pentru Balanță- Vrăjitoarea dragostei

Vrăjitoarea cu care te vei identifica dacă ești în zodia Balanță este cea care întruchipează dragostea. Această asociere este posibilă pentru că îți dorești mult să găsești iubirea veșnică, un partener care să îți fie alături și să te susțină cu adevărat. Practic, ești mereu în căutarea unui suflet-pereche, de la care aștepți să-ți dăruiască, la rândul său, loialitate, afecțiune, complimente sincere.

Dacă ești Balanță vei fi dominată de o vrăjitoare a dragostei și pentru că ești o persoană romantică, mereu gata să-i dăruiască persoanei iubite tot ceea ce o va ajuta să se simtă cât mai bine. 

Pentru Scorpion- Vrăjitoarea spiritelor

Nu este de mirare că ești o astfel de vrăjitoare fiind Scorpion deoarece pentru cei din jur pari adesea de neatins, fiind foarte pricepută în a păstra secrete, în a dezlega mistere și în de a vedea dincolo de ceea ce pot vedea ceilalți. Atrasă chiar și de forțele oculte, de misterele cele mai profunde ale existenței, simțurile tale sunt foarte ascuțite, unii nativi ai acestei zodii fiind predispuși în a avea percepții extrasenzoriale.

Tocmai pentru că te poți regăsi într-o vrăjitoare a spiritelor, nu ar fi exclus dacă ai avea momente în care să-ți dorești să comunici și cu lumea spiritelor, cum ar fi cu spiritele celor dispăruți dintre noi, cu îngeri păzitori etc.

ghicitoare-care-se-uita-in-globul-de-cristal-avand-alaturi-de-ea-simbolul-zodiei-Scorpion

Pentru Săgetător- Vrăjitoarea mereu aflată în mers

Vrăjitoarea cu care zodia ta se identifică este aflată mereu în mișcare pentru că și ție îți plac foarte mult călătoriile. Ești gata oricând de plecare, te afli printre persoanele care nici nu au sosit bine de undeva că încep de îndată să-și facă planuri pentru următoarea călătorie. Nu eviți însă nici plecările fără niciun plan, care te vor duce încotro vezi cu ochii.

Locurile tale preferate, în care ți-ai dori să ajungi cât mai des, sunt cele dinamice, nu foarte aglomerate, unde poți să-ți urmezi visul de aventură. 

Pentru Capricorn- Vrăjitoarea-talisman

Chiar dacă ești bine ancorată în realitate, acest fapt nu înseamnă că ești lipsită și de puteri magice. Îți place să lucrezi cu cristale, cu pietre, ai vrea să le absorbi din plin energia. 

În privința puterii tale „magice”, aceasta constă mai ales în a face lucrurile să se întâmple, în a merge până la capăt, în a-și îndeplini scopurile datorită unei ambiții extraordinare. În plus, nu este străină de tine capacitatea de a-ți stabili obiective care să fie spre binele umanității, acționând precum un lider.

Pentru Vărsător- Vrăjitoarea haosului

Ceea ce te face să te remarci în zodiac este tendința de a nu urma regulile și de a te revolta împotriva nedreptății, fiind suficient de curajoasă pentru a-ți susține cauza. Vei face astfel de alegeri pentru că ai vrea să schimbi lumea, ți-ar plăcea să devină mai bună și îți vei face din asta scopul vieții tale. Tocmai datorită unor asemenea intenții te simți responsabilă să-i ajuți pe ceilalți.

Ca să-ți vezi visul realizat, ești gata oricând să pleci într-o aventură sau să te revolți și pentru lucrurile pe care alții nici nu le observă.

Pentru Pești- Vrăjitoarea mării

Nici nu se putea ca vrăjitoarea cu care se identifică Peștii să nu aibă legătură cu apa. Între acest semn zodiacal și mare există anumite asemănări.

Pe de o parte, cine va sta în preajma unui Pește are toate șansele să simtă calm, pace, știind că se află în fața cuiva cu inima deschisă, care îl va asculta cu răbdare, stări similare cu acelea pe care le poți avea și când privești o mare liniștită. Pe de altă parte, așa cum marea este vastă, un nativ al acestei zodii de apă va avea, grație imaginației, o vedere care merge dincolo de limite, cunoscând instinctiv faptul că posibilitățile sunt infinite dacă ne lărgim orizontul prin idei creative.

Nu în ultimul rând, întrucât oscilează între multă empatie, prea multă sensibilitate și uneori între planuri nerealiste, Peștii ajung să fie copleșiți de prea multe gânduri care vin și pleacă. Este ca și cum apa i-ar deplasa permanent, înainte și înapoi. Din acest motiv, vor face și efortul de a găsi un echilibru.

femeie-vesela-calare-pe-matura-la-malul-marii

Surse: astrologyanswers.com, astrotalk.com, blog.spiritualify.com, crystalbastrology.com, elitedaily.com, magicalrecipesonline.com, pathforwardpsychics.com, pinkvilla.com, refinery29.com, soulandspiritmagazine.com, timesofindia.indiatimes.com, yourtango.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie
    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie

    Se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte, iar ouăle sunt vedetele acestei sărbători. De la an la an, gospodinele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a vopsi cele mai...

    Ești o proastă, ești o proastă, ești o proastă! Gândurile unui copil pus la colțul de rușine și de ce trebuie să renunțăm la acest obicei
    Ești o proastă, ești o proastă, ești o proastă! Gândurile unui copil pus la colțul de rușine și de ce trebuie să renunțăm la acest obicei

    Vă mai amintiți de pedepsele aspre din copilărie? Dacă încercați să mergeți înapoi în timp și să le retrăiți, ce simțiți acum? Ce efect credeți că au avut...

    Bătaie de joc! Cum arată un manual auxiliar în școala generală! Voi știți în ce zodie era Mircea cel Bătrân?
    Bătaie de joc! Cum arată un manual auxiliar în școala generală! Voi știți în ce zodie era Mircea cel Bătrân?

    Bătaie de joc pentru elevii claselor gimnaziale – un manual auxiliar le cere copiilor să determine zodia unor foste mari personalități românești. Este strigător la cer...

    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei
    „Dacă ești însărcinată, nu înseamnă că ești scutită de la treburile casnice.” Răspunsul soției la afirmația soțului ei

    Cele nouă luni de sarcină vin la pachet cu o mulțime de provocări pentru multe cupluri. În timp ce unele relații se consolidează în această perioadă, pentru alte cupluri,...

    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80
    8 semne că ești un milenial ... geriatric. Primul: ești născut în anii 80

    Dacă ești născut în anii 80 te învârți în jurul vârstei de 40 de ani. Și nu te gândești încă să folosești cuvântul...

    Tu le bifezi? Cele 30 de trăsături care confirmă că ești un individ sănătos psihic
    Tu le bifezi? Cele 30 de trăsături care confirmă că ești un individ sănătos psihic

    Sănătatea emoțională este foarte importantă mai ales în zilele noastre, când pandemia de coronavirus ne-a scos din zona noastră de confort, obligându-ne să ne...

    Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie
    Iubește-te pe tine, în primul rând, chiar dacă ești mamă. Adu-ți aminte că ești, în primul rând, femeie

    Viața de mamă nu vine doar cu bucurii enorme, ci și cu provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. În aceste condiții, te vei simți adesea copleșită, centrul...

    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților
    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților

    Alocațiile pentru copii s-ar putea acorda în funcție de veniturile părinților, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale de...

    © 2022 Qbebe