Culinarby
Qbebe

Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chifteluțele fac parte dintre cele mai versatile preparate, putând fi servite în numeroase moduri. Forma, gustul și consistența lor le includ printre favoritele copiilor, putând fi servite încă din primul an de viață al acestora. În funcție de vârsta copilului, poți să alegi pentru chifteluțe ingrediente variate, cum ar fi carne, pește sau o combinație din mai multe feluri de legume. Pentru a-ți găsi mai ușor inspirația ca să-i pregătești micuțului tău cele mai gustoase și mai arătoase chifteluțe, ghidează-te și după variantele de mai jos. Oricare dintre ele poate intra mai rapid decât îți închipui în topul preferințelor „piticului” tău!

Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
Timp preparare Timp preparare:
25-40 de minute
Familie Varsta:
2 - 4 ani
Nivel dificultate Nivel dificultate:
usor
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Aperitive reci, Aperitive, Aperitive calde, Carne de pui, Carne de curcan, Feluri de mancare, Aperitive speciale, Finger Food, Aperitive romanesti, La cuptor, Mancaruri cu carne, La foc, Iarna, Primavara, Vara, Toamna, Carne, Peste, Mancaruri, Chiftele, Romanesti, Italiene, Zi de nastere, Pranz, Cina, Gustari, Gustoase, Simple, 1-2 porții

Cum se fac chifteluțele pentru copii

Chifteluțele pentru copii pot fi introduse în cadrul procesului de diversificare a alimentației în cazul în care medicul pediatru își dă acordul, luându-se în calcul abilitățile de înghițire, de mestecare ale copilului, dar și faptul că, în unele cazuri, pot surveni alergii la anumite ingrediente din ele (cum ar fi ouăle sau brânza). Astfel, ele ar putea face parte din meniul bebelușului după vârsta de 6 luni. 

În funcție de vârsta copilului, în prepararea chifteluțelor trebuie să ții cont și de aceste indicații:

  • Dacă ai un copil între 6 și 9 luni- Încearcă să pregătești chifteluțe cât mai moi, pe care le vei tăia apoi în bucățele. În situația în care ți se pare că bebelușului nu îi este la îndemână să le înghită, poți să sfărâmi chiftelele în blender și să le incluzi, de pildă, într-un piure 
  • Pentru 9-12 luni - Chifteluțele pentru copiii de această vârstă pot reprezenta o modalitate excelentă de a-i introduce în universul „finger food”, obișnuindu-i treptat să se hrănească și singuri. Este perioada în care poți să tai chifteluțele pentru ca un copil să le poată apuca fără probleme
  • În cazul copiilor de la 12 luni în sus- De acum poți începe să pregătești chiftele de dimensiuni reduse, astfel încât copilul să le poată lua cu furculița

Ca să-i poți oferi copilului tău cele mai sănătoase chiftele, nu uita să ții seama și de următoarele sfaturi:

  • Mizează pe ingrediente simple- Când vei începe să pregătești chifteluțe, bazează-te pe ingrediente cât mai simple, cu care copilul a început să se obișnuiască în prealabil. De pildă, limitează-te la carne tocată (de vită, de pui sau de curcan), alături de piure de cartofi dulci, de cereale pentru copii etc.
  • Evită sarea- Poți da gust chifteluțelor pentru copii fără să apelezi la sare. Spre exemplu, folosește ierburi aromatice precum oregano sau busuioc
  • Orientează-te spre cereale integrale- În loc să te folosești de pesmet obișnuit, pentru a conferi o crustă cât mai crocantă chifteluțelor alege, de exemplu, să prepari tu însăți pesmet din pâine integrală sau, de ce nu, te poți folosi de fulgi de ovăz sau de orice alt fel de cereale integrale (mai bogate în fibre și mai sănătoase)
  • Nu te rezuma doar la carne- Chifteluțele pentru copii pot fi la fel de atractive și dacă nu sunt pe bază de carne, ci sunt dintr-un mix de legume, de boabe sau din pește
  • Mărește valoarea nutritivă a chifteluțelor adăugând mai multe feluri de legume- Pentru copiii care evită legumele, să le strecori într-un preparat îndrăgit, așa cum sunt și chifteluțele, este soluția perfectă pentru completarea aportului zilnic. Nu exagera însă punând prea multe feluri de legume întrucât poți să fii pusă în fața unei situații nedorite: copilul nu se va familiariza cu gustul și textura acestora, refuzându-le

maini-de-copil-langa-o-farfurie-cu-orez-legume-si-chiftelute

Chiftele de curcan pentru bebeluși

ursulet-din-chiftelute-acoperit-cu-omleta

Așa cum s-a precizat anterior, chifteluțele pentru copii pot fi servite din primul an de viață al acestora, ajutându-i să se familiarizeze cu alimentația solidă. Printre ingredientele adecvate rețetelor de chiftele potrivite pentru bebeluși se numără și carnea de curcan. Aceasta contribuie la dezvoltarea sănătoasă, în condițiile în care conține vitamine din grupul B-urilor, fier, seleniu și zinc. Varianta de mai jos se caracterizează și prin prezența cartofului dulce, un ingredient ce poate fi introdus în alimentația copilului începând cu vârsta de 6 luni, oferind nutrienți valoroși (vitaminele A, C, B6, dar și potasiu) și fiind ușor de digerat.

Ingrediente pentru aproximativ 20 de chiftele de curcan

  • 500 g carne de curcan de calitate
  • 1 cartof dulce de mărime medie (fiert în prealabil)
  • 1/2 cană cereale de ovăz pentru bebeluși
  • 1/4 cană sos de mere neîndulcit (preparat în casă, anterior)

Timp total de preparare: 25-30 de minute

Mod de preparare

  1. Cartoful dulce va fi zdrobit în blender
  2. Cuptorul va fi încins la 180 de grade
  3. O tavă tapetată cu hârtie de copt va fi pregătită
  4. Pune toate ingredientele la un loc și formează chiftelele
  5. Chiftelele vor fi date la copt cam 15-20 de minute sau până când vei vedea că sunt bine pătrunse

Chiftele de pește pentru copii

chiftele-si-frunze-de-spanac-pe-o-farfurie-bleu

Peștele ar trebui neapărat să fac parte dintre ingredientele regăsite în chifteluțele pentru copii, întrucât este sursă de proteine, de grăsimi sănătoase (acizi grași Omega-3), de vitamine (cum ar fi vitamina D, dar și diferite vitamine din grupul B-urilor), dar și de minerale (precum fosforul, fierul, potasiul, seleniul). Toți acești nutrienți sunt esențiali pentru dezvoltarea fizică și psihică armonioasă, încă din primul an de viață.

Medicii pediatri recomandă introducerea peștelui în diversificarea alimentației, dar grija trebuie să fie să eviți peștii care pot conține cantități mari de mercur (precum macroul de exemplu). În schimb, poți opta cu încredere pentru pești precum somonul sau sardinele.

Rețeta de chiftele prezentată se bazează pe somon și, pentru mai multă valoare nutritivă, peștele se îmbină cu cartoful dulce, cu morcovul (sursă de antioxidanți și de fibre) și cu zucchini (valoroși prin fibre, prin vitaminele A și C).

Ingrediente pentru aproximativ 24 de chiftele

  • 300 g somon fără piele
  • 200 g cartof dulce
  • 2 morcovi rași
  • 1 zucchini ras
  • 1 linguriță mărar uscat
  • ulei de măsline

Timp total de preparare: 30-35 de minute

Mod de preparare

  1. Cuptorul se va încinge la 180 de grade
  2. Cartoful dulce va fi curățat, tăiat bucăți și fier la aburi, până când se va înmuia. Îl vei lăsa la răcit
  3. Peștele tăiat bucăți, cartoful dulce și mărarul vor fi puse în blender 
  4. Amestecul cu somon va fi pus într-un castron și peste ele se vor adăuga zucchini și morcovul rase cât mai fin
  5. Cu mâinile umede, vei forma chiftelele 
  6. Vei pune chiftelele într-o tavă cu hârtie de copt, pe care vei pune și puțin ulei de măsline
  7. Chifteluțele de pește vor sta la cuptor cam 20 de minute

Chifteluțe de legume la cuptor pentru copii

Chiar dacă nu conțin carne, chifteluțele pentru copii nu vor fi mai puțin consistente și hrănitoare având la bază năut și alte legume. În privința năutului, acesta este sursă de proteine, de fier, de magneziu, de calciu, de zinc. Alături de el, morcovul, dovlecelul și brânza Cheddar vor fi cheia-succesului pentru chifteluțe la cuptor memorabile. 

chiftele-vegetariene-care-contin-si-naut 

Ingrediente pentru 20 de Chifteluțe de legume la cuptor

  • 240 g năut din conservă (bine scurs)
  • 1 dovlecel mic, ras
  • 1 morcov de mărime medie, ras
  • 1 ou
  • 1 felie de pâine integrală
  • 50 g brânză Cheddar rasă
  • 1/2 linguriță ierburi aromatice uscate (la alegere)

Timp total de preparare: 25 de minute

Mod de preparare

  1. Încinge cuptorul la 200 de grade și pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt
  2. Pâinea va fi pusă într-un robot de bucătărie până când vei obține din ea firimituri
  3. Peste firimituri vei pune legumele rase, năutul, oul, brânza și ierburile uscate, folosind iar robotul de bucătărie- Dacă ți se pare că amestecul este prea uscat, poți adăuga apă
  4. Vei forma cam 20 de chifteluțe din amestecul obținut
  5. Chifteluțele vor sta la cuptor cam 15-20 de minute

Chifteluțe de dovlecei

chiftelute-pe-platou-alaturi-de-zucchini-si-ceapa-verde

Fac parte dintre chifteluțele pentru copii ce se prepară cel mai des. Versatile și ușoare, pot fi pregătite în orice anotimp, pretându-se foarte bine cu diferite verdețuri. Dovleceii sunt bogați în apă și în fibre, fiind potriviți pentru a fi introduși în dieta copilului încă din primul său an de viață.

În funcție de vârsta pe care o are micuțul tău, poți să recurgi la brânză Feta, precum în indicațiile de preparare de mai jos sau, dacă ți se pare prea sărată, o poți înlocui cu un alt fel de brânză. 

Ingrediente pentru aproximativ 25 de chifteluțe

  • 1 kg de dovlecei
  • 1 cartof dulce mediu
  • 2 ouă
  • 170 g brânză Feta
  • 1 cană și jumătate fulgi de ovăz
  • 2 cepe verzi mici
  • 2 linguri mărar
  • 1/2 cană mentă
  • 1 lingură oregano

Timp total de preparare: 45 de minute

Mod de preparare

  1. Cuptorul se încinge la 180 de grade
  2. Dovleceii și cartoful dulce se curăță și se dau prin răzătoare
  3. Vei scurge bine dovlecelul
  4. Vei pune într-un castron legumele, ouăle, plantele aromatice tocate mărunt, brânza Feta și le vei amesteca manual
  5. Vei zdrobi în blender fulgii de ovăz
  6. Vei adăuga peste ei și restul ingredientelor
  7. Vei forma chiftelele din pasta formată
  8. Vei pune chiftelele la cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le vei lăsa la copt cam 25-30 de minute

Chifteluțe de pui la cuptor pentru copii

chiftelute-la-cuptor-cu-sos-de-rosii-in-tava-de-folie-de-aluminiu

Carnea de pui este ușor de digerat, dar și plină de nutrienți bineveniți pentru sănătatea copilului, precum: proteine, vitamine din grupul B-urilor (vitaminele B1, B2, B3, B6, B9, B12), minerale (fier, fosfor, potasiu). Acest tip de carne este printre cele mai populare ingrediente când vine vorba de prepararea chifteluțelor pentru copii.

Pentru a-l „păcăli” pe copilul tău oferindu-i și spanac fără să-și dea seama, varianta de chifteluțe de mai jos este foarte potrivită, putând fi servite fie cu paste și sos, fie cu orez, cu piure sau alături de legume gătite la grătar sau la abur.

Ingrediente pentru aproximativ 12 chifteluțe

  • 1 ou mare
  • 1/2 kg carne tocată de pui
  • 1/2 cană pesmet Panko (cunoscut și sub numele de pesmet japonez, oferă posibilitatea de a obține cruste mai crocante decât prin folosirea pesmetului obișnuit)
  • 1/3 cană Parmezan ras
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • 2 linguri pastă de roșii
  • 3 linguri pătrunjel tocat
  • 1 linguriță oregano uscat
  • 2 căni și jumătate spanac proaspăt
  • sare și piper (după gust)

Timp total de preparare: 30-35 de minute

Mod de preparare

  1. Cuptorul se încinge la 200 de grade și se pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt
  2. Vei bate oul
  3. Vei pune laolaltă oul, carnea, pesmetul, brânza Parmezan, 1 lingură din uleiul de măsline, oregano, sarea, piperul, pătrunjelul tocat și 1 lingură de pastă de roșii
  4. Vei toca foarte mărunt spanacul, îl vei adăuga peste ingredientele menționate și vei avea grijă să le amesteci bine
  5. Din pasta formată vei forma chiftele, pe care le vei pune în tavă la copt
  6. Înainte să dai chiftelele la cuptor, le vei unge cu un amestec format din restul de ulei de măsline și de pastă de tomate
  7. Chifteluțele vor sta la cuptor cam 18-22 de minute

Chifteluțe de cartofi

chiftelute-vegetariene-cu-legume-verzi-alaturi-de-un-sos-alb

Ai la masă un mic „mofturos”, care e mereu pus pe fugă când aude că în meniu se servește broccoli? Dacă vrei să-l determini să nu mai procedeze așa, poți apela cu încredere la următorul truc: strecoară broccoli în chifteluțe pentru copii cu piure de cartofi, preparate la cuptor.

Ingrediente pentru aproximativ 15 chifteluțe

  • 1 cană și jumătate piure de cartofi
  • 1/3 cană piure de broccoli
  • 1/2 cană brânză Cheddar rasă
  • 1 ou mare 
  • pesmet Panko (1 cană plus 3 linguri)
  • 2 linguri ulei de rapiță
  • sare (după gust)

Timp total de preparare: 25 de minute

Mod de preparare

  1. Pune laolaltă piureul de cartofi, cel de broccoli, brânza, oul, 3 linguri de pesmet Panko, sarea
  2. Vei amesteca toate aceste ingrediente și vei forma chiftele, pe care le vei da apoi prin restul de pesmet
  3. Vei încinge 1 lingură de ulei într-o tigaie, adăugând jumătate din chiftele. Lasă-le să se prăjească pe fiecare parte, până când devin aurii
  4. Procedează la fel și pentru restul de chiftele, cu restul de ulei

Indiferent de preferințe, variantele de chifteluțe pentru copii prezentate se prepară rapid, sunt gustoase și pot fi oferite inclusiv la o petrecere pentru copii, putând fi servite alături de cele mai variate garnituri.

Surse: kidgredients.com, jamilacuisine.ro, myfussyeater.com, panoseats.com, parents.com, parenting.firstcry.com, solidstarts.com, sweettoothsweetlife.com, whattoexpect.com, wellplated.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ciuperci porcini: ce rețete delicioase poți pregăti din ele
    Ciuperci porcini: ce rețete delicioase poți pregăti din ele

    În caz că nu ai auzit de ciuperci porcini până acum, acestea sunt ciuperci de pădure și sunt delicioase, având un gust unic. Sunt considerate ciuperci superioare...

    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020
    Ce rețete delicioase să faci în zilele cu dezlegare la pește din Postul Paștelui 2020

    Postul Paștelui e lung și greu, iar dacă te încumeți să-l ții pe tot, trebuie să ai grijă să consumi o varietate mare de alimente astfel încât să fii sigură...

    6 idei de rețete de mămăligă pentru copii, care îți lasă gura apă
    6 idei de rețete de mămăligă pentru copii, care îți lasă gura apă

    Diversifică meniul copilului adăugându-i un fel de mâncare deosebit de versatil: mămăliga. Preparată simplu, cu brânză și smântână, coaptă sau...

    Sarmale de post: Cele mai simple și delicioase rețete din lume
    Sarmale de post: Cele mai simple și delicioase rețete din lume

    Apărute în Imperiul Otoman, sarmalele și-au câștigat de-a lungul timpului loc pe toate mesele de sărbătoare. Sarmalele sunt un preparat din carne tocată, la care se adaugă...

    Vinete la cuptor: 5 rețete delicioase pentru cei mici, cei mari
    Vinete la cuptor: 5 rețete delicioase pentru cei mici, cei mari

    Legumele proaspete nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic al copilului tău. Însă, dacă nu mai știi ce legume să gătești, îți recomandăm o porție delicioasă de...

    Înghețată fără lactoză: 8 rețete delicioase pentru copiii alergici
    Înghețată fără lactoză: 8 rețete delicioase pentru copiii alergici

    O dietă corectă, din care să fie excluse anumite alimente, este esențială pentru a se evita manifestările neplăcute ce însoțesc alergiile sau intoleranțele la lactoză. Dacă...

    Fulgi de drojdie inactivă: 11 rețete delicioase pentru pitici
    Fulgi de drojdie inactivă: 11 rețete delicioase pentru pitici

    Fulgii de drojdie inactivă sunt substituentul delicios și sănătos al veganilor pentru brânză. Deși nu este un produs foarte popular în bucătăria românească, a...

    © 2023 Qbebe