5 lucruri neașteptate din viața părinților pe care un nou-născut le receptează din primele luni de viață:
1. Când este cel mai bun moment ca cel mic să doarmă separat de părinți
Să dormi cu cel mic în pat la început este un obicei pentru destui părinții. Însă un nou studiu a descoperit că cea mai bună perioadă în care copilul ar trebui să înceapă să doarmă singur este de la 4 luni de zile încolo, adică mult mai devreme decât mulți părinți aleg să o facă. Ceea ce studiul mai susține este că cel mic ar trebui să doarmă într-o cameră separată, pentru o odihnă mai bună.
2. Copiii se simt neimportanți dacă părinții stau toată ziua pe telefon
Lipsa de atenție, chiar și neintenționată, afectează starea mentală a unui copil, arată acest studiu. Cei mici vor căuta interacțiune permanentă, atât la masă, dar și în clipa în care părinții se uită la televizor. Pentru că trăim în 2018 și știm cât de importante sunt telefoanele inteligente, obiceiul părinților de a sta mereu cu ochii în telefon afectează relația cu cel mic, acesta simțindu-se neimportant.
3. Cei mici receptează stările de spirit ale părinților
Spunem de multe ori că cei mici, deși sunt la început și învață fiecare detaliu, sunt în același timp capabili să ne ofere consolare și să ne înțeleagă, deși nu se exprimă. Jennifer E. Lansford, PhD la Social Science Research Institute and the Center for Child and Family Policy at Duke University susține că un copil este capabil să recepteze și să interpreteze corect stările de spirit ale părinților săi: "Încă de la naștere, cei mici prind semnale emoționale de la cei din jurul lor și pot da înapoi emoție atunci când consideră că este necesar".
4. Atingerea unui părinte influențează creierul unui copil
Un grup de specialiști din Germania și Singapore a analizat felul în care creierul unui copil evoluează în timp, în funcție de interacțiunea pe care a avut-o cu mama sa. Rezultatele studiului au arătat că un copil care a avut parte de o interacțiune pozitivă, spre exemplu prin mângâiere, a dezvoltat în timp o activitate cerebrală mai puternică.
5. Cei mici învață simțul umorului de la părinții lor încă de la 6 luni
Să nu te surprindă când vei vedea că cel mic începe să te imite pe tine sau pe tătic atunci când râde. Un studiu condus de Dr. Gina Mireault, de la Johnson State College, și Dr. John Sparrow, de la University of New Hampshire, din America, a scos la lumină un detaliu surprinzător. Cei mici învață să râdă și capătă simț al umorului încă de la 6 luni, imitându-i la început pe părinți.
Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Tania Kolinko