Povești de mamă: bebelușul meu a făcut un infarct înainte de a se naște

Povești de mamă: bebelușul meu a făcut un infarct înainte de a se naște

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Următoarea confesiune, ce îi aparține unei mame din America, aduce în prim-plan una dintre cele mai mari frământări ale noastre, odată ce ni se confirmă că vom fi mame: „Oare bebelușul meu se va naște perfect sănătos?". În unele situații, așa cum vom vedea și în cadrul articolului de mai jos, pot surveni tot felul de complicații inclusiv în mediul intrauterin, iar acestea pot afecta organe vitale ale fătului. Inima este unul dintre ele, de aceea există și posibilitatea apariției unui infarct la bebeluși. Până în prezent, specialiștii nu se pot pronunța ferm în privința cauzelor ce ar putea sta la baza unei probleme atât de serioase, dar ne recomandă, pentru a ne asigura că micuții noștri nu vor avea de suferit de pe urma unor maladii cardiace severe, să nu refuzăm să facem o investigație care nu este invazivă și care ne poate scuti de ce este mai rău: o ecocardiografie fetală.

Să învățam din experiența altora

Kate Bowen (36 de ani) este mama a patru copii. Cel mai mic dintre ei, o fetiță (acum în vârstă de 3 luni), se află și în prezent la „Spitalul de Copii din Boston", întrucât a suferit un infarct pe când se afla încă în uter.
Mama relatează faptul că în cea de-a 36-a săptămână de sarcină s-a confruntat cu stări neobișnuite, precum dureri abdominale, abdomen rigid, sângerare și mișcări atipice ale bebelușului (fetița s-a întors la un moment dat la 180 de grade). De aceea, a solicitat sprijinul unei asistente medicale și a unui medic din orașul în care locuiește.

I s-a făcut o ecografie, iar medicii au constatat că inima bebelușului bătea într-un ritm mult prea alert. Atunci testul a fost reluat, dar rezultatul a fost la fel de îngrijorător. Kate a rămas internată în ziua respectivă. A doua zi, când a fost văzută și de alt medic, s-a decis transferarea ei la  spital, unde urma să i se facă o cezariană de urgență. La cezariană a participat și un cardiolog pediatru, iar Georgia s-a născut în data de 25 mai. Soțul lui Kate a participat la naștere, îngrijorându-se și el că nu și-a auzit bebelușul țipând. Abia după câteva minute părinții au auzit plânsetul copilului lor, după care nu au mai auzit nimic, timp de aproape  5 săptămâni.

Ulterior, mama a aflat că fiica ei suferise un stop cardiac, iar medicii prezenți au intervenit și au resuscitat-o timp de 15-20 de minute. Abia după ce micuța a devenit stabilă a fost internată în secția de terapie intensivă, fiind conectată la aparate care să-i asigure funcționarea inimii și plămânilor. Când și-a văzut bebelușul, mama s-a speriat de nuanța gri a pielii sale, iar în câteva ore de după naștere, a decis să-l boteze, de teamă ca acesta să nu moară. Medicii i-au explicat că fetița suferise un atac de cord încă de dinainte să se nască.

În câteva ore, specialiștii din spitalul în care s-a născut Georgia au luat legătura cu cei de la „Spitalul de Copii din Boston" și au decis să o transfere acolo. Inclusiv șeful departamentului de terapie intensivă de la secția de cardiologie a acestui spital a venit pentru a se asigura că micuța va fi transportată acolo în deplină siguranță și pentru a-i liniști pe părinți.

Medicii din Boston au propus o metodă nouă de tratare a mușchiului cardiac afectat de către infarct : implantul de mitocondrii (ele se regăsesc în toate celulele corpului, cu excepția celulelor roșii din sânge și au rolul de a produce în corp adenozin trifosfat, ce va fi utilizat pentru a crea energia necesară pentru procesele celulare) direct pe țesutul lezat. Acestea sunt preluate chiar din organismul pacientului, de la un organ sănătos. Tehnica a fost folosită pentru prima dată, în domeniul cardiologiei pediatrice, în anul 2015, după ce în prealabil a fost testată de mai multe ori pe șoareci. Experții spun că rezultatele pot fi spectaculoase și rapide, în unele cazuri fiind suficiente doar două zile pentru ca pacienții să se simtă mult mai bine.

Pentru Georgia au fost preluate mitocondrii din zona gâtului, care au fost injectate ulterior în mușchiul inimii. După intervenție, starea ei s-a îmbunătățit considerabil, a fost deconectată de la o parte din aparatele care-i înlocuiau funcțiile inimii, în prezent ea respirând singură. Cei care au realizat implantul sunt optimiști în privința fetiței, dar având în vedere că inima sa a fost profund afectată  în urma infarctului suferit înainte de a se naște, au stabilit ca ea să fie totuși pusă pe o listă de așteptare pentru un transplant.

Kate povestește cum familia ei se străduiește să aibă în continuare o viață cât mai apropiată de cea normală. Cei patru petrec mult timp alături de bebeluș, iar între timp mama s-a ocupat de o colecție de haine pentru copii (disponibilă pe un magazin online) și i-a venit ideea ca, în prima parte a anului viitor, să lanseze o colecție dedicată fiicei sale. Aceasta urmează să poarte numele „Sweet Peach Georgia" și să includă hăinuțe care să poată fi purtate inclusiv de copiii ce petrec mult timp în spital. O parte din banii ce vor fi câștigați de pe urma vânzărilor vor fi donați programului de cercetare cardiologică din cadrul spitalului în care este îngrijită fetița.

În urma experienței trăite, Kate dorește să menționeze că până acum nu era conștientă de faptul că este atât de puternică și că va lupta zi de zi pentru viața Georgiei.

Citește și: Sfideaza toate regulile! O fetita de sase ani traieste cu inima in afara toracelui

Ecocardiografia fetală: cea mai eficientă metodă de a verfica starea inimii bebelușului încă din mediul intrauterin

Ecocardiografia reprezintă o investigație complexă, prin care se pot identifica nu numai anomaliile de structură ale inimii, ci și starea mușchiului cardiac sau modul în care se realizează circulația sângelui. În scopul realizării ei, se va folosi un fel de sondă, ce va fi așezată pe abdomenul mamei (pe care s-a aplicat în prealabil un gel special) și care va transmite unde sonore de înaltă frecvență în interiorul corpului ei. Acestea vor ajunge la organele fătului, inclusiv la inimă și vor putea să transmită apoi, la un ecran video, imagini ale diferitelor zone ale cordului. În funcție de acestea, medicul va putea analiza în profunzime starea inimii bebelușului.

Ecocardiografia fetală ar trebui făcută după 17-18 săptămâni de sarcină pentru ca rezultatele sale să fie relevante. De asemenea, ea îți va fi recomandată numai dacă există factori de risc precum:
• Tu sau tatăl copilului aveți afecțiuni cardiace de natură congenitală
• Există în familiile voastre un istoric legat de prezența bolilor cardiovasculare
• Dacă bebelușul tău a fost diagnosticat deja cu afecțiuni genetice (cu Sindromul Down de pildă)
• Dacă iei medicamente despre care se știe că pot afecta starea inimii fătului
• Ai diabet sau o boală autoimună, cum ar fi lupus
• Investigația este necesară dacă ai avut rubeolă în perioada sarcinii
• În cazul în care la ecografiile obișnuite au fost detectate probleme de ritm cardiac la făt
• În situația în care s-au descoperit anomalii (precum acumulările de lichid) la ecografiile periodice, mai ales la inima sau la plămânii fătului

Timpul în care se dau rezultatele acestei investigații sunt variabile, în funcție de stadiul sarcinii tale și de calitatea imaginii obținute. De îndată ce sunt gata, specialistul va discuta cu tine și, dacă există probleme deosebite, se vor face și alte investigații.

Voi v-ați gândit până acum la faptul că inclusiv bebelușii pot suferi un infarct?

Citește și: Malformatii congenitale: tot ce trebuie sa stii

Surse:
www.goodhousekeeping.com, www.heart.org, www.the-scientist.com

Surse poze:
www.facebook.com

Articolul urmator
Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!
Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Soacra mea a cerut să fie prima care ține în brațe bebelușul meu, după ce se naște
    Soacra mea a cerut să fie prima care ține în brațe bebelușul meu, după ce se naște

    Să devii bunică este un lucru minunat: îți vezi proprii copii devenind ei înșiși părinți, îți vezi „moștenirea” transmisă unei alte generații și -...

    Ce cadou i-am făcut soțului meu înainte de vasectomie
    Ce cadou i-am făcut soțului meu înainte de vasectomie

    Un bărbat din Virginia, SUA, a primit un cadou inedit de la soția lui, chiar înainte de a trece prin operația de vasectomie. Află despre ce e vorba în articolul pe care ți...

    Un adevărat miracol! Un adolescent a făcut infarct și a murit, dar a revenit la viață la rugămințile fierbinți ale mamei
    Un adevărat miracol! Un adolescent a făcut infarct și a murit, dar a revenit la viață la rugămințile fierbinți ale mamei

    Doar printr-un miracol a fost readus la viață tânărul de 16 ani care a făcut infarct odată ajuns în vârful peretelui de alpinism pe care se cățăra, alături de...

    Încă îi citesc fiicei mele de 13 ani povești înainte de culcare și nu vreau să mă opresc
    Încă îi citesc fiicei mele de 13 ani povești înainte de culcare și nu vreau să mă opresc

    Citirea poveștilor înainte de culcare este una dintre activitățile preferate ale părinților și copiilor. Această mamă încă îi citește fiicei sale de 13 ani...

    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna
    O femeie nu a știut că naște. Pompierii i-au salvat bebelușul din hazna

    Caz șocant într-o localitate din Constanța! O femeie a născut în toaleta din curtea gospodăriei sale și a scăpat bebelușul nou-născut în hazna. Potrivit...

    Nu îi mai dau poze soacrei mele cu bebelușul meu, după ce le-a făcut publice pe Facebook, deși i-am interzis asta
    Nu îi mai dau poze soacrei mele cu bebelușul meu, după ce le-a făcut publice pe Facebook, deși i-am interzis asta

    Chiar dacă adoră să-și surprindă bebelușii în numeroase fotografii, părinții doresc să impună și anumite limite când vine vorba despre expunerea, în mediul...

    Dacă bebelușul meu a murit nu înseamnă că nu mai sunt mamă
    Dacă bebelușul meu a murit nu înseamnă că nu mai sunt mamă

    Mamă! Ce cuvânt minunat! Două silabe, 4 litere, care adună tot ce este mai bun, mai cald, mai minunat pe lumea asta. Am vrut să devin mamă de când am descoperit bunătatea...

    Am înnebunit când o altă mamă i-a spus fiului meu să nu mai plângă ca să nu îi trezească bebelușul
    Am înnebunit când o altă mamă i-a spus fiului meu să nu mai plângă ca să nu îi trezească bebelușul

    O mamă s-a enervat cumplit în momentul în care o femeie i-a cerut fiului ei să nu mai plângă ca să nu-i trezească din somn bebelușul.

    © 2024 Qbebe