Am 57 de ani și timp de 2 ani și 2 luni am fost "amanta" unui bărbat însurat. Când am decis să-i spun totul nevestei lui, am dat peste o altă amantă

Mi-a luat mult timp să trec peste acel șoc, noroc că am avut copiii, cei doi băieți lângă mine și nurorile, femei foarte înțelegătoare. M-am ocupat de toate cele lumești, de pomeniri și fix la o săptămână după pomana de an a apărut la poarta mea un bărbat pe care l-am recunoscut imediat după ochii verzi cu pete căprui pe care nu aș avea cum să-i uit vreodată.

Era Vasile, cel care mi-a furat primul inima, car care nu avea o situație financiară atât de bună când eram tineri, așa că am ales să mă căsătoresc cu altcineva. Pot spune că ani buni inima mea a rămas la el, chiar și după ce m-am căsătorit, până când a venit pe lume primul meu copil.

Atunci mi-am dat seama că asta este viața mea, am o căsnicie și un copil de care trebuie să mă ocup și de aceea am afirmat că am fost cam ca toate femeile din generația mea, gospodină, liniștită, cu un loc de muncă bine plătit.

M-am lăsat dusă de val și furată de amintiri și i-am permis lui Vasile să intre în viața mea

După decesul soțului meu, nu m-aș fi gândit vreodată că aș mai avea ochi pentru alt bărbat. Dar conceptul de alt bărbat nu-l includea și pe Vasile, el fiind primul care mi-a furat inima, primul care s-a jucat în părul meu, primul care mi-a mângâiat alunița cea în relief de pe mână în timp ce mi-a furat o sărutare.

Vasile a aflat târziu că soțul meu decedase, fuseseră colegi de liceu și a venit să își prezinte condoleanțele, neștiind în ce încurcătură urma să intrăm amândoi.

I-am deschis poarta, l-am invitat la o cafea în curte, i-am povestit cum s-a întâmplat totul cu soțul meu și am decis să ținem legătura ca doi vechi prieteni doi vechi, amici timp de câteva luni bune.

Bineînțeles că și Vasile avea soție, avea și două fete puțin mai tinere decât băieții mei și încet-încet sentimentele au început să își facă simțită prezența din nou între noi. Nu vă gândiți la intimitatea care ne este prezentată în ziua de astăzi prin filme, dar pot spune că am avut momente tandre care pot fi considerate trădare față de un partener de viață.

Eu sunt o femeie care merge la Biserică, mă spovedesc, mă împărtășesc, nu era cu putință să fac așa ceva soției lui. M-am gândit să mă opresc și să îmi cer iertare și, deși știam exact unde locuiește, nu am avut niciodată curajul să mă urc în tren și să îi confrunt soția. Doream doar să îmi cer iertare pentru apropierile nepotrivite dintre mine și Vasile.

În niciun caz nu mă refer la intimitatea absolută la care se poate gândi cineva care citește aceste rânduri. Dar ne-am plimbat pe aleile ferite din parcuri, mă plimbam cu mașina și mergeam la fratele și cumnata lui care mă îndrăgeau, vorbeam prin mesaje ore în șir, noaptea.

Până într-o zi, când, fiind în postul Paștelui, am simțit că nu mai suportă amânare să mă împărtășesc. A fost prima dată când părintele nu mi-a permis acest lucru, cel puțin până când nu îmi ceream iertare soției lui. Ceea ce am și încercat să fac.

Am simțit o nevoie acută să îmi cer iertare soției lui, dar am dat de o altă femeie 

M-am urcat, nu chiar în primul tren, dar în următoarea zi, am ales o rută la o oră potrivită spre localitatea în care locuia, la aproximativ 30 de km de orașul meu. Știam numărul casei, dar acolo am constatat cu stupoare că în locul soției lui era… o altă femeie. Am crezut inițial că am greșit adresa. Dar nu o greșisem!

Practic, am dat nas în nas cu cealaltă versiune a mea, care probabil îl mângâia atunci când eu nu puteam și când soția era plecată să aibă grijă de fratele ei care suferinse un accident vascular cerebral.

Pare desprins din filme, dar nu este. Uneori viața este un film și dacă fiecare și-ar pune povestea în scris într-o carte, cu multă sinceritate, cu siguranță am rămâne uimiți de ceea ce se poate întâmpla într-o viață de om.

Conversația dintre noi două a fost scurtă. Am făcut cunoștință, m-am prezentat ca fiind Didina, o veche prietenă și colegă de liceu a lui Vasile, iar doamna Cati, pe care am aflat ulterior că o chema Caterina, mi-a spus că Vasile este până în oraș și să îl aștept dacă doresc, ea oricum era pe picior de plecare.

Am întrebat-o unde este soția lui și m-a lămurit, dar s-a scuzat, spunând că nu poate să stea foarte mult la „taclale” cu mine pentru că se pregătea și ea să plece. S-a uitat în stânga, în dreapta, a ieșit pe poartă și s-a îndreptat în partea opusă gării, locul de unde venisem.

Nu mi-aș fi imaginat niciodată să să fiu pusă într-o asemenea situație. Desigur că primul meu instinct a fost să îl aștept pe Vasile. Dar ceva mi-a spus să plec. Am scos carnețelul pe care îl port mereu în geantă și am notat următoarele: „Venisem să vorbesc cu soția ta, dar în schimb am dat de Cati. Te pupă Didina, nu te mai deranja să suni”.

Bineînțeles că m-a sunat atât de des și insistent, până când i-am blocat numărul. De rușine nu m-a căutat vreo două săptămâni, dar a venit momentul în care am auzit soneria și știam că doar la ora aceea putea veni el. L-am întâmpinat, dar nu așa cum o făceam de obicei, ci am ieșit eu și am închis poarta după mine, întrebându-l ce dorește.

A început să bâlbâie ceva cum că am înțeles greșit totul și că nu era cazul să fac un asemenea gest care i-ar fi putut distruge și familia și reputația. Cu alte cuvinte, tot eu eram de vină. Iar Cati s-a dovedit a fi doar o vecină de la două străzi distanță care sincer nu știu ce căuta atunci când soția lui nu era acasă. Mi-a bâlbâit ceva despre faptul că îl mai ajuta cu treburile prin curte, dar instinctul meu mi-a spus cu totul altceva.

Morala? Nu există niciodată o prietenie curată, sinceră și adevărată între  un bărbat și o femeie. Mai bine stați liniștite, fetelor, tinere și mai puțin tinere, decât să vă distrugeți sufletul, demnitatea și …poate și o familie!