Când propriul tată devine cel mai mare „dușman" al copilului tău! Fostul meu soț ne-a pus fiul în pericol în timp ce era beat criță

Sunt despărțită deja de câteva luni de tatăl copilului meu în vârstă de patru ani. Ne-am cunoscut în urmă cu șase ani prin intermediul unui prieten comun. Încă de atunci am primit „recomandări” de la apropiații lui, cunoștințe comune, că nu ar fi tocmai ușă de biserică și că își petrece foarte des zilele și serile prin baruri.

Avea un loc de muncă stabil, părea foarte responsabil și nici măcar o întâlnire nu mi-a dat de bănuit că ar fi avut vreo dependență. Poate chiar mi-am dorit să cred că el va fi omul lângă care voi îmbătrâni, așa ca am pus zvonurile pe seama răutăților. Din păcate, nu erau simple zvonuri, ci un adevăr dureros pe care am avut ocazia să-l văd cu ochii mei. 

M-am despărțit de tatăl copilului meu și acum trăiesc un coșmar. Îmi trimite poze de pe linia de cale ferată și îmi spune că din cauza mea nu mai vrea să trăiască

Pensia alimentară a copilului este cheltuită pe alcool

Doi ani după ce ne-am cunoscut, am rămas însărcinată. Trăiam un vis, eram fericiți, urma să devenim părinți și am îndepărtat total grijile cu privire la "apucăturile" lui de burlăcie. Pur și simplu nu aveam niciun motiv, nimic nu dădea de înțeles că avea probleme. 

Ei bine, ca orice minune care durează 3 zile, imediat după nașterea fiului nostru situația s-a schimbat. De fapt, lucrurile au devenit clare. Avea un job la distanță și n-am avut ocazia să-i analizez mai atent comportamentul, dar ulterior am înțeles ce rol avea, de fapt, alcoolul în viața lui. 

Mi-am dat seama că pe măsură ce consuma pahar după pahar, nu mai era el. Zilele de weekend și sărbătorile au încetat să mai fie motiv de bucurie, pentru că era mereu amețit, irascibil și avea nevoie doar de încă o sticlă, nicidecum de compania mea sau a copilului. Am ajuns să nu-l mai recunosc, să nu mai simt că formăm o familie și deși am încercat să-l avertizez că lucrurile dintre noi merg tot mai rău, căsnicia noastră s-a dus de tot. 

Recunosc, deși mă doare inima, că soțul meu este alcoolic. L-am dus la dezalcoolizare ca să-mi salvez căsnicia, sau ce a mai rămas din ea

Nimic nu mai contează pentru el, nici măcar bunăstarea propriului fiu; nici vorbă de pensie alimentară sau de bani pentru copilul lui. Nici vorbă de grijă de tată, să întrebe dacă are nevoie de un medicament, de pachețel la grădiniță, de haine. Mai mult decât atât, de fiecare dată când vine să îl vadă, e beat criță, nu am cu cine să discut. Este un copil în corp de bărbat, întreținut de familia lui. 

A pus în pericol viața copilului nostru

Știu că-și iubește fiul, așa că niciodată nu i-am interzis să-l vadă. Îmi doresc ca băiețelul meu să crească alături de o figură paternă, cu toate că tatăl lui are doar jigniri și amenințări la adresa mea.

Atunci când reușește să vină în oraș, îl vede de două, chiar trei ori pe zi, excepție făcând pauza de somn a băiatului la prânz. Recunosc că în casă nici vorbă să îl mai primesc deoarece îmi este teamă, mă simt în pericol, dar nici afară lucrurile nu stau chiar atât de bine.

Fiind amețit de aburii alcoolului, uneori nici nu își dă seama ce face sau că uneori, propriile acțiuni ne pun în pericol copilul.

A venit beat la întâlnire și de acum văzut că era amețit bine, am decis să ne plimbăm împreună până în centrul orașului, de dragul celui mic. Acolo, fântânile arteziene iluminate în diferite culori i-au adus mereu bucurie. Zis și făcut. Nu era foarte cald afară, bătea vântul, dar am decis să mergem.

Odată ajunși în centrul orașului, au început umilințele. Deși îl rugam să nu-l lase pe cel mic foarte aproape de apă, a țipat și l-a pus cu piciorușele pe marginea fântânii arteziene. Bineînțeles că într-o clipă de neatenție, copilul a căzut cu picioarele în apa rece. Iar atunci când a încercat să-l ia în brațe de acolo, a căzut și el pe spate, cu copilul cu tot, dar pe uscat.

Bona mea și-a dat demisia pentru că se simte atrasă de soțul meu

O scenă dezolantă, nu-i așa... Poate pentru unii e de râs, dar pentru mine cu siguranță a fost de plâns. Atunci mi-am dat seama că nu am cum să-l las vreodată să aibă grijă singur de fiul nostru. Nu mai pot avea încredere în el. Poate data următoare când îi las nesupravegheați, cel mic fuge de lângă el pe stradă și... Îmi opresc gândurile pentru că nu știu de ce aș fi capabilă pentru siguranța puiului meu. 

Nu-mi doresc ca băiatul meu să crească fără tată, dar nici eu nu-mi doresc să trăiesc fără copilul meu. Am ajuns într-un punct critic al vieții nostre de familie și nimic nu mai poate fi salvat, dar nu mai pun copilul în pericol. 

Am ignorat zvonurile, am crezut că toată lumea este împotriva iubirii mele, dar am fost prea oarbă să-i văd adevărata față.