Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Am plâns când mi-am auzit fiica rugându-se la Dumnezeu să îi dea un soț ca mine

Sunt un plângăcios! Și nu mi-e jenă să recunosc. De când am copii, de aproape 10 ani, am devenit un hipersensibil și un delicat. Iar de când am fată, empatia mea a urcat la cote cerești. Natalia face 10 ani acuș, nu mai e bebeluș și eu sunt ca o mică fantomă pe lângă ea, nevăzut, dar păzind-o mereu. Nu mai e mică deloc, e un mic adult, plină de înțelepciune, extrem de receptivă la ce se întâmplă în jurul ei din punct de vedere al societătății și al relației mele cu mama sa, al relației noastre cu prietenii noștri, al preferințelor noastre din viața de adult, de la ce filme ne uităm, la cărțile pe care le citim, la cum reacționăm la știri, la vești bune sau mai puțin bune. 

Deunăzi am plâns, așa cum scriam mai sus. Nu vă gândiți că am plâns în hohote, mi s-au umezit și mie ochii puțin, suficient ca să ma ascund 5 minute în baie să nu fie nevoie să dau explicații. Fiică-mea este destul de bisericoasă.. Mai precis, are parte de o bunică bine înfiptă în cutumele catolice și a obișnuit-o pe Natalia cu un mic obicei de a vorbi seara cu Dumnezeu, așa cum am văzut că se face în filmele americane. Lucru care nu mă deranjează deloc, pentru că se pare că pe Natalia o ajută, iar și eu și maică-sa profităm de multe ori și ascultăm ce vorbește cu Doamne-Doamne. 

Aproape de ora cinei Andreea a primit un telefon cu o veste tristă, foarte tristă, de altfel. Nu contează conținutul veștii, dar în scenariul pandemic în care ne aflăm, vă puteți imagina. S-a prăbușit în canapea, lângă copiii care se uitau la nu știu ce animație japoneză și a oftat adânc. Am văzut-o imediat că nu mai este capabilă să funcționeze normal, așa că am luat-o în brațe, am strâns-o tare și i-am spus că mă voi ocupa eu de cină și că ea poate să se ducă să se liniștească. I-am simțit recunoștința în ochi. Eu m-am apucat de cină și i-am cooptat și pe copii. Natalia a curățat niște cartofi, pe Robert l-am pus să spele legumele pentru salată. Eu am tras la tigaie niște piept de pui. Am aruncat repede cartofii la prăjit, am încropit o salată și voila! Am mâncat apoi cu toții cina, copiii încântați că am gătit eu (se întâmplă fooooarte rar). 

Tati, a fost cea mai tare cină din lume!” a strigat Robert la final cu burta plină. Am văzut-o pe Andreea cum zâmbește și cum îl ia în brațe și îl sărută pe creștet. I-am trimis să se pregătească de somn, i-am făcut Andreei un ceai de mușețel și am băgat-o în pat cu o comedie de pe Netflix rulând pe ecran. Apoi m-am dus să îi verific pe puradei. Robert era, bineînțeles, cu telefonul sub pătură, vârâind niște mașini. I l-am luat, l-am pupăcit, învelit, smotocit, giugiulit și i-am stins lumina.

Apoi m-am îndreptat spre camera Nataliei și m-am oprit înainte să ajung în dreptul ușii. Vorbea cu Dumnezeu și am să încerc sa reproduc ce îi spunea, din ce îmi amintesc:

Mai știi cum tati ieri dimineață s-a dus să îi ia lui mami cafeaua aia de îi place ei că nu mai era? Deși avea o ședință la ora 10? Sau cum la Disneyland când lui mami i s-a făcut rău în nava Star Wars și tati a stat cu ea în brațe, i-a adus cuburi de gheață și nu s-a mai dat în nimic ca să aibă grijă de ea? Azi mami a fost tristă. Și tati a fost acolo lângă ea. A fost cel mai tare soț. Am pregătit cina împreună și a avut mereu grijă de mami. Acum l-am văzut cum a învelit-o pe mami așa cum mă învelea pe mine când eram micuță ca Robert. Mi-aș dori și eu când o să fiu mare ca mami un soț ca tati. Nu vreau să ne certăm, cum fac părinții Mirunei. Vreau ca mami și tati, cum fac ei, când tati zâmbește, zâmbește și mami. Așa vreau și eu. Mulțumesc că mi l-ai dat pe tati și că are grijă de noi. Când o să fiu mare, ajută-mă, Doamne, ca soțul meu să fie ca el.

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt tată de fată, așa că vorbele ei mi-au plesnit glandele lacrimale. Și m-am baricadat repede în baie. Și mi-am dat seama, acolo, așezat pe budă, cât este de important să oferim copiilor un mediu liniștit, calm, sigur. Eu și Andreea ne certăm, ca orice cuplu. Însă niciodată de față cu copiii și niciodată nu ne arătăm supărările unul față de celălalt în mod vădit, cu martori. Le discutăm în privat, de cele mai multe ori în mașină. Niciodată, când Andreea mă roagă să îi aduc ceva, să o ajut cu ceva, nu spun nu Și nici ea când eu am nevoie de ceva. Ne respectăm și cred că asta este cea mai importantă lecție pe care trebuie să o oferim copiilor când vine vorba de relația de cuplu. Da, este importantă și dragostea, dar dacă respectul nu există degeaba mai avem dragoste, că se dărâmă totul. Respect, dragoste, empatie, răbdare, înțelegere, compromisuri, atenție la nevoile celuilalt, acestea sunt câteva dintre lecțiile de cuplu pe care copiii mei aș dori să le învețe. Și am să închei spunând: nu-i așa că sunt cel mai șmecher tată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe