Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de cer!

Începutul a fost unul greu, cu traume, cu durere în suflet, cu frustrări, însă momentele pe care le trăim acum ne mângâie sufletele și ne aduc cea mai mare împlinire. În luna aprilie a anului trecut aveam să primim cea mai frumoasă veste, că urma să avem un copil.

Fericirea pe care o trăiam nu prevestea nicicum ceea ce avea să se întâmple. Am mers cât mai repede la control și în ciuda unor probleme de sănătate ale mele, bebe era bine. Ardeam de nerăbdare să îi aud inimioara și să îi simt mișcările deși era încă devreme.

Deși eram însărcinată, nu aveam nici un simptom al sarcinii. Asta însă nu m-a pus pe gânduri. Eram prea fericiți ca să ne gândim la lucruri rele. După trei zile de la aflarea veștii ne-am anunțat părinții, nașii și toți trăiau aceste momente alături de noi.

Însă, după două luni în care așteptam cu nerăbdare fiecare ecografie, “măzărică”, căci așa îl/o alintam a vrut să meargă la Doamne Doamne.

Șocul a fost imens. Nu ne puteam reveni, însă cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul celor dragi am depășit momentul de cumpănă desi din suflet nu se va șterge vreodată. Nu puteam întelege de ce mi se întâmplă mie, și mă tot întrebam: Oare cu ce am greșit?

La trei luni distanță fericirea a bătut din nou la ușa noastră.

În septembrie cele două liniuțe roz ne duceau iarăși in eden, însă mult mai precauți și mai temători. De data aceasta simptomele au fost cât se poate de puternice, dar am ales să nu mai împărtășim nimănui vestea până în săptămâna a zecea.

La fiecare ecografie și morfologie mergeam cu frică și emoții în același timp. Ne bucuram de fiecare poză, de fiecare măsurătoare, de fiecare tălpiță și mânuță văzută la ecograf. Când i-am auzit prima dată inimioara am simțit că plutesc. Din păcate tati nu a putut să fie prezent în cabinet, având în vedere vremurile pe care le trăim, dar de fiecare dată îi povesteam cu lux de amănunte.

Când i-am simțit prima dată mișcările, ca niște fâlfâiri de aripi de fluturaș, știam deja că va fi fetiță. Încet, încet aceste mișcări plăpânde au devenit tot mai puternice. Îi simțeam până și sughițul. Mogâldeața noastră creștea pe zi ce trecea. Ușor, ușor am ajuns și la ultima ecografie. Aveam aproape 38 de săptămâni. Din motive medicale singura opțiune a fost operația cezariană.

La 38 de săptămâni și o zi, pe 21.05.2021, într-o zi sfântă, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, minunea noastră a venit pe lume.

Primul ei scâncet a fost fericirea supremă pentru mine. A fost micuță dar puternică și sănătoasă. A doua zi am ținut-o pentru prima dată în brațe. Am suspinat de câteva ori, pentru ca ceea ce trăiam părea ireal. Nu îmi venea să cred că îmi cunosc mogâldeața. Mi-aș fi dorit să fi fost și tati lângă noi atunci. Când a venit să ne ia acasă a fost extrem de emoționat. Am ajuns acasă și de atunci ne bucurăm de fiecare clipă petrecută alături de minunea noastră.

Sunt convinsă că nu va fi ușor dar pe cât este de greu, pe atât este de frumos. Este o binecuvântare să poti fi părinte. Fiecare zâmbet, fiecare părticică a corpului ei, fiecare grimasă ne face să ne simțim cei mai fericiți părinți. De curând a împlinit patru lunițe și nu știm când și cum a trecut. Îmi doresc doar să fie sănătoasă căci de restul se ocupă mami și tati.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe