Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Dragi mămici, acestea sunt adevăratele probleme, să-ți vezi puiul în suferință și să nu-l poți ajuta

Dragi mămici, acestea sunt adevăratele probleme, să-ți vezi puiul în suferință și să nu-l poți ajuta

Qbebe.ro

Dragi mămici, îmi deschid inima și împărtășesc cu voi experiența cu puiul meu Darius... A fost un copil dorit, un copil așteptat, pe toată perioada sarcinii totul a fost ok, mă simțeam super, abia așteptam momentul să-l văd, să-l țîin la pieptul meu...

Vine ziua mult dorită, după 12 ore de travaliu nasc un băiețel de 3 kg, perfect sănătos, pe care mi-l pun în brațe . Doamne! Ce sentiment! Atât de mic și frumos, imediat s-a linișțit...mă cuprinseseră toate sentimentele din lume, nu mai conta nimic, nici durerea, nici cusăturile, nimic...doar el!

Mi l-au adus în salon, deși nu știam mai nimic despre bebei, parcă eram expertă cu el, îl schimbam fără teamă, îl hrăneam..  Cine a spus că atunci când naști, instinctual știi ce să-i faci, a avut dreptate.

După două zile minunate, bebele meu a început să verse foarte mult și mi l-au luat la terapie intensivă. A fost prima noapte petrecută fără el, a fost o noapte oribilă, m-am gândit într-una la el...


A doua zi mi au spus că i-au făcut radiografie și că nu trece lăpticul și are stenoză. Mi au făcut transferul la Iași, bebele meu era într-un incubator, pus pe o targă, am simțit că mor, nu mi-am luat ochii de la el tot drumul. L-au operat, a fost o perioadă foarte grea, recuperarea a durat mult. După 3 săptămâni mi l-au scos din incubator, am început să-l hrănesc, însă tot vărsa și după toată perioada grea avută am primit încă o veste oribilă: încă o stenoză... deci tot nu trecea lăpticul. Urma o nouă operație și mi s-a prăbușit cerul pe mine ... au fost clipe extrem de grele alături de puiul meu, să-l văd în starea asta, să-l văd intubat, să-l aud cum se chinuie când se trezește din operație ...

Nu vreau să o lungesc în amănunte, după o lună iubirea mea a început să pape cu adevărat, m-au externat unde și acasă am avut parte de clipe mai puțin plăcute, dar nu mai conta atât timp cât era sănătos, rămăsese cu reflux, dureri de burtă, nu dormea, plângea foarte mult. A foarte greu, dar acum privindu-mi puiul știu că a meritat fiecare noapte plânsă, fiecare rugăciune pe care am spus-o.

Comoara mea are acum 3 luni jumătate și este un băiețel cu adevărat sănătos, energic, frumos, în ochii mei el este cel mai perfect, cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.

Nu regret nimic din ce am trăit, bineînțeles că regret că puiul meu a trecut prin suferință că a trecut prin așa ceva dar din toată situația asta am învățat foarte multe. Îi mulțumesc Domnului că mi l-a vindecat și m-a intărit văzând atâta suferință și m-a făcut să fiu puternică pentru el.

Așa că, dragi mămici, acestea sunt adevăratele probleme, să-ți vezi puiul în suferință și să nu-l poți ajuta. Iar dacă nu sunteți fericite de viață pe care o duceți sau nu aveți hainele, casa, mașina pe care o doriți uitați-vă la pruncul vostru, e sănătos? Asta e cea mai mare avere și nimic nu e mai presus. Noi mamele suntem niște eroine, aducem viată și nimeni nu are dreptul de a judecă o mama.

Mămici, bucurați-vă de copiii voștri ... ei sunt bucuria vieții și motivul pentru care apar pe lume este de a ne învața o lecție și a ne bucura sufletul. El este nevinovat ..Dumnezeu te-a ales pe tine mama lui. Iubește-l și ocrotește-l! O zi frumoasă tuturor!

Surse foto: Arhivă personală, istockphotos.com

Articolul urmator
”Este cumplit ca părinte, să vezi că nu poți să-ți ajuți copilul pentru că nu ai bani. Îmi doresc să ajut” - Dr. Adina Negoiță despre Centrul „Blue Life” dedicat copiilor cu autism
”Este cumplit ca părinte, să vezi că nu poți să-ți ajuți copilul pentru că nu ai bani. Îmi doresc să ajut” - Dr. Adina Negoiță despre Centrul „Blue Life” dedicat copiilor cu autism

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (0)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe