Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți

Am plecat cu emoții la spital pentru a o naște pe Mara. Eram entuziasmată și abia așteptam să o văd, să o cunosc, să îi ascult respirația pe pieptul meu. În clipa în care am văzut-o pentru prima dată, am realizat că viața mea se va schimba radical și nimeni nu te poate pregăti în totalitate pentru ceea ce urmează. Oricâte sfaturi primești, oricâte povești asculți, oricâte cărți citești, vei înțelege atunci când îți vei ține buburuza în brațe, că vei învața împreună cu ea. Că sentimentul pentru acea mica ființă este atât de puternic, încât simți că cineva ți-a scos inima din piept și de atunci vei trăi să o protejezi și să o vezi cum bate în afara corpului tău.

Mi-am dorit teribil de mult să alăptez și să fiu suficient de puternică încât să pot face abstracție de sfaturile nesolicitate. Să mă documentez înainte de orice și să aleg ce consider că este cel mai benefic pentru mine și ea. Suntem diferite și nu la toate mămicile funcționează același lucru. În schimb, în ziua de azi totul este la un click distanță și putem foarte ușor să ne documentăm și să filtram orice informație sau sfat primit.

Nu trebuie să creștem copiii cu

  • “așa e bine”,
  • ”așa se face”,
  • ”așa trebuie”,
  • ”uite tu ce mare ai crescut și ai fost diversificată la 4 luni cu suc de morcovi”,
  • ”eh, pe vremea ta nu erau atâtea și tot te-ai făcut mare și sănătoasă”.

Avem datoria morală față de micuți să le oferim tot ce este mai bun.

Am avut emoții în ceea ce privește alăptatul, pentru că îmi era tare frică de “plânge pentru că nu se satura cu laptele tău” și “nu doarme pentru că îi e foame”. Am trecut prin filtrul mintii orice informație primită și am căutat să citesc cu privire la toate problemele întâlnite pe parcurs. Am apelat la persoane calificate atunci când nu m-am simțit stăpână pe situație și cel mai important:

Am avut încredere în mine, în corpul meu și în Mara.

Am avut încredere că voi produce cantitatea necesara de lapte pentru ea, că organismul meu este suficient de inteligent încât să știe ce și cum și că ea știe cum să își crească cantitatea. Mi-am repetat de nenumărate ori “lactația funcționează pe principiul cerere-oferta” și nu e o greșeală să stai cu bebe mult la sân.

Prima dată când a adormit în sistemul de purtare aș fi oprit timpul în loc măcar o secundă. Să fiu persoana de baza care îi oferă siguranță este ceva de nedescris. Bebelușii nu adorm oriunde și oricum (așa cum avem noi impresia) și cine a spus “Vai, am dormit precum un bebeluș!” cu siguranță nu știe cum doarme de fapt un bebeluș. Bebelușii adorm acolo unde se simt în siguranță, iar pieptul mamei este principalul loc pe care îl numesc “acasă”. Nu trebuie să ne fie frica de dependența pe care o arată față de noi. Bebelușul nu este răsfățat, hoț, șmecher sau altele de genul. Este un pui de om care nu se poate descurca singur. 9 luni a trăit într-un loc sigur, la căldură, unde a auzit în permanență bătăile inimii mamei și vocea acesteia. Este normal ca apoi, când se află într-un mediu străin, cu lumină, zgomote necunoscute, să își dorească să stea aproape de singura persoana pe care o cunoaște: mama.

Odată cu venirea Marei, am ales să pun stop vitezei cu care trăiam.

Înaintea ei totul era pe repede înainte. Mi-am dorit să o las să crească în ritmul ei, să nu grăbesc nici o etapă și să mă bucur de fiecare moment.

  • Nu am sperat să adoarmă și să doarmă singură, ci i-am fost alături la fiecare somn chiar dacă erau multe altele de făcut.
  • Nu am grăbit-o să se hrănească singură, să țină linguriță, să vină la sân, i-am fost alături să o ajut până când mi-a arătat că poate și singură.
  • Nu am grăbit-o să stea în funduleț, să facă primii pași. Am înțeles că bebelușii nu au răbdare, nu au noțiunea timpului și nici capacitatea de a se auto-liniști.

Am acceptat că are nevoie de mine alaturi de ea să o ajut, să o învăț și să o îndrum. Mi-am spus de fiecare dată “Este doar un copil!” atunci când făcea ceva ce nu aș fi vrut să facă, când nu adormea chiar dacă eu mi-aș fi dorit să doarmă, când nu mânca ce credeam eu că trebuie să mănânce sau când plângea necontrolat iar eu nu găseam motivul enervării.

Am învățat să accept faptul că bebelușii sunt niște oameni în miniatură. Că au sentimente, emoții, trăiri, că au și ei dorințe și se plictisesc sau enervează la fel că oamenii mari.

Unei proaspete mămici, i-aș da următoarele sfaturi:

  • Tu ești cea mai în măsură să iei decizii importante ( tipul nașterii natural/cezariana, tipul hrănirii alăptat/hrănit cu formula )
  • Nu asculta sfaturile nesolicitate ci documentează-te cu privire la orice, oricât de banal pare ( ex. Purtarea căciuliței în casă, ținutul bebelușului prea mult în brațe etc )
  • Întotdeauna alege ce te face fericită, împlinită, chiar dacă nu este pe placul celorlalți. Asculta-ți instinctul!
  • Ai încredere în tine și în bebelușul tău
  • Dă-ți timpul pentru acomodare. După naștere, hormonii preiau controlul și vrând-nevrând totul o va lua pe arătură.

Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți.

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe