Sunt „Ioana” și socrii mei m-au șters din pozele de familie pentru că încă nu le-am adus pe lume un nepot.
Nu fac parte din familia mare, am înțeles asta, dar sunt bună atunci când nu comentez că soțul meu își susține financiar sora, doar pentru că nu a avut limită în a-și extinde familia?
Cumnata mea are trei copii și toți o ajută cu de toate, inclusiv soțul meu
Mă înțeleg bine cu soțul meu, sau cel puțin ne înțelegeam foarte bine până când au apărut micile șicane în familia extinsă.
Nu avem copii încă, dar nu pentru că nu vrem, ci pentru că lucrurile nu au fost ușoare pentru noi. Iar într-o lume în care totul se învârte în jurul copilului, al „moștenirii de nume”, al „cui rămâne în casă”, e greu să nu simți presiunea în fiecare privire, în fiecare frază lăsată în aer.
Părinții mei mă susțin cum pot și sunt mândri de mine. Am un job bun, un soț iubitor, nu le cer nimic, ci uneori îi mai răsfăț eu pe ei. Nu același lucru îl pot spune despre familia soțului meu.
Cumnata mea și-a făcut un tatuaj cu numele copiilor mei fără să-mi ceară acordul
Soțul meu trimite lunar o parte din salariu surorii lui și nu este vorba despre o sumă mică. Vorbim cam de 30% din venit.
Deși cumnatul muncește, ei au trei copii și, după cum mi-a spus, „nu se descurcă”. În plus, și mama lui, și mama ei le trimit bani, produse din curte, dulceață, ouă, brânză, le taie păsări, toate „pentru copii”.
Pe noi, pe mine mai ales, nu ne întreabă nimeni dacă ne trebuie ceva. „Voi oricum nu aveți copii”, e replica preferată a socrilor în timp ce le îndeasă bagajele cumnatei și cumnatului meu să încapă cât mai multe.
Pentru câteva borcane de zacuscă, soacra mea mi-a cerut să cumpăr legumele, uleiul și bulionul și sunt sigură că din cantitatea pe care am adus-o, a trimis și cumnatei, deși aproape le-am plătit...
La fel când o rog să ne prepare câteva borcane de dulceață cu fructele de prin curtea dumnealor, mă întreabă „și zahăr de unde iau pentru poftele tale?”.
Socrii mei m-au tăiat din poza de familie pentru că nu am copii
Până de curând, am înghițit. Am zis că poate nu e răutate, ci doar obiceiuri li că o să treacă. Dar nu pot să uit ce s-a întâmplat în ultima vizită la soacra mea.
Pe perete, în sufragerie, era un tablou mare, elegant, înrămat de la ultimul eveniment din familie. Și acolo era prezentă toată familia: socrii, cumnata, cumnatul, cei trei copii, soțul meu și părinții surorii lui. Eram sigură că am fost prezentă când s-a făcut poza, țin bine minte.
Fusese făcută la botezul celui mai mic copil al cumnatei, unde am oferit un dar generos, de câteva mii de lei. Nu avea cum! Eu apăream în poză.
Dar în tablou… nu eram, ci eram „tăiată” complet, ca și cum nici nu fusesem acolo. Mi-am făcut curaj și am întrebat, pe un ton cât se poate de calm: „Dar... eu unde sunt în poză?”. Soacra mea mi-a răspuns sec: „O să fii și tu într-una. Când ne faci un nepot.”
Am simțit un nod în gât. Nici măcar nu încerca să ascundă că m-au șters. În ochii lor, eu nu exist ca parte din familie atâta timp cât nu aduc un copil. Nu contează că le sunt noră de ani de zile sau că-l iubesc pe fiul lor.
Nu contează că gătesc de sărbători, că am fost prezentă la toate evenimentele, că am fost lângă el în tot, sau că accept să dea din veniturile familiei surorii lui!
Nu i-am spus nimic soțului atunci fiindcă nu am vrut să provoc un scandal, dar am aflat exact unde e locul meu în familia lui: undeva în afara cadrului. Și uneori, nimic nu doare mai tare decât o poză din care ai fost ștearsă.
Surse foto: pexels.com, pexels.com, pexels.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
Urmareste-ne pe Google News
