Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?

Sfatul unui însoțitor de zbor: Ce facem când în avion este un bebeluș care plânge?

Mariana Voinea

Călătoriile cu avionul pot fi stresante pentru micuții pasageri care, de cele mai multe ori nu se pot opri din plâns. La fel de stresante sunt zborurile și pentru părinții care nu îi pot liniști cu nimic, dar și pentru însoțitorii de zbor și ceilalți pasageri. 

Pentru mulți dintre noi, călătoriile cu avionul pot fi extrem de relaxante. Cele câteva ore cât durează zborul ar trebui să treacă într-o clipită dacă nu există stimuli externi care să deranjeze. Unul din cele mai neplăcute lucruri prin care pot trece pasagerii unui avion este plânsul incontrolabil al unui copil agitat, pe tot parcursul călătoriei, până la destinație.

Situația este frustrantă atât pentru părinți, cât și pentru cei din jur și pentru însoțitorii de zbor. Dacă părinții nu reușesc să îl calmeze pe micuț, călătoria poate deveni un calvar.

În aceste situații. zborul nu mai trece într-o clipită, ci devine agonizant pentru toată lumea din avion. Deși nu intră în atribuțiile lor, însoțitorii de bord vor încerca să cumva ajute părinții să își calmeze copilașul. Dar părinții știu cel mai bine că un bebeluș nu se va opri din plâns când vor cei din jur.

Un steward devenit celebru pe platforma Tiktok ne dă câteva sfaturi prin care ne putem face mai plăcută călătoria cu avionul, chiar dacă există astfel de evenimente imprevizibile. Primul zbor cu copilul, dar și următoarele călătorii în aer pot reprezenta un adevărat act de curaj pentru părinții care știu că există mari șanse să deranjeze pasagerii din cauza plânsului celui mic.

O fostă însoțitoare de zbor își spune părerea despre situațiile în care copiii plâng în avion

„Singurul lucru mai enervant decât un copil care plânge este un adult care se plânge de un copil care plânge”

Dacă privim lucrurile și din perspectiva copiilor, aglomerația, noua locație, zgomotul, obligația de a nu părăsi locul care le-a fost atribuit la îmbarcare și pe care trebuie să stea, precum și presiunea atmosferică, pot fi frustrante. Practic sunt foarte mulți factori care determină un copil să plângă în avion.

@ichbinvin Replying to @kiley and lily ♬ original sound - keVin

 

"Primul lucru pe care trebuie să îl accepți atunci când călătorești cu un copil în avion este acela că micuțul poate să plângă tot drumul până la destinație", mărturisește însoțitorul de zbor.

"Singurul lucru mai enervant decât un copil care plânge este un adult care se plânge de un copil care plânge. În timpul zborurilor, am auzit de atâtea ori copii plângând, încât parcă am devenit surd la sunetul acesta, nu mă mai deranjează absolut deloc", continuă el.

fetita care plange in avion

"Le-aș sugera părinților să vină în aeroport cu mult timp înainte de check-in în aeroport și de îmbarcarea în avion. De ce? Părinții vor avea nevoie de câteva minute în plus față de ceilalți pasageri, pentru ca paza să verifice toate bagajele pe care le au, inclusiv cărucioarele și gențile cu lucruri pentru copii. Astfel nu va mai exista riscul întârzierilor", ne sfătuiește deja faimosul tiktoker.

"Le recomand călduros părinților să-și aducă de acasă orice obiect sau dispozitiv care îi calmează pe micuți, precum și dulciuri sau gustări și să nu uite de apă", insistă acesta.

Desigur că apă și gustări pot fi achiziționate și în avion. Dar în porțiunile de drum cu turbulențe, personalul nu se va putea deplasa pentru oferi copiilor ce au nevoie.

O mamă nu reușea să își calmeze bebelușul în avion. Ce a făcut însoțitorul de zbor a uimit pe toată lumea

Nu în ultimul rând, din experiența sa profesionlă, insoțitorul de bord știe că urechile înfundate ale bebelușilor în avion reprezintă un disconfort și o cauză a plânsului incontrolabil. Din fericire, există un mic truc.

Pocnetul de desfundare al urechilor bebelușilor poate să apară dacă la decolare, cei mici sug suzeta sau beau lapte ori apă cu biberonul. La fel ca în cazul adulților, nici copiii nu ar trebui să doarmă la aterizare.

Ca o concluzie la relatările și sfaturile primite, câteva minute de plâns ale copiilor în avion sunt inevitabile și deloc deranjante atâta timp cât părinții îi respectă pe ceilalți pasageri și nu-i lasă pe cei mici să alerge printre scaune, să țopăie sau să țipe, consumându-și astfel energia.

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: tyla.com

Articolul urmator
Ce facem când preadolescentul devine foarte răutăcios?
Ce facem când preadolescentul devine foarte răutăcios?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O mamă nu reușea să își calmeze bebelușul în avion. Ce a făcut însoțitorul de zbor a uimit pe toată lumea
    O mamă nu reușea să își calmeze bebelușul în avion. Ce a făcut însoțitorul de zbor a uimit pe toată lumea

    Într-o lume ca cea prezentă uneori avem nevoie și de gesturi de bunătate care să ne aducă aminte că suntem oameni. Gestul unui însoțitor de zbor este un astfel de exemplu.

    O fostă însoțitoare de zbor își spune părerea despre situațiile în care copiii plâng în avion
    O fostă însoțitoare de zbor își spune părerea despre situațiile în care copiii plâng în avion

    Un zbor cu un copil care plânge nu este niciodată plăcut nici pentru pasageri și cu siguranță nici pentru părinții prichindelului în cauză. Există multe motive pentru...

    Scandal in avion: o însoțitoare de zbor i-a spus unei mame că îi dă lipici să lipească masca de fața fetiței ei de 2 ani care plângea
    Scandal in avion: o însoțitoare de zbor i-a spus unei mame că îi dă lipici să lipească masca de fața fetiței ei de 2 ani care plângea

    Să călătorești cu un copil mic este extrem de dificil, mai ales cu avionul. Și asta poate să confirme orice părinte care a avut de-a face cu micile tantrumuri și sperieturi ale...

    Un bărbat a țipat la părinții unui copil care a plâns în avion timp de 45 de minute
    Un bărbat a țipat la părinții unui copil care a plâns în avion timp de 45 de minute

    Bebelușii plâng frecvent în avion, de cele mai multe ori din cauza presiunii cauzate de zborul la altitudine, care este deosebit de greu de suportat pentru ei. Turbulențele,...

    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină
    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină

    O mamă este cercetată penal pentru că și-a lăsat bebelușul nou-născut în coșul de gunoi al toaletei unui avion. Cel mic a fost transportat de urgență la spital pentru...

    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge
    6 lucruri pe care NU trebuie să le spui niciodată unui copil care plânge

    Să îți vezi copilul că plânge este una dintre provocările vieții de părinte. Chiar dacă te îngrijorează, te supără sau pur și simplu este frustrant să-ți vezi...

    Un artist publică o filmare cu țipetele unui copil în avion și internetul explodează
    Un artist publică o filmare cu țipetele unui copil în avion și internetul explodează

    Un celebru artist a fost taxat dur de fanii săi după ce a postat un clip, pe TikTok, în care apare vizibil deranjat de un bebeluș care plângea încontinuu în timpul...

    Un bebeluș a fost abandonat în aeroport după ce părinții au aflat că trebuie să plătească un bilet de avion în plus
    Un bebeluș a fost abandonat în aeroport după ce părinții au aflat că trebuie să plătească un bilet de avion în plus

    Angajații de la un aeroport din Israel au rămas înmărmuriți când au găsit un bebeluș pe banda de transport a bagajelor. Se pare că părinții nu au vrut să plătească...

    © 2024 Qbebe