Ghid de ingrijire a nasului E-book gratuit
Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Nuditatea în fața copilului. DA sau BA?

Nuditatea în fața copilului reprezintă un subiect care îi preocupă pe majoritatea părinților. Prima întrebare pe care și-o adresează este dacă este în regulă să stea dezbrăcați în fața celor mici și apoi care este vârsta de la care nu ar trebui să mai facă acest lucru. Află în continuare opinia specialiștilor, precum și ce reguli este bine să implementezi în acest sens.

Nuditatea în fața copilului. Opinia specialiștilor

Terapeutul de familie Dr. Lisa Moses spune că “întrebarea nu este la ce vârstă ar trebui să înceteze un adult să se dezbrace în fața copiilor, ci modul în care stă dezbrăcat. Nu este vorba despre nuditate în sine ca principală problemă, ci implicațiile și atitudinile sociale despre nuditate. Cea mai importantă problemă este stabilirea unor limite bune, ceea ce înseamnă să nu pui copiii în situații inconfortabile sau nepotrivite. Este o mare diferență, de exemplu, între un copil care își observă părintele îmbrăcându-se pentru a pleca la serviciu și unul care observă un părinte care își expune nuditatea sau o folosește într-o manieră sexuală. Este important totuși ca cei mici să se simtă confortabil cu corpurile lor și să nu asocieze nuditatea cu rușinea. Trebuie să îi învățăm cum să mențină limitele corespunzătoare astfel încât să se poată proteja odată ce pleacă de acasă. Copiii mai mici au într-adevăr tendința de a fi mai curioși cu privire la corpul dezbrăcat deoarece încă învață despre propriul corp, dar odată ce ajung la pubertate sunt șanse mai mari să privească un părinte dezbrăcat ca pe o violare a intimității. Cheia este să îți asculți copilul. Dacă își exprimă disconfortul deoarece ești dezbrăcat într-o cameră cu el, îmbracă-te. În acest fel îi arăți că are un cuvânt de zis cu privire la protejarea propriilor granițe și le întărești abilitatea de a se afirma. Curiozitatea copiilor reprezintă însă un aspect natural.”

Iată și opinia unui expert care consideră că există o vârstă clară când nu te mai poți dezbrăca în fața copiilor, Dr. Fran Walfish, psihoterapeut de familie și relații “Fiecare copil este diferit, dar este mai sigur să spui că până la vârsta de 5 ani ar trebui să încetezi să te dezbraci în fața copiilor. Aici se include și îmbăierea și dușul împreună, dezbrăcarea în fața copilului și mersul prin casă dezbrăcat. Chiar și copiii de 3-4 ani pot prezenta un nivel ridicat de provocare și excitare. Ei pot fi gâdilați și chiar erotizați prin îmbăierea alături de mamă și atingerea intenționată sau accidentală a mameloanelor, de exemplu. Recomand părinților aceștia să înceteze să se dezbrace în fața copiilor și să stabilească o limită când observă o schimbare în comportamentul copilului. Există o dermarcație între curiozitatea naturală și excitare, iar aceste incidente oferă părinților ocazia să evalueze dacă trebuie să nu mai facă baie împreună sau să meargă dezbrăcați în prezența copiilor.”

Profesorul Paul Abramson, specializat pe sexualitate umană la UCLA spune că “nu este nimic inerent greșit în nuditatea față de membrii familiei. Deși cercetările în acest sens sunt puține, un studiu a descoperit că expunerea la nuditatea parentală nu a condus la niciun efect nociv pentru copiii cu vârsta 3-6 ani.“

nuditatea in fata copilului

Sfaturi pentru nuditatea în fața copilului

- Stabilește limite cu privire la nuditate. Părintele este cel care decide să apeleze la nuditate în cămin. Dar este importantă stabilirea unor reguli clare. Clarifică față de copil faptul că mersul fără haine se aplică doar la voi în casă și că alte familii pot avea alte reguli. Și subliniază că dezbrăcarea este un lucru pe care îl faci alături de familie și că trebuie să porți haine de față cu alți oameni deoarece aceștia pot să nu se simtă confortabil, spune Amy Lang, educator în sănătate sexuală. Dacă te simți confortabil să stai dezbrăcat în fața copiilor tăi, atunci fă acest lucru. În caz contrar, păstrează hainele pe tine. Atâta timp cât mesajul este despre intimitate și nu despre rușine sau orice lucru negativ.
- Arată-te deschis să răspunzi la întrebări. Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta de 3 ani, încep să devină curioși cu privire la corpurile lor, cum arată și cum funcționează. Acest lucru se aplică degetelor de la picioare, abdomenelor și nasurilor, dar și altor părți ale corpului acoperite de obicei de lenjerie sau de costum de baie. Atunci când copiii observă un om dezbrăcat, intenționat sau nu, este normal să aibă întrebări. Expertul Amy Lang este de părere că abordarea pozitivă constă în păstrarea calmului și răspunsul la întrebări. Dacă poți comunica cu copiii de pe acum, sunt șanse mai mari să vină la tine când au o problemă cu corpul lor. Cu toate bunele intenții ale părintelui, copilul va ajunge expus la imagini de adulți dezbrăcați sau semidezbrăcați, motiv pentru care este o bună idee inițierea timpurie a discuției. Lucrătorul social specializat în imaginea corpului și Aviva Braun spune că “trebuie să învățăm copiii de la o vârstă mică că suntem imperfecți prin natură și că corpurile noastre trec prin transformări și tranziții. Nu trebuie să discutați prea mult, însă oferiți răspunsuri clare.”

nuditatea in fata copilului
- Ai grijă la sentimentele copilului tău. Indiferent de ceea ce crezi, nu uita că atitudinea copilului față de nuditatea familială se poate schimba pe măsură ce crește. Directorul Centrului de Parenting Yale, Alan Kazdin spune că “lecția generală pentru cei care sunt părinți este că cel mic reprezintă de obicei un ghid foarte bun. Copilul poate începe să închidă ușa de la cameră când se schimbă sau să se întoarcă când te îmbraci. Ai grijă să verifici dacă copilul este de acord cu abordarea nudității în familia voastră, în special în apropierea pubertății, în jurul vârstei de 10 ani. Este o perioadă vulnerabilă cea în care corpurile copiilor încep să se schimbe. Ar putea dori să se acopere și să nu fie foarte deschiși. Dacă este cazul, părinții ar trebui să își propună să asculte. Este imperativ să respecți dorințele copilului tău când vine vorba despre acoperit sau de ce are nevoie în termeni de intimitate. Îți dorești să știe că un adult de încredere respectă limitele copilului.”

Surse:www.parents.com,www.romper.com,https://edition.cnn.com/

Cum amenajezi o cameră pentru o fată și un băiat?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Relatia parinti-copii: Spui sau nu copilului tau “Imi pare rau, am gresit fata de tine”?
    Relatia parinti-copii: Spui sau nu copilului tau “Imi pare rau, am gresit fata de tine”?

    O problema des intalnita in relatia parinti si copii este "autoritatea" adultului. Conceptia generala din mosi-stramosi pe aceasta relatie este ca parintele este "mare", stie "multe" si este...

    Ai băiat sau fată? Genul copilului îți influențează imunitatea
    Ai băiat sau fată? Genul copilului îți influențează imunitatea

    Cunoști cu siguranță diverse mituri legate de sarcina cu un băiat, respectiv cu o fată. Îți explicăm în continuare și un aspect mai puțin cunoscut, mai exact care este...

    Studiu genetic: acum cuplurile pot afla dacă vor avea fată sau băiat înainte de concepția copilului
    Studiu genetic: acum cuplurile pot afla dacă vor avea fată sau băiat înainte de concepția copilului

    Un studiu a ajuns la concluzia că tații sunt cei care au un rol determinant în stabilirea sexului unui copil.

    Când am devenit mamă am dat față în față cu o spaimă pe care nu am simțit-o niciodată
    Când am devenit mamă am dat față în față cu o spaimă pe care nu am simțit-o niciodată

    Încă din primele clipe în care îți vei ține copilul în brațe, vei fi cuprinsă nu numai de o fericire care nu poate fi descrisă în cuvinte, ci și de o...

    Un copil de 4 ani și-a împușcat mama gravidă în față
    Un copil de 4 ani și-a împușcat mama gravidă în față

    Caz șocant în Washington! Un copil de numai 4 ani a găsit întâmplător o armă în casă, iar ghinionul a făcut ca ea să fie și încărcată. Ce s-a...

    O femeie este filmată cum abandonează copilul în fața unei uși și fuge
    O femeie este filmată cum abandonează copilul în fața unei uși și fuge

    O filmare a unei femei care lasă un copil de 2 ani în dreptul unei uși, sună la usă și apoi fuge, a devenit virală în social media.

    © 2019 Qbebe