Rugăciunea de Sfântul Ilie pentru îndepărtarea bolilor și rănilor aducătoare de moarte

Rugăciunea de Sfântul Ilie pentru îndepărtarea bolilor și rănilor aducătoare de moarte

Andrada Popa

Pe 20 iulie, în fiecare an, este Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul, dar şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Ilie este inainte de orice o figura simbolică și identitară: singurul profet căruia i s-a dat puterea dumnezeiască de a “închide și a deschide cerurile”. Este considerat „mustrător al împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitor al prorocilor mincinoşi, minunat făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, cel mai mare între proroci”. Mai mult, este singurul dintre proroci care este venerat în toate cele trei mari religii ale lumii: creștinism, iudaism și islamism. Sfântul Ilie este, de fapt, un meteorolog al lumii, fiind cel care aduce ploile în vremuri de secetă.  

Rugăciune către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul

Preamărite și preaminunate prorocule al lui Dumuezeu, Ilie, care ai luminat pe pământ cu viața ta îngerească, cu râvna ta fierbinte către Dumnezeu Atotțiitorul, cu semnele și cu minunile tale, și cu marea lui Dumnezeu bunăvoință față de tine, fiind ridicat la cer cu trupul într-un car de foc; învrednicindu-te a vorbi cu Dumnezeu pe Muntele Taborului, în timpul schimbării Lui la față, acum sălășluind în locașurile raiului și stând în fața tronului Împăratului ceresc, auzi-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii, care în ceasul acesta stăm în fața sfintei tale icoane, și cu umilință alergăm către mijlocirea ta. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, să ne dea nouă duhul pocăinței, al izbăvirii de păcate și cu atotputernica Sa bunăvoință să ne ajute să ne depărtăm din calea păcatului, îndrumâdu-ne spre tot lucrul bun; ca să ne întărească în lupta împotriva poftelor și a patimilor noastre, sădind în inimile noastre duhul smereniei, al blândeții, duhul iubirii de aproapele nostru, al bunătății, al răbdării, al înțelepciunii, al râvnei pentru cuvântul lui Dumnezeu și al izbăvirii aproapelui. Nimicește prin rugăciunile tale, prorocule, năravurile cele rele ale lumii, ce întinează neamul creștinesc prin necinstirea credinței dreptslăvitoare, față de rânduielile Sfintei Biserici, a poruncilor Domnului, prin necinstirea părinților și a stăpânitorilor ce ne stăpânesc, aruncând astfel lumea în bezna necinstei, a desfrâului și a pierzaniei.

Depărtează de la noi, preamărite prorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune. Mijlocește, prorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta. Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul la vreme de secetă

Sărbătoare MARE: Sfântul Ilie. Ce să NU faci niciodată! E PĂCAT mare!Te cinstim pe tine prorocule al lui Dumnezeu, Ilie, căci pentru râvna ta întru mărirea Domnului Atotțiitorului, neputând răbda să vezi închinarea la idoli și nelegiuirea fiilor lui Israel, l-ai înfruntat pe regele Ahab, călcătorul de lege și pentru pedepsirea acestora prin rugăciune ai cerut de la Dumnezeu foamete de trei ani pe pământul lui Israel, spre a-l îndepărta de idolii netrebnici, pentru ca să se lase de fărădelegi și de nedreptăți, să se întoarcă spre unul adevăratul Dumnezeu și spre împlinirea sfintelor Sale porunci. În timp de foamete, preaminunate, ai hrănit pe văduva din Sarepta, iar pe fiul ei cel mort, prin rugăciune l-ai inviat. După trecerea timpului de foamete prorocit, ai adunat pe Muntele Carmelului poporul israelit învechit în păcătoșenie și lepădare de Dumnezeu și prin rugăciune foc din cer ai dobândit peste jertfa ta, cu aceasta minune întorcând pe Israel către Domnul. Pe prorocii cei mincinoși ai lui Baal i-ai rușinat, iar după aceea, prin rugăciune, cerul iarăși l-ai deschis și ploaie multă pe pământ ai dobândit, iar pe credincioșii din Israel i-ai umplut de bucurie. Către tine, preafericitul Domnului Ilie, cu umilință alergăm, noi păcătoșii și smeriții, chinuiți de arșiță și secetă : Mărturisim că nu suntem vrednici de mila și de harul lui Dumnezeu; mai curând suntem vrednici pe dreptate de amenințarea aspră a mâniei Lui cu tot felul de rele boli, necazuri și jale. Căci n-am umblat în frică de Dumnezeu, pe calea poruncilor Lui, ci în poftele desfrânării inimilor noastre, și tot felul de greșeli fără de număr am săvârșit. Fărădelegile noastre ne-au întunecat mintea și nu suntem vrednici a ne arăta în fața Domnului și a privi la cer. Mărturisim că și noi ca și vechiul Israel, ne-am îndepărtat de Domnul Dumnezeul nostru prin fărădelegile noastre, și de nu ne închinaăm lui Baal și altor idoli netrebnici atunci prin robia patimilor și prin poftele noastre slujim idolului; prin patima îmbuibării și a poftelor slujim idolului lăcomiei și al trufiei, idolului mândriei și al îngâmfării și mergem pe urmele împotrivirii față de Dumnezeu prin năravuri rele și slujim duhului pierzător al veacului. Mărturisim, că pentru aceea s-a închis cerul și s-a făcut ca arama, fiindcă s-au închis inimile noastre în fața milei și iubirii adevărate față de aproapele nostru. Pentru aceea pământul s-a uscat și s-a facut neroditor, fiindcă nu aducem Domnului nostru roadele faptelor bune. De aceea, nu ne dă ploaie și rouă, fiindcă nu avem lacrimi de umilință și rouă dătătoare de viață a cugetului către Dumnezeu. De aceea s-au vestejit toate bucatele și toată iarba câmpului fiindcă s-a uscat în noi tot gândul cel bun. De aceea s-a întunecat văzduhul pentru că mintea noastră s-a întunecat de gânduri rele, iar inima noastră s-a întinat de poftele fărădelegii. Mărturisim că și ție, prorocul Domnului suntem nevrednici a ne ruga. Căci tu, om fiind, asemănându-te nouă prin patimi, cu viața ta asemenea îngerilor te-ai făcut și ca unul fără trup ai fost înălțat la cer; iar noi prin faptele și gândurile noastre rușinoase, sufletul nostru deopotrivă trupului l-am făcut. Tu prin post și priveghere i-ai minunat pe ingeri și pe oameni, iar noi ne-am făcut robi necumpătării și poftelor. Tu râvneai la slava lui Dumnezeu, noi însă, ne depărtăm de slăvirea Domnului și Creatorului nostru și ne rușinăm a mărturisi preamărit numele Lui. Tu ai stârpit necinstea și deprinderile rele, iar noi ne robim năravurilor lumii potrivnice Domnului mai vârtos decât poruncilor Lui și a rânduielilor Bisericii. Și câte păcate și nedreptăți n-am săvârșit noi păcătoșii ! Prin păcatele noastre am istovit îndelunga răbdare a Domnului. Pentru toate acestea dreptul Judecător s-a mâniat pe noi și în mânia Lui ne-a pedepsit. Deci, cu îndrăzneala mare față de Dumnezeu și nădăjduind în iubirea ta față de neamul omenesc, cutezăm a te ruga, mărite prorocule. Milostiv fii față de noi nemernicii și nevrednicii, roagă pe Atotbunul Dumnezeu să nu se mânie pe noi până în sfârșit, ca să ne piardă pentru fărădelegile noastre, ci să ne trimită pământului însetat ploaie îmbelșugată și curată și să ne dăruiască roadă bogată și bunaintocmire a văzduhului; mijlocește mila Împăratului ceresc, dar nu pentru noi păcătoșii și nevrednicii, ci pentru aleșii robii Lui care nu și-au plecat genunchii în fața lui Baal al lumii acesteia, pentru blândetea și curăția copiilor, pentru dobitoacele cele necuvântătoare și pentru păsările cerului, care îndură din pricina fărădelegilor noastre și pier de foame, de arșiță și de sete. Dobândește pentru noi prin rugăciunile tale bine-plăcute lui Dumnezeu : duhul pocăinței și al smereniei, duhul blândeții și al înfrânării, al iubirii, al răbdării, al temerii de Dumnezeu și al bunei cinstiri, ca astfel, întorcându-ne de la căile necinstei la calea cea dreaptă a faptelor bune, să umblăm în lumina poruncilor Domnului și să ajungem la bunurile făgăduite nouă, binecuvântând pe Cel fără de început Dumnezeu-Tatăl, pe iubitorul de oameni Unul-Născut Fiul Său și pe sfințitorul Duh Preasfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Surse: Ziarul Lumina

Articolul urmator
Am refuzat dorința de moarte a surorii mele de a-i adopta cei trei copii
Am refuzat dorința de moarte a surorii mele de a-i adopta cei trei copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate
    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate

    Sâmbătă, pe 17 decembrie, își pot sărbători onomastica toți cei care poartă numele Daniel, Daniela, Dan sau Dana. Această zi este cea în care este sărbătorit...

    Rugăciunea către Sfântul Filip care alungă necazurile din familie și nu numai
    Rugăciunea către Sfântul Filip care alungă necazurile din familie și nu numai

    Sfântul Filip, grabnic ajutător în rezolvarea necazurilor trupești și sufletești este prăznuit pe data de 14 noiembrie, în fiecare an. Iată rugăciunea care, dacă...

    Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru
    Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Dumitru

    Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. În tradiția populară, Sfântul Dumitru este cel...

    Rugăciunea începutului de an școlar
    Rugăciunea începutului de an școlar

    Începutul anului școlar vine cu emoții, gânduri bune, speranțe de viitor. O rugăciune simplă, rostită de un suflețel mic va marca acest moment așa cum se cuvine.

    Înger, îngerașul meu, rugăciunea ce deschide calea copiilor spre spiritualitate
    Înger, îngerașul meu, rugăciunea ce deschide calea copiilor spre spiritualitate

    Cea mai îndrăgită rugăciune a copiilor născuți în familiile creștine este Înger, îngerașul meu. Cu siguranță și tu ca părinte, ai rostit în timpul...

    O mamă i-a povestit copilului său aproape totul despre moarte, din greșeală
    O mamă i-a povestit copilului său aproape totul despre moarte, din greșeală

    Știți momentele acelea când auziți ceva greșit și răspundeți în concordanță? Apoi persoana vă corectează și vă spune că, de fapt, nu asta a întrebat? Ei bine,...

    Anxietatea de moarte la copii. Cum îi ajutăm să o depășească
    Anxietatea de moarte la copii. Cum îi ajutăm să o depășească

    Anxietatea sau frica de moarte este foarte comună în rândul copiilor. Toți copii vor experimenta la un moment dat, anxietatea legată de moarte. Parcurge articolul pentru a-ți...

    Rugăciunea Sfintei Rita: de ce este bine să o rostim și cum ne ajută copiii
    Rugăciunea Sfintei Rita: de ce este bine să o rostim și cum ne ajută copiii

    Sfânta Rita face parte din panteonul sfinților catolici, dar minunile înfăptuite de ea au făcut înconjurul lumii. De aceea, Sfânta Rita este considerată...

    © 2024 Qbebe