Citește și: NY Times: 52 de locuri de vizitat în 2021. România a ajuns pe listă!
Surse: affitoformentera.com, allerencorse.com, barcelo.com, bournemouth.co.uk, cyprusalive.com, cretanbeaches.com, guidetoiceland.is, hurriyetdailynews.com, iberian-escapes.com, inspirock.com, kleftikomilos.com, spain-holiday.com, theworldismyplayground.com, tourismebretagne.com, visitcornwall.com, west-crete.com
Surse poză principală: istockphoto.com

Balos Lagoon
Este în Grecia, în Kissamos și în mod cert face parte dintre cele mai frumoase plaje din Europa. Alături de nisipul de culoare albă, apele în nuanțe exotice sunt o adevărată încântare. Calde, liniștite și puțin adânci, acestea sunt ideale pentru copii și pentru snorkeling.
Dacă vei opta pentru concediul din acest an pentru plaja Balos Lagoon, trebuie să știi că, dacă nu preferi aglomerația, este bine să eviți să mergi acolo în perioada iulie-august.
Sursă poză: istockphoto.com

Diamond Beach
Se află pe coasta sudică a Islandei, fiind o plajă neagră ce este parte dintr-o mare câmpie glaciară, situată pe laguna ghețarului Jökulsárlón. Unicitatea ei este conferită de faptul că bucăți de iceberguri ajung pe plajă, albul strălucitor contrastând cu plaja neagră. Odată ce ajungi aici, vei putea să admiri focile ce se refugiază adesea pe țărm sau să vezi în depărtare balene orca.
Sursă poză: instagram.com/explore/locations/

Elafonissi
Și această plajă din Creta a fost considerată printre cele mai frumoase plaje din Europa și este o destinație cu totul specială pentru vacanțe datorită nisipului în nuanțe de roz (datorită multitudinii de scoici roz ce au fost distruse de apă) și a apelor cristaline. De asemenea, pentru iubitorii de natură, zona Elafonissi este arie naturală protejată, aici putând fi admirate peste 110 specii de plante.
Sursă poză: instagram.com/vivaelafonissi/

Bournemouth
Plaja Bournemouth este de fapt formată din mai multe plaje, până în anul 2019 acestea obținând 9 distincții Blue Flag (acestea se acordă plajelor ce garantează curățenia nisipului și a apei). Alături de nisipul fin, întreaga zonă beneficiază de un microclimat blând, fiind o locație ideală unde să te relaxezi alături de familie.
Sursă poză: istockphoto.com