Gradinita Lorelay

Chiar dacă în grădiniţa noastră sunt promovate ca valori grija, responsabilitatea, implicarea activă, acestea nu reprezintă nimic fără trăirea momentelor copilăriei, pline de veselie şi joc.

De acest lucru vă puteţi convinge imediat ce veţi trece pragul Grădiniţei Lorelay.
Pentru noi este important ca cei mici să beneficieze de cea mai bună educaţie, iar între părinţi şi personal să existe o relaţie deosebită, de care să profite în special copiii.

Părinţii sunt invitaţi periodic să participe la activităţi sau evenimente care au loc la sediul instituţiei şi, de ce nu, să împărtăşească celor mici din experienţa de viaţă pe care au acumulat-o în diversele domenii în care îşi desfăşoară activitatea. Cel mai important lucru este că, ţinând cont de metodele educative utilizate în grădiniţă, exploatate în colaborare cu psihologul, aceştia deţin controlul asupra dezvoltării psiho-comportamentale a copilului.

De altfel, putem spune că suntem o mare familie în care, indiferent de calitatea pe care o avem, ne aducem toţi contribuţia la formarea unui copil vesel, implicat, responsabil.

Indiferent că sunt psiholog sau manager, tinerii care au pus bazele creării acestui furnizor de educaţie, având experienţă pedagogică, pun suflet pentru ca instituţia să devină un partener social de încredere.

Contact

Oras Iasi

Zona Iasi

Adresa str. Prof. Emil Honoriu, nr. 2A, Iasi

E-mail contact@lorelayclub.ro

Telefon 0374.011.487, 0753.117.348

Site www.lorelayclub.ro

PRETURI

Program normal, 7.30-13.30: 420 lei/lună
Program prelungit, 7.30-18.00: 530 lei/lună

Masa se serveşte in sistem catering şi se achită separat.
La cerere se poate asigura şi transport.

Nu se percep taxe suplimentare pentru: inscriere, materiale educaţionale, materiale auxiliare, igienizare, teatru, drumeţii sau vizite in Mun. Iaşi.

ACTIVITATI

1.Capacitate

Grădiniţa „Lorelay” funcţionează în anul şcolar 2010-2011 cu 4 grupe.

2.Oferta curriculară

Programul educaţional are în vedere:
* pregatirea copiilor prin activităţi instructiv-educative conform Curriculumului Naţional, a Planului de învăţământ naţional, nivel preşcolar pentru grădiniţe cu program normal şi prelungit şi a Programei şcolare pentru învăţământul preşcolar, aprobate prin Ordinul M.Ed.C.I. 5233 din 01.09.2008;
* studierea limbii engleze;
* formarea unor copii veseli, implicaţi şi responsabili, capabili să se adapteze la o societate în continuă schimbare;
* colaborare strânsă, permanentă şi transparentă cu familia şi comunitatea locală.

3.Oferta extracurriculară

Activităţi extracurriculare şi extraşcolare:
* participarea la spectacole de teatru, circ
* participare la concursuri pentru copii
* participare la activităţi de voluntariat sau sociale
* plimbări prin parcuri, Grădina Botanică
* organizarea serbărilor de Crăciun, sfârşit de an şcolar, 8 Martie
* marcarea unor evenimente sociale
* vizite la muzee
* colaborare cu biserica
* drumeţii
* excursii
* tabere
* educaţie sanitară
* educaţie rutieră
* educaţia caracterului
* educaţie ecologică

Activităţi opţionale

* limba engleză inclusă în taxă;
* 2 activităţi opţionale, incluse în taxă, conform solicitărilor părinţilor şi a ofertei grădiniţei;
* activităţi derulate în cadrul „Laboratorului de creaţie şi artă plastică”
* alte opţionale, contra cost

4.Asistenţa psihologică este asigurată de psiholog clinician cu drept de liberă practică, membru fondator al asociaţiei.

5.Asistenţa medicală este oferită de medicul şi asistentul medical al grădiniţei.

6.Dotarea materială

Toate materialele didactice, recuzite, cărţi, caiete speciale sunt aprovizionate de la furnizori specializaţi din ţară şi din străinătate şi sunt incluse în taxa lunară.
Grădiniţa este dotată cu mobilier ergonomic, conform normelor de igienă solicitate pentru învăţământul preşcolar, respectând standardele europene de calitate.
Fiecare grupă este dotată cu mijloace audio-video şi materiale didactice moderne. Materialele didactice sunt reprezentate corespunzător pe centre de interes, precum şi specifice jocului liber al copiilor.
Sistemul de supraveghere video permite părinţilor vizionarea on-line a activităţilor la care ia parte copilul.

7.Hrana copiilor este asigurată în sistem catering de o firmă specializată si avizată de către D.S.P.

8.Transport:

La cerere se asigură transportul copilului la grădiniţă.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.
    © 2024 Qbebe