Contributors
Manute Creative

Adelina Pestrițu a plecat la Milano să fie alături de patru bebeluși ce urmează să fie operați. Ce gest frumos!

Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi a început de câțiva ani să se implice în sprijinirea unei asociații ce are, printre obiective, salvarea copiilor grav bolnavi prin asigurarea transportului acestora în străinătate cu un avion medical. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi de ce Adelina Pestrițu a luat decizia să ajungă la Milano!

Adelina Pestrițu a plecat de curând la Milano

Vedetă și mamă (are o fetiță, Zenaida-Maria), Adelina Pestrițu a luat decizia de a însoți copii bolnavi ce urmează să fie tratați la Milano după ce aceștia au fost ajutați de Asociația Blondie. Ea a călătorit cu avionul ce îi transporta, însoțindu-l pe medicul Cătălin Cârstoveanu. Le-a dezvăluit fanilor ce a motivat-o să ia această hotărâre, postând pe contul ei de Instagram fotografii din timpul călătoriei: „Zborul asta m-a trecut prin toate stările. Sunt om şi, pe lângă asta, mama. Le ştiu pe fetele de la Asociaţia Blondie de aproape 2 ani, timp în care le-am fost alături ori de câte ori a fost nevoie de ajutorul meu. Şi o voi face în continuare pentru că ştiu că puterea sufletelor şi a online-ului schimbă lucruri în vieţile oamenilor.
Mi-au propus să le însoţesc la Milano şi să le arăt urmaritorilor mei pentru ce donează şi ce desfăşurare de forţe este în spatele unei astfel de acţiuni. Am acceptat imediat. Pentru că ştiu că în comunitatea mea sunt oameni care se implică în astfel de campanii şi conştientizează cât de important este ajutorul lor, iar ei merită să cunoască fiecare pas din acest demers. Mi-au spus că implicarea mea le-a adus mult bine. M-am bucurat din tot sufletul. Am donat şi eu şi o s-o fac mereu.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by A D E L I N A E •D •A (@adelina.pestritu)

În urmă cu aproximativ 2 ani, a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care a vorbit despre cum s-a implicat pentru Asociația Blondie: „Mă aflu la Asociația Blondie unde am și adus pachetele pentru cei nevoiași. Sunt impresionatĂ de eforturile supraomenești ale fetelor pentru a ține în viață copiii bolnavi și singuri. Se străduiesc zilnic pentru a le asigura un loc în spitale, mâncare, jucării, haine și toate cele de trebuință. Îmi doresc să contribuim și noi în mod constant cu tot ce putem.”

A făcut cunoscută povestea mamei unuia dintre copiii aflați în avionul spre Milano

În acest scop, a postat pe Instagram fotografii cu una dintre fetițele ce va fi operată la Milano și cu mama acesteia, fiind impresionată de ceea ce a întrebat copilul înainte de plecare: „ ...O poză cu Cristiana, care a fost adusă la Milano pentru operaţie. Va stă internată câteva săptămâni bune. I-am promis că ne vedem acasă şi la plecare ne-a întrebat dacă o să ne fie dor de ea.”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by A D E L I N A E •D •A (@adelina.pestritu)

Despre mama Cristianei a precizat că se ocupă de 10 copii adoptați prin intermediul Asociației Blondie, iar după ce a cunoscut povestea acesteia, Adelina Pestrițu a declarat că se simte „mică și neînsemnată”: „Are 10 copii adoptaţi, toţi prin intermediul Asociaţiei Blondie. Îi creşte singură. Era veselă, pozitivă, plină de viaţă şi speranţa. Pentru mulţi ani a trăit în SUA, unde a studiat Psihologia, cu specializare în ataşamentul copiilor. Am întrebat-o de ce s-a întors în România. Mi-a zis că a venit în 2009 să facă practică şi a rămas aici pentru cei 10 copii, pe care trebuie să-i îngrijească şi să-i crească.Sunt fără cuvinte. Nu putem decide noi în locul lui Dumnezeu, dar putem să donăm.”

Asociația Blondie intenționează să achiziționeze un avion medical

Această asociație (ce are ca obiectiv asigurarea șansei, pentru copiii bolnavi și singuri, de a beneficia de o bună dezvoltare) a fost fondată de Adelina Toncean, care a avut grijă de un copil cu o malformație congenitală gravă, ce fusese abandonat într-un spital din Constanța. Ea s-a ocupat de el până la moartea acestuia, pe când copilul avea 13 ani, după cum se poate afla din prezentarea de pe site-ul Asociației Blondie: „Totul a pornit de la Cristi, un băiețel blond și singur în spitalul din Constanța. Alintat Blondie, Cristi era grav bolnav, avand o malformație cardiacă congenitală în care cele două artere mari sunt inversate. Șansa lui la viață a fost un articol în ziarul "Ziua" cu titlul "Micuțul Cristi are nevoie de o operație la Cluj". Atunci, Adelina Toncean, fondatoarea asociației a știut că va fi copilul ei. La vârsta de doi ani, Cristi a fost luat în plasament. Timp de 11 ani, Blondie nu a trăit niciodată ca un copil bolnav. Deși știa că va muri.”

Cel mai recent proiect al „Blondie” este achiziția unui avion medical, care să asigure transport gratuit copiilor cu boli grave care au nevoie de tratamente în străinătate. Achiziția se va realiza prin donații, prețul aproximativ al unui asemenea avion, cu tot cu costurile de operare din primul an, fiind estimat la 2 milioane de euro.

Campania de strângere de fonduri pentru „#luamunAVION” se derulează și cu sprijinul acordat de copii, cei implicați având misiunea de a strânge banii necesari prin diferite mijloace: „În ajutorul nostru au sărit o gașcă de copii dornici să își pună în față talentele și să le vândă sub diferite forme.  Sunt mici, dar așa cum cred în Moș Crăciun și în unicorni, așa cred și în puterea lor de copii de a strânge banii pentru un avion. Au însă nevoie de sprijinul vostru, al oamenilor mari. Ei au mai strâns bani pentru noi, au vândut limonadă, și-au donat alocația și au donat banii de la “Zâna Măseluță. De această dată își propun să reușească să strângă banii necesari până pe 1 iunie 2021 și astfel să facă, ei copiii, un cadou celor care au nevoie de tratament în străinătate.”

Începând cu martie 2020, Asociația Blondie a reușit să transporte săptămânal copii ce aveau nevoie de tratamente în străinătate sau care urmau să revină în țară: „De la debutul pandemiei COVID-19, în martie 2020, și până în prezent am transportat săptămânal copii către tratamente din alte țări sau i-am adus acasă punându-le la dispoziție zboruri private”. Primul astfel de zbor s-a realizat pe 27 martie anul trecut, fiind vorba despre un băiețel ce era intubat.

Surse: asociatia-blondie.ro, facebook.com, okmagazine.ro, playtech.ro, viata-medicala.ro

Sursă poză principală: instagram.com/adelina.pestritu/

Adelina Pestrițu a șters toate pozele cu fetița ei de pe Instagram. Care este motivul

Surse foto: facebook.com, instagram.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Adelina Pestrițu, sacrificii pentru a-și învăța fiica să adoarmă singură: „Am lăsat-o să plângă. Mi-a fost greu, dar, în sfârșit, s-a întâmplat"
    Adelina Pestrițu, sacrificii pentru a-și învăța fiica să adoarmă singură: „Am lăsat-o să plângă. Mi-a fost greu, dar, în sfârșit, s-a întâmplat"

    Vine un moment în viața puilor noștri în care trebuie să învețe să adoarmă singuri, iar în vreme ce pentru anumiți copii această activitate este mai ușor de...

    Adelina Pestrițu mai sinceră ca niciodată:”Nu mi-am făcut testul, dar, da, aș putea fi însărcinată”
    Adelina Pestrițu mai sinceră ca niciodată:”Nu mi-am făcut testul, dar, da, aș putea fi însărcinată”

    Adelina Pestrițu, frumoasa vedetă de televiziune, a anunțat că este posibil să fie însărcinată, perioada de izolare la domiciliu fiind benefică pentru familia ei. Adelina are o...

    Adelina Pestrițu naște astăzi! Emoții mari pentru viitoarea mămică!
    Adelina Pestrițu naște astăzi! Emoții mari pentru viitoarea mămică!

    Nimic nu este mai emoționant pentru o femeie decât momentul incredibil când își va cunoaște propriul copil și va deveni mamă. Deși nașterea nu este deloc un...

    Vaccinul anti-COVID urmează să fie testat și în rândul copiilor
    Vaccinul anti-COVID urmează să fie testat și în rândul copiilor

    Recent, s-a anunțat că vaccinul anti-COVID produs de Universitatea Oxford și de AstraZeneca va fi testat și pentru copii. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla detalii...

    Să fie învățătură de minte! Mariana avea 6 zile, iar un simplu gest de afecțiune a costat-o viața
    Să fie învățătură de minte! Mariana avea 6 zile, iar un simplu gest de afecțiune a costat-o viața

    La doar 6 zile de la naștere o fetiță a fost internată de urgență la spital și diagnosticată cu o boală care, în cele din urmă, a răpus-o. Un simplu gest de afecțiune a...

    3 studii care ne arată cum trebuie să fie temele copilului ca să fie eficiente
    3 studii care ne arată cum trebuie să fie temele copilului ca să fie eficiente

    Subiectul temelor este unul care prezintă interes permanent și stârnește controverse în rândul părinților, dar și al cadrelor didactice. Află în continuare la...

    Laura Cosoi, panicată înainte de naștere: ”Cred că o să fie ciudat că nu o să fie Cosmin acolo”
    Laura Cosoi, panicată înainte de naștere: ”Cred că o să fie ciudat că nu o să fie Cosmin acolo”

    Încă o vedetă urmează să devină mămică în plină pandemie de coronavirus. Laura Cosoi se pregătește pentru a doua naștere, dar a mărturisit că o să fie ciudat față...

    © 2021 Qbebe