Atenție, mame! Fetele criticate constant au tendința să își facă rău

Atenție, mame! Fetele criticate constant au tendința să își facă rău

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu recent a demonstrat că fetele cu mame care le critică adesea sunt mai predispuse la a-și face rău singure.

Un studiu publicat în luna martie a acestui an în „Psychiatry Research” a analizat copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 11 ani în scopul de a afla date suplimentare față de alte studii. Coordonatorii studiului au vrut să sesizeze în special tendințele de a-și face rău singuri ale adolescenților și să constate dacă aceste tendințe nu își au cumva originea în anii de copilărie.

Concluzia studiului a fost că aproape 60% dintre fetele cu mame care le critică în mod constant au tendințe non-suicidare de a-și face rău sigure (de exemplu, să se taie sau să se ardă). Pentru a se ajunge la această concluzie, specialiștii le-au rugat pe mamele fetelor să vorbească în continuu, timp de 5 minute, despre copiii lor, despre cum este relația între ei. Acestea au fost înregistrate și după aceea s-a analizat nivelul de criticism din vorbele lor. 

Mama care ii face observatii fiicei ei

Cei care au inițiat studiul au detectat și manifestări specifice pentru fetele criticate des de mamele lor: stări de anxietate și depresive, în procente mai ridicate decât la fetele care nu aveau mame care le criticau în mod frecvent.

Scopul experților care au coordonat studiul menționat este ca pe viitor să-și concentreze atenția asupra impactului pe care îl au criticile venite de la tați sau de la alți adulți importanți din familie asupra copiilor. O altă intenție a lor este să sesizeze și  efectele mesajelor pozitive, de susținere.

Psihologii îi sfătuiesc pe părinți să-și analizeze copiii ca să poată observa din timp manifestările specifice unei persoane care își face rău singură. Printre acestea se numără: o stare permanentă de anxietate, de irascibilitate, dificultatea de a stabili relații sănătoase, tendința de izolare, purtarea de haine cu mâneci lungi când nu ar fi cazul, deținerea unor colecții de obiecte ascuțite sau purtarea de bandaje. 

Surse:
www.iheartintelligence.com, www.parenting.trendolizer.com, www.psypost.org 

 

Articolul urmator
Cum ne facem țara de rușine: momentul când o româncă își lasă copilul să facă treaba mare direct pe o plajă din Grecia
Cum ne facem țara de rușine: momentul când o româncă își lasă copilul să facă treaba mare direct pe o plajă din Grecia

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul unei mame din Ucraina către alte mame: Nu le spuneți copiilor că un popor este mai rău decât altul
    Sfatul unei mame din Ucraina către alte mame: Nu le spuneți copiilor că un popor este mai rău decât altul

    Oferiți informații adecvate pentru vârsta copiilor, ascultați sfaturile psihologilor, evitați să oferiți foarte multe detalii și nu le spuneți copiilor că un popor ar fi mai...

    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii
    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii

    Credeai că părinții își lasă copiii să facă treaba mare doar pe plajă? Ei bine, nu. Se poate și mai rău! Pasagerii unei aeronave au rămas șocați în momentul în...

    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere
    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere

    Printre marile provocări de proaspătă mămică se numără și cea legată de acceptarea transformărilor corpului după naștere. De aceea, poți fi tentată să te „ascunzi”...

    Fetița Andreei Tonciu merge la salon și își pune unghii false la vârsta de 8 ani. Ttot timpul vrea să-și facă părul la salon, nu mai vrea să-și facă părul acasă"
    Fetița Andreei Tonciu merge la salon și își pune unghii false la vârsta de 8 ani. Ttot timpul vrea să-și facă părul la salon, nu mai vrea să-și facă părul acasă"

    Fiica Andreei Tonciu, celebra vedetă TV cu un râs molipsitor, apariții spumoase și o personalitate efervescentă, îi seamănă întru totul mamei ei, inclusiv în...

    Zodiile extrem de pretentioase cu oamenii din jurul lor. Își aleg cu atenție și scepticism prietenii apropiați
    Zodiile extrem de pretentioase cu oamenii din jurul lor. Își aleg cu atenție și scepticism prietenii apropiați

    Dintre cele 12 semne zodiacale, trei sunt nativii foarte sceptici la relațiile cu cei din jurul lor. Pretențioși și foarte atenți cu prietenii, reprezentanții acestor zodii te vor...

    M-am îngrășat 45 kg în sarcină, deși am avut diabet gestational și vomitam constant
    M-am îngrășat 45 kg în sarcină, deși am avut diabet gestational și vomitam constant

    Toate cele trei sarcini ale acestei mame au fost toxice, însă ultima a fost cea mai dificilă. Femeia povestește că deși s-a simțit rău și a vomat continuu, s-a îngrășat...

    Viața unei mame cu 11 copii pusă sub lupă. Cum reușește să-și facă timp și pentru ea
    Viața unei mame cu 11 copii pusă sub lupă. Cum reușește să-și facă timp și pentru ea

    Știm deja că viața unei mame e foarte ocupată. Asta confirmă și o mamă de peste hotare cu 11 copii, care în pofida familiei numeroase, reușește să-și facă timp și pentru...

    Un tată își obligă fiica să facă treburi casnice pentru a-și plăti produsele menstruale
    Un tată își obligă fiica să facă treburi casnice pentru a-și plăti produsele menstruale

    Platforma Reddit aduce în fiecare zi în discuție subiecte cât se poate de sensibile, mai ales când vine vorba de parenting. De data aceasta utilizatorii acesteia au...

    © 2024 Qbebe