3 Motive din cauza cărora copiii din ziua de azi se plictisesc repede, sunt nerăbdători si cred ca totul li se cuvine

"Mă plictisesc, mă plictisesc!" este un refren pe care mulți părinți îl aud din ce în ce mai des. Vremurile în care un copil se juca singur sau își făcea de lucru cu te miri ce au dispărut. Acum, nici măcar munții de jucării și zecile de aplicații și de jocuri computerizate nu mai pot scoate un copil din starea de plictiseală. Iar părinții nu îmbunătățesc situația, încercând să găsească mereu câte ceva de făcut, câte o distracție pentru odraslele lor. În felul acesta, creativitatea și interesul față de lucruri sunt inhibate. Iar ceea ce este mai îngrijorător, copiii învață că totul li se cuvine, de vreme ce mereu sare cineva să le organizeze timpul liber și să le aducă surse de divertisment. De aceea, pretind din ce în ce în ce mai multe lucruri, la care să aibă acces cât se poate de repede. Imediat, dacă este posibil, de vreme ce ei ajung să se considere centrul universului familial. Mediul de viață și educația influențează covârșitor acest mod de a fi al copilului.

Iată care sunt câteva dintre sursele plictiselii, nerăbdării și pretențiilor copiilor:

1. Tehnologia modifică psihicul copiilor

Ca părinți, utilizăm din ce în ce mai frecvent tehnologia ca sursă de distracție. Este ușor accesibilă și aproape gratuită. În realitate, nu este deloc așa. Costurile pe care suntem obligați să le plătim depășesc cu mult beneficiile. Specialiștii avertizează de ceva vreme- de multe ori în zadar- că utilizarea excesivă a dispozitivelor electronice și timpul petrecut în fața calculatoarelor sunt nocive pentru psihicul copiilor. Lumea virtuală acaparează mintea, atenția și emoțiile celor mici, iar, în comparație cu aceasta, viața de zi cu zi apare ca banală și plictisitoare. Există o formă de obișnuire a minții cu efecte vizuale și grafice care ne invadează, dând dependență, astfel că nu mai răspundem la stimulii vieții reale. După ore petrecute în lumea virtuală, copiii au dificultăți de a se adapta la un nivel mai puțin agresiv al stimulilor, de a fi atenți la lucrurile care nu produc un grad înalt de excitare cerebrală. Tehnologia este și un mod de deconectare de la relațiile umane, inhibând satisfacția pe care o resimțim în mod normal din interacțiunea cu ceilalți.
Pentru că sunt fascinați de iluzia ecranelor, supra-stimulați din punct de vedere senzorial și captivi în lumi ireale, copiii nu se mai bucură de viață, de natură, de joc. Creativitatea lor este inhibată, de vreme ce au acces la aplicație după aplicație și la joc după joc. Se formează căi mentale rigide, iar senzația de dezvoltare a unor abilități prin aplicațiile educative este adesea amăgitoare. Copiii pot rezolva cu ușurință un joc vizual de memorie, dar au dificultăți de a reține o poezie. Se pot concentra ore în șir la Mario și pot ocoli sute de obstacole, dar nu conștientizează ce se întâmplă în imediata lor vecinătate. Pot face modificări în spațiul virtual, însă nu se descurcă cu obiectele casnice. Timpul petrecut înaintea ecranelor este responsabil nu numai de senzația de plictiseală de care copilul se plânge adeseori, ca urmare a inadaptării și dependenței sale, dar și de tendințele sale hiperkinetice, de starea de nervozitate, agitație și nerăbdare pe care copiii o manifestă din ce în ce mai frecvent în ultima perioadă.

2. Copiii cred că totul li se cuvine pentru că obțin imediat tot ce vor

Justa apreciere a importanței personale, empatia și capacitatea de a întârzia primirea recompensei sunt semne ale dezvoltării emoționale. Imaturitatea afectivă este corelată cu dificultatea copiilor de a-și gestiona emoțiile, de a-și stăpâni impulsurile și de a se pune în locul celorlalți. Este specific copilului până în trei- patru ani să se considere centrul universului. Dar, ulterior acestei vârste, el începe să înțeleagă cum stau lucrurile în lume și că nu poate bate din picior pentru ca cei din jur să-l servească imediat. Asta dacă părinții îl lasă să se dezvolte din punct de vedere emoțional. Astăzi, foarte mulți părinți au tendința de a satisface imediat orice cerere a copilului, mai mult sau mai puțin justificată. De aceea, copiii, deși se dezvoltă normal din punct de vedere cognitiv, rămân imaturi din punct de vedere emoțional, având viața afectivă a unui copil de patru ani. Astfel de copii au o toleranță scăzută la frustrare, nu sunt capabili să -și amâne satisfacerea dorințelor și consideră că totul li se cuvine. Noi avem cele mai bune intenții, de a-i face fericiți pe copiii noștri, dar, din păcate, le dăm satisfacție pe termen scurt și plantăm semințele nemulțumirii pentru viitor. Copiii care primesc imediat ceea ce cer nu judecă just poziția lor în lume și ar putea avea mari dezamăgiri în viitor, când vor ieși de sub protecția părintească. Ei nu pot face față stresului de a nu primi gratificație sau de a întârzia recompensa. Mulți copii au devenit incapabili să tolereze chiar și stresurile minore, ceea ce va reprezenta un mare obstacol pentru reușita lor de mai târziu. Ajutorul nostru real nu constă în a da copilului orice dorește, imediat ce cere un lucru. Copiii trebuie învățați că mulțumirea lor vine în primul rând din ceea ce sunt, nu din lucrurile pe care le au. Iar dacă nu pot fi mulțumiți cu ceea ce sunt, oamenii- fie copii, fie adulți- nu au ajuns încă la un grad de stabilitate și maturitate care să-i ajute să facă față provocărilor realității. Or, în calitate de părinți, trebuie să fim primii care ne dăm seama când se termină cererile firești și când începe o "dictatură" a copilului, care cere să fie permanent băgat în seamă, distrat, răsplătit chiar atunci când nu are nici un merit. Deci cea dintâi investigație trebuie s-o facem asupra noastră, întrebându-ne: cum este posibil să dau copilului lucruri care, pe termen lung, îi fac rău, sub pretextul că îl fac fericit? De la hrana de fast-food până la gadgeturile de ultimă oră, tot ceea ce oferim unui copil, pentru că așa vrea el, este o iluzie de fericire. În realitate, pregătim terenul pentru un adult vulnerabil, dezechilibrat și dependent. În plus, îi furnizăm importante doze de frică, inadaptare și agresivitate, pe care să le poarte cu sine în lume.

3. Distracția fără sfârșit este o sursă de necazuri

Am creat o lume de permanent divertisment artificial pentru copiii noștri. Ne temem ca nu cumva să aibă momente de plictiseală și, în mod paradoxal, le epuizăm capacitatea de a se mai bucura de lucruri simple. Îi vrem rezistenți și capabili să facă față provocărilor, dar îi transformăm în marionete ale propriilor plăceri, care trebuie imediat satisfăcute. Imediat ce un copil se plânge că nu-i convine ceva, alergăm să-l distrăm, pentru că simțim că altfel nu ne facem datoria de părinți. Dar, ceea ce este și mai alarmant, nu-i oferim neapărat lucruri care contează, precum atenția noastră concentrată, timpul nostru sau un antrenament potrivit al abilităților sale. Nu, îi dăm numai un "surogat" de fericire, care se evaporă cât ai bate din palme. Jucării fără număr, locuri de distracții, cadouri, totul este pus în slujba celor mai superficiale și materialiste tendințe ale copilului. Apoi ne mirăm de ce se plictisește, de ce nu are nici o pasiune și de ce cere mereu mai mult și mai mult. De fapt, uităm să-i antrenăm o abilitate esențială: capacitatea de a se bucura de lume, de a găsi singur remedii împotriva plictiselii. Faptul că mai mulți copii se pot plictisi, stând împreună, este un semnal de alarmă. Este dovada că nu știu să se joace împreună, că le lipsește creativitatea și spontaneitatea, că au nevoie de noi să le creăm spațiul artificial de distracție.

Ce poți face ca părinte?

1. Antrenează abilitățile copilului tău, nu-i hrăni tendințele superficiale și egocentrice.
2. Diminuează timpul petrecut de copil cu dispozitivele electronice și crește-l pe cel dedicat interacțiunii emoționale cu tine sau cu alte persoane
3. Învață-l să aștepte și amână recompensele. Nu trebuie să sari imediat săi-i găsești o distracție, atunci când spune: "Mă plictisesc!". Plictiseala poate fi primul pas către creativitate.
4. Nu te teme să pui limite. Copiii au nevoie de reguli, limite și rutine clare, pentru a crește sănătoși și fericiți. Gândește-te în primul rând la ce este bine pentru ei, nu la ce vor sau nu vor.
5. Lasă-i pe copii să exerseze abilități de viață independentă, precum capacitatea de a se auto-gospodări, de a se orienta sau de a-și organiza spațiul de viață încă de timpuriu. Învață-i să abordeze cu răbdare sarcinile monotone, precum curățenia din casă, pregătitul mesei sau aranjatul hainelor, ordonarea jucăriilor sau făcutul ghiozadnului. Orice sarcină poate fi prilej pentru dezvoltarea unor abilități, dar și pentru formarea unor atitudini corecte.
6. Încurajează relațiile pozitive cu ceilalți, formarea abilităților sociale. Învață copiii să se poarte agreabil cu cei de vârsta lor și respectuos cu adulții, să dea înapoi ce împrumută, să colaboreze și să fie atenți la nevoile celor din jur.

Surse: https://deeprootsathome.com; https://www.telegraph.co.uk; https://www.psychologytoday.com;