Amintește-ți cum percepeai tu în propria copilărie aceste situații. Și tu ai avut probabil o mătușă sau bunică despre care știai că ori de câte ori vă vedeți, te va strânge tare de obraji sau în brațe, te va pupa, iar tu te vei șterge imediat cu dosul mânecii, iar primul tău gând era cum să scapi mai repede de acel ritual. Prin urmare, chiar dacă acum ești mamă și te simți responsabilă de felul în care copilul tău se comportă, nu trebuie să-i impui ceva ce și tu ai perceput ca fiind deranjant. Uneori „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face" chiar se aplică și în cazul creșterii copilului tău.
Ei bine, în primul rând, gesturile de afecțiune nu trebuie privite ca pe dovezi de bună educație, cum este salutatul, modul în care comunică un copil, cum mănâncă etc. Nu îți poți forța copilul să îmbrățișeze o rudă ca atunci când insiști să se spele pe mâini înainte de masă. Un copil poate fi respectuos chiar dacă ține să păstreze distanța.
Pentru părinți este delicată postura în care trebuie să vadă dezamagirea de pe fața rudelor, atunci când se duc entuziasmați spre copil să-i dea un pupic și în schimb primesc grimase dezaprobatoare sau chiar respingere. Din dorința de a-și exprima afecțiunea și pe bună dreptate, copiii chiar sunt foarte drăgălași, multe persoane își doresc să îi îmbrățișeze, însă deseori pentru copii este un disconfort. Mai ales după vârsta de 1 an, când aceștia încep să descopere mediul înconjurator, foarte greu reușesc să stea într-un loc câteva minute.
Un alt aspect delicat este cazul copiilor care sunt selectivi atunci când vine vorba de îmbrățișări de la rude. Ce faci când copilul începe să aibă un membru al familiei preferat, când stă la bunica în brate, iar atunci când vine rândul bunicului, plânge sau se zbate să scape? Foarte simplu! Tratezi rațional și relaxat situația! Oare rudele în cauză nu au, la rândul lor, persoane de care se simt mai apropiate? În acest caz, de ce copilul nu ar avea acest drept?
În adolescență, pot exista repercursiuni legate de comportamentul sexual, pentru că, fiind forțat în copilărie să ofere afecțiune, va crește crezând că este normal să facă lucruri pentru plăcerea celorlalți, deși nu își dorește asta. Există un risc mai crescut să accepte momentele de intimitate chiar dacă nu și le dorește cu persoana respectivă sau în momente în care nu și le dorește.
Dovezile de afecțiune nu trebuie să reprezinte o constrângere, fie că este vorba despre părinți sau rude. Obiceiul de a-ți forța copilul să facă gesturi de afecțiune sau să le accepte pe ale celorlalți, in ciuda vointei sale, îl face să accepte pe viitor intervenția unor oameni care îl pun în situații inconfortabile, iar asta este riscant atât pentru siguranța copilului, cât și pentru echilibrul său emoțional. Este important pentru copil să fie învățat să înțeleagă ideea de intimitate și spațiu personal și să i se respecte acest drept.
Pentru că anumiți membri ai familiei pot lua personal comportamentul copilului este de preferat să le explici care sunt convingerile tale în legătură cu exprimarea afecțiunii și care sunt nevoile copilului. Este important ca ei să înțeleagă faptul că nu toți copiii sunt la fel și că pot dezvolta o relație frumoasă, chiar dacă cei mici fug de îmbrățișări. Aceaste lămuriri chiar ajută copilul și membrii familiei să se apropie și să se iubească mai mult. Așa cum unii adulți își exprimă mai mult afecțiunea, iar alții nu, la fel și copiii pot avea aceste particularități. În plus, atunci când copilul chiar își va dori să meargă să-și îmbrățișeze rudele sau să le dea un pupic, gestul va fi mult mai apreciat, existând certitudinea că a fost unul sincer și din suflet.