Contributors

Educația pentru o sănătate de fier începe de la vârste fragede. Cum să-i explici copilului ce este coronavirusul

Psihologii atrag atenția asupra următorului fapt: evitând să îi vorbești copilului tău despre coronavirus, nu vei face altceva decât să-l determini să își facă mai multe griji. De aceea, este de datoria noastră, a părinților, să purtăm cu cei mici discuții prin care să le putem aduce lămuriri cu privire la acest subiect. Astfel, trebuie să privim discuția ca pe o oportunitate de a ne informa noi înșine copilul, având însă grijă ca modul în care le transmitem, dar și tipul de informații, să fie adecvate stadiului dezvoltării acestuia. Esențial este să nu îl copleșim pe copil cu prea multe date, ci să-i oferim detalii clare, care să-i fie într-adevăr utile și să-l scutească de grijile inutile pe care și le-ar face în urma a ceea ce aude de la alți copii sau de la televizor. Specialiștii consideră că este ideal să le furnizăm copiilor informații care să le fie de folos nu numai acum, pe fondul creșterii alarmante a numărului de infecții cu coronavirus, ci oricând. De pildă, este ideal să insistăm asupra respectării normelor elementare de igienă. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi câteva modalități prin care îi poți transmite copilului informații despre noul coronavirus!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Celebrități care și-au pierdut copiii la vârste fragede
    Celebrități care și-au pierdut copiii la vârste fragede

    Pierderea unui copil este cel mai dificil moment prin care poate trece o persoană. Din articolul de mai jos vei cunoaște mai multe celebrități, din domenii diferite, care s-au confruntat...

    Virgil Musta, doctorul cu rata cea mai mare de vindecări de coronavirus, trage un semnal de alarmă: „Trebuie început de la vârste fragede”
    Virgil Musta, doctorul cu rata cea mai mare de vindecări de coronavirus, trage un semnal de alarmă: „Trebuie început de la vârste fragede”

    Medicul Virgil Musta a ajuns o concluzie extrem de importantă după ce a tratat cu succes o mulțime de pacienți în această perioadă dificilă: „Trebuie să avem grijă de la...

    Incepe SCOALA: 4 probleme de sanatate cu care se pot confrunta copiii
    Incepe SCOALA: 4 probleme de sanatate cu care se pot confrunta copiii

    Nu mai este mult si clopotelul incepe sa sune din nou pentru scolari. Dupa inceperea scolii este posibil ca problemele de sanatate sa inceapa sa apara. Iata cateva neplaceri la care mamele...

    Mirela Vaida este revoltată! Cere redeschiderea școlilor: „Cum să lăsăm în ultimă instanță educația copiilor noștri?”
    Mirela Vaida este revoltată! Cere redeschiderea școlilor: „Cum să lăsăm în ultimă instanță educația copiilor noștri?”

    Mirela Vaida pune mare preț pe educația copiilor săi și cere redeschiderea scolior! Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” este nemulțumită din cauza măsurilor luate...

    Ghid pe vârste: ce îi răspunzi copilului când te întreabă ce este homosexualitatea?
    Ghid pe vârste: ce îi răspunzi copilului când te întreabă ce este homosexualitatea?

    Homosexualitatea este un subiect extrem de delicat de abordat cu copilul, indiferent de vârstă. Ținând însă cont de societatea în care trăim se impune o astfel de...

    Mirela Vaida, cea mai importantă regulă în educația copiilor ei: „Începe din aceste lucruri simple..."
    Mirela Vaida, cea mai importantă regulă în educația copiilor ei: „Începe din aceste lucruri simple..."

    Mirela Vaida a fost ținta controverselor în ultima perioadă. Postările sale de pe rețelele de socializare au stârnit în repetate rânduri valuri de reacții din...

    Educația financiară este simplă și distractivă! Iată cum îți înveți copilul să facă economii
    Educația financiară este simplă și distractivă! Iată cum îți înveți copilul să facă economii

    „Educație financiară pentru copii? Nu, sunt prea mici pentru a înțelege valoarea banilor”, sunt de părere unii părinți. Ei bine, trebuie să știi că aceasta este...

    © 2021 Qbebe