„Ne creștem copiii POZITIV, nu le spunem „NU”. Care sunt, de fapt, adevăratele efecte ale acestui „trend”

În ziua de astăzi, mulți dintre părinți se feresc să spună „NU” copilului. „Nu” este un cuvânt care iese din vocabularul adulților care au impresia că, odată ce impun copilului o anumită restricție, acesta nu va mai ține la ei, eșuează în rolul de părinți, atrag nemulțumirea micuțului sau chiar îi produc frustrări.

De fapt, a spune „NU” copilului atunci când este cazul, deși ar putea fi opusul instinctului de părinte, este un aspect pozitiv al parentingului. Georgia Manning, consilier psihoterapeut și director al unei organizații care luptă pentru binele copiilor, susține că a spune „nu” micuților este unul din cele mai bune lucruri pe care părinții le pot face pentru ei. Dacă adulții se feresc să spună refuze ceva copiilor lor, rezultatele pe termen lung sunt dezastruoase.

Am trecut de la a nu fi în concordanță emoțională cu copiii, la a ne gândi că dacă îi protejăm de orice disconfort sau de orice lucru pe care nu vor să îl facă, este o modalitate prin care le arătăm dragostea.

Dar de fapt, cheia pentru a deveni un părinte bun, obiectivul reprezintă formarea copiilor cu abilități bune în de viață pe termen lung. Dacă micuții sunt dezamăgiți la început când aud „Nu”, acest lucru îi va pregăti pentru realitatea maturității, unde vor trebui să audă acel cuvânt mai des decât și-ar dori.

Motive pentru a spune „nu” copilului tău

1. Copilul trebuie să înțeleagă ideea de disconfort

Protejarea copilului de anumite situații sau lucruri incomode va crea așteptări nerealiste pe viitor. Nu mai că disconfortul pe care îl vor întâlni în mod inevitabil la vârsta adultă va veni ca un șoc pentru ei, dar copiii nici nu vor avea abilitățile de a face față acestora. Evitarea cuvântului „nu” crește anxietatea, iar copiii vor crede că nu se pot descurca în situațiile în care vor fi puși.

2. Copilul trebuie să înțeleagă că trebuie să aștepte

Răbdarea este cheia unei vieți adulte sănătoase. Spunând „da” oricărui capriciu al copiilor, părinții creează așteptări nerealiste și în niciun caz nu învață ce înseamnă răbdarea. Dacă micuții primesc tot ceea ce își doresc, atunci când doresc, adulții riscă să crească copii cu drepturi depline mai degrabă decât adulți ambițioși și motivați.

Modul corect în care trebuie să le spunem copiilor NU

3. Limitele impuse copiilor le aduc un sentiment de siguranță

Negocierea anumitor aspecte cu copiii mici pare o abordare sănătoasă la început, dar ulterior poate deveni o atitudine nepotrivită în cazul în care părinții doresc să seteze anumite limite. În cazul în care copiii nu știu ce răspuns vor primi de la părinți în anumite situații, aceștia vor deveni anxioși și își pot pierde încrederea în adulți. Un „nu” spus cu multă fermitate poate reprezenta un sentiment reconfortant pentru copiii care vor simți că există limite pe care trebuie să le respecte și se vor simți îngrijiți și în siguranță.

4. Copilul trebuie să știe cine ia deciziile în familie

Negocierea sau chiar implorarea copiilor pentru a înceta un anumit comportament distruge dinamica ierarhică părinte-copil. Copilul trebuie să știe că persoana care îl îngrijește deține controlul, de aceea negocierile și cererile politicoase trebuie înlocuite cu un „nu” ferm.

5. Copiii au nevoie de părinți, nu de prieteni

Specialiștii în psihologie susțin că mulți părinți se tem că micuții lor nu-i vor mai iubi sau nu îi vor mai plăcea dacă sunt prea stricți. De fapt, ei încearcă să le fie mai degrabă prieteni, decât părinți și de cele mai multe ori omit de teamă să le refuze ceva. Dar nu există nicio dovadă care să sugereze că un părinte care își iubește copilul, dar este mai ferm în afirmații, nu va fi la fel de iubit.

Dimpotrivă, relația va fi bazată pe respect reciproc pe măsură ce copilul crește. Abilitatea de a spune nu este necesară și acest cuvânt nu trebuie să fie să lipsească din vocabularul părinților pentru binele micuților lor.

6 lucruri pe care să nu le spui copilului tău când îți spune: “Nu pot!”

O poveste adevărată despre consecințele incapacității de a spune „nu” copiilor

Mitch, un avocat din Louisiana povestește cum, în urmă cu ani de zile, și-a cumpărat un frumos stilou placat cu aur pentru a lua notițe în timpul proceselor. Într-o zi, fiul unui client care tocmai ieșise din închisoare a cerut o cană cu apă. Stiloul se afla pe birou. Mitch i-a adus dat apa și a plecat, iar ulterior nu și-a mai găsit stiloul.

Mai târziu, avocatul a fost contactat de clientul său care, printre altele, i-a spus că băiatul lui doar ce își cumpărase un stilou placat cu aur și că nu știa că îi plac astfel de lucruri. Când avocatul i-a transmis clientului că fiul său i-a furat stiloul, l-a concediat. De aceea, incapacitatea de a spune „nu” unui copil sau de a-i refuza un anumit lucru duce la comportamente deloc plăcute.

Susan Newman, psiholog și autoarea cărții „Cartea lui NU: 365 de feluri pentru a spune „Nu” abordează în romanul ei acest subiect:

Cum eșuează un adult în viață?

1. Are părinți care nu îi pot refuza nimic

Un adult care eșuează în viață este un copil care, de la vârste foarte fragede începe să se simtă îndreptățit. La vârsta adultă, în tinerețe, nu rezistă niciunui eșec, nu este nevoit să muncească din greu pentru nimic, lucru care îl transformă într-un adult care nu se paote baza pe forțele proprii și așteaptă mereu ca cineva să îl ajute.

2. Nu este privit ca un adult de părinții săi

Părinții care își privesc copiii ajunși la vârsta adultă ca pe niște copii mici, rămași la vârsta de 10 ani au un rol foarte important în eșuarea adultului în viață. Uneori copiii nu sunt lăsați de părinți să își spele vasele murdare, rufele, sunt tratați ca niște oaspeți, nu participă cu nimic la cheltuielile comune ale casei, de aceea este foarte important ca, la vârsta adolescenței, copiii să înceapă să fie tratați ca niște adulți.

3. Părinții îi oferă tot ceea ce ei nu au avut vreodată

Părinții care cărora le-au lipsit foarte multe lucruri în copilărie vor ca micuții lor să nu simtă deloc aceste lipsuri. Din punct de vedere psihologic, adulții umplu un gol din viața lor, gândindu-se la vremea când proprii părinți nu erau alături de ei, nu puteau veni la un meci de fotbal sau nu-și permiteau să le cumpere ceva, dar acesta nu este un comportament tocmai bun.

Acești părinți consideră că astfel ușurează viața copiilor lor, dar este exact opusul. Părinții nu îi ajută, ci îi împiedică pe copii să se confrunte cu provocările vieții și să fie independenți.

5. Părinții îi permit să rămână sau să se întoarcă acasă la vârsta adultă

Există situații în care copiii rămân acasă până când se căsătoresc. Dar presupunând că nu există boli mentale cronice sau dizabilități, copiii adulți trebuie să plece de acasă, să-și ia zborul, să își croiască propriul drum în viață. Părinții trebuie să stabilească o limită de timp în care copiii pot sta acasă pentru a nu le aduce prejudicii ulterioare.

Fără doar și poate, a spune „nu” unui copil este nu numai o îndatorire a părintelui, ci și un lucru cât se poate de normal, firesc și obligatoriu, în numeroase situații benefic pentru copilul ajuns la vârsta maturității.