Din grija pentru copilul tau

Profesor din România: elevii de nota 10 de azi n-ar fi luat nici nota 5 acum 30 de ani

După aflarea rezultatelor finale obținute de țara noastră la Testul PISA (Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor), un profesor de matematică, în prezent pensionar, a ținut să vorbească despre diminuarea calității învățământului românesc în ultimele decenii.

Petre Apostol a fost profesor de matematică în județul Prahova, la o școală din Câmpina. El a ales să posteze pe o rețea de socializare subiectele care se dădeau la examenul de admitere la liceu acum mai bine de 30 de ani, în 1985.

Ulterior a precizat că acestea erau mult mai dificile decât cele care se dau în prezent la evaluările naționale, venind cu următoarea mențiune: nici elevii de nota 10 de azi nu ar obține notă de trecere în cazul în care ar trebui să rezolve subiectele respective: „Daţi spre rezolvare aceste subiecte unui elev de clasa a IX-a care a avut la evaluarea naţională nota 10 şi vă garantez că nu ia nici măcar nota 5. Asta pentru că nivelul învăţământului matematic a scăzut foarte mult”.

Petre Apostol nu s-a ferit să spună că în momentul de față o mare parte dintre noțiunile matematice au fost eliminate din predare, iar în cazul celor care au rămas s-a optat pentru o simplificare semnificativă, fiindu-le prezentate elevilor fără demonstrații. În aceste condiții, și subiectele date la evaluările naționale au devenit din ce în ce mai puțin dificile.

Surse: cronicipebune.ro, 3dots.ro

Poza principală:

 

De ce sunt mai stresati copiii de azi?

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ea este fata de la țară, care a luat nota 10 la Evaluare și nu a văzut niciodată marea
    Ea este fata de la țară, care a luat nota 10 la Evaluare și nu a văzut niciodată marea

    Cristina - fetița de nota 10 care nu văzut niciodată marea - relatează povestea ei, care ajunge la inimile românilor și impresionează în profunzime.

    O prezentatoare TV din România a născut un băiețel de nota 10
    O prezentatoare TV din România a născut un băiețel de nota 10

    Mihaela Călin, prezentatoare a emisiunii de știri „Observator", a devenit mamă în weekend-ul care tocmai a trecut.

    Revolta unei mame către un profesor: „ASTA face o mamă care nu crede în capul plecat, în frica de notă și în terorizarea copilului să-și ia unul salariul!”
    Revolta unei mame către un profesor: „ASTA face o mamă care nu crede în capul plecat, în frica de notă și în terorizarea copilului să-și ia unul salariul!”

    Atitudinea mamei care a scris un mesaj către profesorul de latină al fiului ei poate fi al oricărui părinte care s-a săturat să-și vadă copilul petrecând prea mult timp cu...

    Un adolescent din Gorj a dispărut, după ce a fost certat de părinți pentru o notă mică
    Un adolescent din Gorj a dispărut, după ce a fost certat de părinți pentru o notă mică

    Un copil a dispărut de acasă după ce s-a certat cu mama lui pentru rezultatele slabe obținute la simularea Evaluării Naționale!

    Cât au luat la BAC copiii vedetelor din România
    Cât au luat la BAC copiii vedetelor din România

    Examenul de Bacalaureat nu i-a sărit nici pe copiii vedetelor din România! Deși anul acesta a avut o rată de promovabilitate foarte mică în comparație cu anii trecuți,...

    Ce să cumperi pentru un botez de nota 10
    Ce să cumperi pentru un botez de nota 10

    Botezul este unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața fiecăruia. Este un ritual de inițiere în creștinătate, la care bebelușul este în centrul atenției....

    © 2019 Qbebe