10 lucruri pe care sa i le dai copilului în loc de cadouri

10 lucruri pe care sa i le dai copilului în loc de cadouri
Bianca Petcu - Redactor Senior

Orice copil iubește jucăriile, iar acest lucru nu este deloc o noutate, însă cât de valoroase sunt de fapt astfel de cadouri pentru un micuț? Eu îmi amintesc că aveam cutii întregi cu jucării, însă abia dacă pot rememora două-trei dintre ele. În schimb, îmi amintesc foarte clar cum alergam cu tata, să înălțăm zmeul și cum o ajutam pe mama să facă chec și cozonaci. Ce contează mai mult decât jucăriile pentru un copil? Experiențele, sentimentele și familia. Dăruiește-i copilului tău astfel de cadouri, în locul celor obișnite și observă cât de frumos va începe să evolueze:

Orice ai alege să faci pentru și împreună cu copilul tău, va fi un cadou uimitor de care se va bucura, atât timp cât are parte de o experiență frumoasă, de fericire și de iubire. Cadourile materiale sunt trecătoare și de cele mai multe ori, în mod special pentru copilașii mai mititei, total lipsite de valoare. Învață-ți copilul că ceea ce este trecător, nu contează niciodată la fel de mult precum contează experiențele și momentele care voi dăinui pe veci în sufletele noastre. Fii alături de el!

1 Vezi galeria foto » 3 4

Surse foto: istockphoto.com pixabay.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe