Mic dejun de Crăciun
-
Timp preparare:
- 50-60 de minute
-
Varsta:
- Familie
-
Nivel dificultate:
- usor
-
Ingrediente principale:
- faina, oua, lapte, ulei, zahar
În dimineața de Crăciun, poți face o excepție și îi poți răsfăța pe cei dragi cu un mic dejun dulce. Nu va fi deloc dificil să prepari niște pancakes gustoase, din care vei realiza apoi un om de zăpadă sau le poți decora pentru a obține un brăduț de Crăciun.Cu siguranță că și cei mici vor fi deosebit de încântați să aibă un mic-dejun precum acesta și, în plus, pot fi implicați fără probleme în decorarea clătitelor.
Puteți obține până la 12 clătite, în funcție de dimensiunea tigăii în care se vor prepara.
Sari la
Ingrediente pentru a pregăti un Mic dejun de Crăciun
Ingrediente pentru clătite tip pancakes:
1 cană și 3/4 de făină
2 lingurițe de zahăr
1 pliculeț praf de copt
1 praf sare
2 ouă mari
1 cană de lapte
1 cană de smântână
1/4 de cană unt topit sau ulei (vegetal)
1/2 de lingură esență de vanilie
Pentru decor: mini chips-uri de ciocolată
cremă de ciocolată Finetti
2 căpșune mari
două kiwi bine coapte
frișcă vegetală (la spray)
zahăr pudră
opțional: steluțe decorative din zahăr
Citește și: Mini-clatite Americane
Cum se prepară Micul dejun de Crăciun, pe bază de Clătite Om de zăpadă și Brăduț:
Pasul 1: Combină făina, zahărul, praful de copt și sarea.
Pasul 2: Într-un vas separat, bate ușor ouăle. Adăugați și laptele, smântâna, untul topit sau uleiul și esența de vanilie. Amestecați totul bine.
Pasul 3: Adaugă ingredientele uscate peste cele lichide și amestecă-le ușor, cam 10 secunde.
Pasul 4: În tigaia în care vei pregăti clătitele vei pune puțin ulei. Pune-l la încins.
Pasul 5: Pentru a prepara fiecare clătită, vei avea nevoie de câte un sfert din aluat. Vei pune din acesta în tigaie și vei lăsa fiecare clătită la prăjit până când va avea o nuanță de maro-auriu.
Pasul 6: Ocupă-te de frișcă, respecând indicațiile de pe ambalaj.
Pasul 7: Aranjează două clătite pe o farfurie pentru a obține un om de zăpadă. Ai grijă să obții două cercuri de mărimi diferite, pentru capul și pentru corpul omului de zăpadă.Pune-le pe o farfurie și acoperă-le pe fiecare cu câte un strat subțire de frișcă.
Pasul 8: Vei face ochii și nasturii din mini-chips-uri de ciocolată.
Pasul 9: Gurița omulețului de zăpadă va fi făcută astfel: înmoaie o scobitoare în crema de ciocolată Finetti și conturează gurița pe clătita mai mică.
Pasul 10: Îi poți face omulețului și o căciuliță, pur și simplă tăind o căpșună pe jumătate și așezând una dintre părțile sale pe una dintre lateralele capului. Poți adăuga și o steluță pentru moțul căciuliței.
Pasul 11: Poți face și brăduți pe clătitele respective.Tot ce ai de făcut este să suprapui câte 2 pancakes, să le învelești în frișcă și să începi să tai kiwi în felii. Dispune-le pe suprafața clătitelor pentru a forma un brăduț.
Pasul 12 :Nu uita să faci o steluță pentru brăduțul tău: pur și simplu taie căpșunele în formă de stea. Poți să decorezi și cu steluțele de zahăr.
Citește și: 7 aperitive de Craciun pentru copii
Surse:
www.eckerts.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!