Copilul tău vrea să-l cunoască pe Moș Crăciun? Cât te costă o vacanță în Laponia

Copilul tău vrea să-l cunoască pe Moș Crăciun? Cât te costă o vacanță în Laponia
Mariana Voinea

Laponia, ținutul magic al lui Moș Crăciun și al iernii nordice atrage tot mai mulți români an de an, deciși să facă o bucurie copiilor. Întâlnirea cu Moș Crăciun nu este deloc ieftină. Prețurile nu sunt pentru toate buzunarele. Deși tot mai multe vedete din România aleg să petreacă împreună cu copiii lor câteva zile în țara lui Moș Crăciun, prețurile nu sunt deloc mici, mai ales în această perioadă. Fie că părinții aleg să meargă în Laponia printr-o agenție de turism sau pe cont propriu, aceasta este una dintre cele mai căutate destinații de iarnă, dar pentru mulți părinți, un vis departe de a fi realizat. 

Cât costă o vacanță în Laponia?

Cele mai populare atracții din Laponia sunt plimbările cu sania trasă de reni sau de câini Husky, vizita la Satul lui Moș Crăciun, admirarea luminilor aurorei boreale, dar și atmosfera autentică de iarnă din acest loc desprins parcă din povești.

Pachetele turistice complete care includ cazarea, zborul și o parte dintre activități pornesc de la 790 de euro de persoană în perioadele promoționale, dar cele mai multe oferte variază între 1200 și 1600 euro de persoană. De Crăciun sau de Revelion, costurile se ridică până la 1700 - 2000 euro de persoană.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au ajuns pe tărâmul lui Moș Crăciun. Imagini de vis din vacanța lor cu copiii în Laponia

În cazul în care românii vor să meargă pe cont propriu, aceștia trebuie să știe că o noapte de cazare într-un hotel de trei până la cinci stele costă între 100 și 300 de euro, iar mesele la restaurant costă între 25 și 50 de euro de persoană.

mama impreuna cu trei copii mangaie un caine afara iarna

Pentru activitățile tradiționale cum ar fi tururile pentru a observa aurora boreală, safariurile cu snowmobilul, plimbările cu sania trasă de Husky sau de reni variază de la 40 la 200 de euro. La un calcul scurt, pentru o săptămână de vacanță în Laponia, bugetul total poate ajunge între 2000 și 3500 euro de persoană.

Să facem, împreună, un tur virtual:

Atracții turistice în Laponia

În zona Rovaniemi, turiștii pot observa aurora boreală, un fenomen spectaculos care se arată pe cerul înstelat, mai ales în lunile de iarnă.

De asemenea, părinții pot opta să viziteze satul lui Moș Crăciun, Oficiul Biroului Poștal al lui Moș Crăciun și pot trimite chiar cărți poștale din Cercul Polar sau îl pot întâlni pe însuși Moș Crăciun. În Santa Park, situat sub Cercul Polar, copiii pot participa la activități specifice Crăciunului cum ar fi spectacole sau Școala Spiridușilor.

Andreea Bălan a plecat cu fetițele ei în Laponia! Ce imagini frumoase a postat în mediul online

sanie trasa de reni afara in laponia

Mai mult, se poate vizita și muzeul Arktikum care oferă informații despre cultura Sami și despre viața în Antarctica. Totodată, părinții pot opta pentru un safari cu reni și Husky.

Prețurile nu sunt deloc mici, dar ținutul care pare desprins dintr-o poveste atrage din ce în ce mai mulți români care vin de sărbătorile de iarnă să descopere un colț de basm.

Surse foto: unsplash.comfreepik.com, staylapland.com

Surse articol: romaniatv.netlibertatea.roziarulprofit.ro

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe