O femeie a devenit mamă la 57 de ani și a reușit să alăpteze timp de 2 ani. „Nu mă interesează ce spun alții, eu mă simt în formă”

A vorbit despre avantajele de a nu fi o mamă tânără

Barbara Higgins (din New Hampshire, SUA) avea 57 de ani când și-a adus pe lume cel de-al treilea copil, un băiețel (Jack). Stând de vorbă cu „Insider”, a explicat de ce a ales să devină iar mamă și, mai mult decât atât, a afirmat că „oricine ar trebui să aibă un copil în jurul vârstei de 50 de ani”. Iată cu ce argumente a venit:

„Fiul meu în vârstă de 2 ani, Jack, se străduia să sufle în lumânările de pe tortul aniversar luna trecută. De fapt, le-am suflat eu pentru el, când nu a fost atent. După aceea, a strigat cu glasul său dulce: „Am reușit!”

Toată lumea ar trebui să aibă un copil în jurul vârstei de 50 de ani. Când ajungi la o asemenea vârstă, nu mai este vorba despre aceeași presiune pe care o au mamele în jurul vârstei de 20, de 30 sau de 40 de ani. Nu te mai gândești atât de mult la toate și nu îți mai pasă deloc de ceea ce cred ceilalți. Am vârstă de pensionare, dar încă mă simt în formă.

În loc să mă concentrez asupra a ceea ce cred ceilalți, mă ocup în primul rând de sănătatea mea. Cel mai important este să fiu sănătoasă pentru Jack. Îl alăptez încă, avem sesiuni de alăptare noaptea. Voi împlini vârsta de 60 de ani și sunt mândră pentru că încă pot să-mi hrănesc fiul datorită corpului meu.”

În urmă cu câțiva ani, una dintre fiicele ei a murit

Barbara a precizat că a devenit mamă după vârsta de 30 de ani, având două fete: Gracie și Molly. În anul 2016, Molly a murit din cauza unei tumori cerebrale, după cum a povestit mama pentru sursa citată:

„Nimeni nu m-a abordat direct în legătură cu alegerea mea și nici nu m-a criticat. Toată lumea și-a exprimat susținerea, de fapt așa ar trebui să fie. Am trecut prin prea multe în viața mea ca să mai ajung și să fiu judecată de alții. Practic, fiecare își creează propria realitate prin ceea ce spune, prin ceea ce face, prin ceea ce simte, prin ceea ce gândește.

Este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o după moartea surorii mai mari a lui Jack, Molly. Ea a murit brusc din pricina unei tumori pe creier, la vârsta de 13 ani. Am pierdut-o în mai 2016, cu aproape 5 ani înainte de nașterea fiului nostru.

Molly s-a născut la doi ani după ce eu și soțul meu, Kenny, ne-am întemeiat o familie- aveam 38 de ani, iar el 46. Primul nostru copil este Gracie, care acum are 21 de ani.

Fetele mele erau nedespărțite. Făceau totul împreună, spre exemplu teatru și dans. Însă lumea noastră a fost dată peste cap. Viața mea s-a schimbat într-o singură zi.

Într-o dimineață, am dus-o pe Molly la camera de gardă din pricina unei dureri severe de cap, dar a murit la spital 16 ore mai târziu. I-au dat medicamente care au sedat-o; cel puțin nu a suferit din pricina durerilor. Pierderea ei a fost insuportabilă.

Eu, Kenny și Gracie am încercat să ne revenim. Principala noastră preocupare era să o susținem pe Gracie pe parcursul anilor de liceu. Se trezea în fiecare dimineață și își trăia viața așa cum putea. Nu mai era însă același copil.”

A luat în calcul ideea de a deveni din nou mamă

După moartea fiicei sale, Molly, Barbara și Kenny s-au gândit că ar trebui să devină iar părinți și, în acest scop, Barbara a apelat la un specialist în fertilizare in vitro:

„Cam la o lună de la moartea lui Molly, am început să am numeroase vise legate de faptul că trebuia să mai am un copil. Uneori, când mă trezeam, era primul lucru care îmi venea în minte. În cazul în care mi se întâmpla să visez cu ochii deschiși în curte, parcă auzeam un glas care îmi șoptea.

Visele respective au durat mai multe luni. Aveam 53 de ani pe atunci și mi-am zis „Trebuie să țin cont de ceea ce am visat.”  Nu am spus nimănui nimic, nici măcar lui Kenny.

Am găsit un obstetrician specializat în fertilizarea in vitro pentru femeile cu vârsta de peste 50 de ani și m-am dus la o consultație. Dintotdeauna am făcut sport, mai ales am alergat și, după câteva teste, mediul mi-a zis că starea mea de sănătate ar permite să rămân însărcinată.

Nu eram însă pregătită pentru așa ceva atât de curând de la pierderea fiicei mele. Speram ca visele să-mi dea pace. „Am mers cât de mult am putut pe această cale”, mi-am spus. O vreme, am scăpat de acele vise. Acestea au revenit însă în vara anului 2018. Atunci i-am spus lui Kenny despre vizita la medic și despre teste. 

Atunci el mi-a zis: „M-aș bucura să mai avem un copil”. Iar eu i-am răspuns: „Ok, să vedem dacă putem face asta.”

A recurs la fertilizarea in vitro

În cadrul confesiunii pentru sursa citată anterior, Barbara a explicat cât de greu i-a fost să renunțe la medicamentele pe care lua pentru anxietate, depresie și pentru o nevralgie de trigemen ca să poată urma tratamentul pentru fertilizarea in vitro:

„Așa că am reluat procedurile de fertilizare in vitro. După moartea lui Molly, luam multe medicamente, pentru anxietate, pentru insomnie, pentru depresie. De asemenea, luam și medicamente anti-convulsii și pentru blocarea unor nervi din cauza unei nevralgii de trigemen; această boală afectează nervii din creier care controlează mușchii faciali. 

Am fost nevoită să întrerup aceste tratamente și mi-a fost tare greu. Însă durerea provocată de nevralgia de trigemen a fost la un moment dat atât de puternică, încât știam că nu puteam să fac față sarcinii fără medicamente. 

M-am adresat unui neurochirurg, care mi-a zis că, în locul medicamentelor, singura soluție era o intervenție chirurgicală. I-am explicat: „Am 55 de ani. Îmi doresc un copil și suntem în criză de timp.” Atunci el a fost de acord să luăm în calcul operația după un examen RMN.” 

Între timp, a descoperit că avea 3 tumori cerebrale

În urma examenului RMN, neurochirurgul a anunțat-o pe Barbara că avea trei tumori cerebrale. A trecut apoi printr-o intervenție chirurgicală și prin radioterapie. Tumorile au fost benigne, iar tratamentele au dat rezultate, așa cum reiese și din informațiile oferite de aceeași sursă:

„Când am ajuns acasă după examenul RMN, medicul mi-a dat telefon. Atunci m-am uitat în ochii lui Kenny și i-am zis: „Nu poate fi o veste bună să primești un telefon la o oră după efectuarea unui examen RMN.” Într-adevăr, am aflat că aveam trei tumori cerebrale.

Atunci m-am gândit „Copilul meu a murit în urmă cu doi ani din cauza unei tumori cerebrale”.  „Acum, când mă străduiesc să am un copil, descopăr că am și eu trei tumori?” Atunci am privit spre cer și mi-am zis: „De ce întâmplă toate acestea? Cât trebuie să mai îndure această familie?”

Medicii au extirpat cea mai mare dintre tumori. Cele mai mici au fost tratate cu radioterapie. Niciuna dintre ele nu a fost de origine canceroasă și, în urma unor teste, s-a constatat că nu era nicio legătură între tumorile mele și cea a lui Molly. Ulterior am trecut și prin intervenția pentru nevralgia de trigemen.”

Până la urmă a reușit să rămână iar însărcinată

În vara anului 2020, Barbara și soțul ei au aflat că vor deveni iar părinți. Anul următor, în luna martie, a venit pe lume fiul lor, Jack. Pentru sursa menționată, Barbara a venit și cu aceste detalii:

„Am luat o pauză de la procedurile de fertilizare in vitro, însă după ce s-a limpezit totul, le-am reluat. Am fost uimită că am reușit să rămân însărcinată cu Jack în vara anului 2020, la a doua încercare. Am primit această veste la câteva zile după ce împlinisem 57 de ani.

Nu am spus nimic nimănui până când nu am ajuns în săptămâna 22 de sarcină. M-am gândit la moduri amuzante în care să dau o asemenea veste. Spre exemplu, câteva prietene de la sală se plângeau că aveau „abdomen de menopauză”. Atunci eu mi-am dat tricoul laoparte și le-am zis, glumind: „Ei bine, abdomenul de menopauză are o inimă!”

Jack s-a născut pe 20 martie 2021, cântărind 2,636 kg. Nașterea a decurs la fel de bine ca sarcina.”

A devenit mamă pentru prima dată la 58 de ani, cu toate că i s-a spus că este prea bătrână să mai aibă grijă de un copil

Este foarte fericită că a devenit iar mamă

Cea care a devenit mamă la 57 de ani și-a încheiat confesiunea pentru „Insider” aducând în prim-plan cum se străduiește să se mențină în formă pentru fiul ei. În același timp, recunoaște că, în ciuda provocărilor de zi cu zi, nu își poate imagina viața fără băiețelul ei, Jack:

„Toți știm cât de norocoși am fost. Am un organism rezistent, care a putut să treacă peste orice și fac tot ce pot ca să îl mențin astfel. Am 59 de ani și încerc să fiu cât mai activă pentru familia mea. Fac multe exerciții fizice. Pasiunea mea este „CrossFit”. Obișnuiesc să mă implic în diverse activități fizice, de la alergări și mers pe bicicletă până la ridicarea greutăților și efectuarea de abdomene.

Cei din jur m-au întrebat dacă am vrut să-l am pe Jack ca să o înlocuiesc pe Molly. M-am gândit mult la asta până când ne-am hotărât să ținem cont de visele mele. Un copil nu îl poate înlocui niciodată pe  altul. Nu este vorba despre o înlocuire, ci este o modalitate de a-ți continua viața în viitor. Molly este tot fiica mea, este o parte enormă din realitatea mea, iar Jack reprezintă o completare a acesteia.

Voi avea 75 de ani când Jack va termina liceul, iar soțul meu va avea 83 de ani. Nu vom mai fi tineri, dar asta este situația. Numeroase rude ale noastre au fost longevive. Spre exemplu, bunicul meu a depășit vârsta de 90 de ani.

Uneori, viața cu Jack poate fi epuizantă, copleșitoare. Însă este cea mai bună viață pe care mi-aș fi imaginat-o.”