O femeie a aflat că este însărcinată în 28 de săptămâni deși folosea o metodă contraceptivă. Mărturia ei a devenit virală pe internet

O femeie a aflat că este însărcinată în 28 de săptămâni deși folosea o metodă contraceptivă. Mărturia ei a devenit virală pe internet
Bianca Geica - Redactor Senior

Este posibil să nu îţi dai seama că eşti însărcinată? Ei bine, se pare că da! Myley, o tânără de peste Ocean, a devenit populară pe TikTok, după ce a mărturisit că a aflat că va deveni mamă abia după 7 luni de sarcină.

Femeia a continuat să explice că avea 20 de ani la acea vreme și că își făcea o injecție contraceptivă la fiecare trei luni. Mensutrația neregulată era un simptom normal pentru metoda contrceptivă respectivă, așa că atunci când menstruația i s-a oprit complet, a crezut că este normal.

„Mereu auzeam povești despre femei care ajungeau la spital în travaliu și nu știau că sunt însărcinate. Mă gândeam: „Cum poate fi cineva atât de prost?”. Ei bine, iată cum!”, spune ea în videoclipul devenit viral pe TikTok. „Menstruațiile mele au început să devină foarte rare, apoi mi-au dispărut complet. Complet normal pentru această metodă contraceptivă, pe care o credeam infailibilă”, povestește Myley.

@myleyjay i didn’t know i was pregnant for 6.5 months: story time 💕 #storytime ♬ original sound - myley j 💖

Ea mai spune că nu absența menstruației sau chiar creșterea în greutate au fost factorii care au făcut-o să descopere că este însărcinată. Myley se refăcea după o tulburare alimentară, așa că nici greutatea în plus nu părea să fie un indicator de sarcină. Dar apoi a început să fie refuzată la centrul de donare de sânge și a început să aibă alte simptome.

„Au trecut luni întregi și am început să fiu refuzată de la donarea de plasmă de sânge și nu înțelegeam de ce”, a spus ea. „Nivelul meu de fier a devenit brusc foarte scăzut. De asemenea, mă trezeam noaptea cu crampe groaznice la picioare”, a spus tânăra.

Mama ei a fost cea care a îndemnat-o să facă un test de sarcină. Myley o sunase pe această pentru a o ajută să își facă o programare la analize. „Am întrebat-o pe mama dacă ar putea să facă o programare la medic pentru mine. Ea a spus: „Aveam simptome asemănătoare când eram însărcinată cu tine”. Eu i-am spus că n-am cum să fiu gravidă, fiindcă îmi administram injecția contrceptivă și nu mai avusesem menstruație de 6 luni. Atunci mama mi-a spus că îmi va face programare la medic doar după ce îmi voi face, mai întâi, un test de sarcină”.

Myley a făcut un test de sarcină pentru a-i face pe plac mamei sale - și a ieșit pozitiv. Deoarece trebuia să facă o altă injecție contraceptivă, a mers la clinică pentru a-și face acolo un alt test de sarcină care s-a dovedit a fi tot pozitiv. Ecografia medicului a arătat că Myley era însărcinată în 28 de săptămâni.

Din fericire, Myley a născut un copil perfect sănătos și a mai făcut încă doi cu actualul ei soț. Cei care au văzut clipul postat de această au povestit că au avut experiențe similare, în timp ce alții s-au îndoit că ea chiar nu a știut că este însărcinată până la 28 de săptămâni.

Tu ce părere ai despre experiența acestei femei?

Citește și:

Surse foto: Instagram

Surse articol: TikTok

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe