Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!

Corina Naftanaila

Are loc deschiderea oficială a celei de a VII-a ediții a Festivalului Sărbătoarea Gustului, în incinta Centrului Expozițional Romexpo, pavilionul G7, iar pe data de 20 Noiembrie, Prima Lecție a Gustului la Școala Centrală.

Evenimentele sunt părți integrante ale proiectului "Educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă şi dobândirea unei atitudini eco-responsabile", organizat de Asociaţia Sărbătoarea Gustului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România și Ministerul Educației Naționale. Cu această ocazie, Sărbătoarea Gustului lansează Boneta de Bucătar, simbol al festivalului, sub tutela celor 3 câștigători ai celebrului concurs mondial de gastronomie, Bocuse D'Or: Mathew Peters (SUA), Christopher William Davidsen (Norvegia), Viktor Andrésson (Islanda).

boneta-sarbatoarea gustului

În perioada 16 - 19 noiembrie, pasionații de artă culinară se pot bucura de o serie de acțiuni la standul Sărbătoarea Gustului, din cadrul RomHotel, Centrul Expozițional Romexpo - pavilionul G7, după cum urmează:

• Joi, 16 noiembrie, inaugurarea CHEF VIP ZONE - „Centrul de formare pentru Excelenţă în Gastronomie" unde se vor desfăşura mai multe activităţi de formare profesională şi o competiţie culinară susţinută de chefi recunoscuţi la nivel internaţional precum Alain Alexanian (Chef cu 1 stea Michelin si Chef de la Bocuse d'Or din Village VIP), Philippe Dupre şi Octavian Susala.

• Duminică, 19 noiembrie, elevii liceelor cu profil de alimentaţie - meseria BUCĂTAR vor avea oportunitatea de a concura în Cupa de Sandwich, fiind îndrumaţi şi jurizaţi de cei trei Chefi de talie mondială.

• În data de 20 Noiembrie, în cadrul Școlii Centrale din București, ora 9:00 are loc evenimentul dedicat educării culinare a copiilor, în scopul însușirii unei alimentații sănătoase, a comportamentului Eco-responsabil din perspectiva luptei împotriva risipei alimentare și a protecției mediului.

Prima lecție de gust are ca temă - Micul dejun pentru o alimentație sănătoasă și se va desfășura în prezența oficialităților partenere, precum Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Primăria Capitalei prin Proedus și a mai multor chefi prestigioși din România, Franța, Belgia, Olanda, Marea Britanie sau Spania: Alain Alexanian, Philippe Dupré, Octavian Susala, Petrișor Tănase şi Costel Dumitru.

"Într-o societate dominată de junk food și mese pe fugă, lipsa educației alimentare reprezintă o adevărată problemă, iar aceasta duce implicit la risipa alimentară, considerată o problemă actuală, nu doar în România, ci și în întreaga Europă. În anul 2016, țara noastră era situată pe locul al 9-lea într-un top dat publicității de către Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR). Cu toții știm cât este de importantă educația culinară încă de la vârste fragede, iar o alimentație corespunzătoare, mai ales când este vorba de prima masă a zilei, este cheia sănătății copiilor noștri", a declarat Daniel Dobre, Fondator Sărbătoarea Gustului.

sarbatoarea gustului

Pe 20 noiembrie, în cadrul evenimentului desfășurat în cadrul Școlii Centrale se lansează broșura pedagogică, elementul cheie al festivalului Sărbătoarea Gustului.

Lecțiile Gustului - 201.671 de elevi din clasele primare, clasa a 3-a, vor primi broșura pedagogică distribuită prin Ministerul Educației Naționale, un ghid cu exerciții și subiecte pentru o alimentație sănătoasă și o atitudine Eco- responsabilă.

Broșura pedagogică conține 7 teme ce presupun efectuarea lor împreună cu părinții, acasă. Acestea sunt structurate pe subiecte referitoare la comprehensiunea elementelor nutriționale și de sănătate menționate pe etichetele produselor alimentare, gesturile corecte, necesare și responsabile în bucătărie care au impact real și imediat asupra mediului înconjurător.

"Sărbătoarea Gustului" - Educarea gustului consumatorilor, în rândul copiilor și al părinților, liceenilor și tinerelor generații de bucătari prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor lor și modului de producție și trasabilitate, transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar echilibrat, sănătos, durabil, Eco-responsabil. Festivalul reunește o serie de evenimente desfășurate în școli, universități, restaurante și hoteluri, hypermarket-uri și târguri de alimentație, HORECA și turism.

Mai multe detalii discponibile pe www.sarbatoarea-gustului.ro și www.facebook.com/SarbatoareaGustului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ministrul Educației: „Să lăsăm ipocrizia. Meditațiile sunt un lucru bun. Foarte bun”. Cum explică această declarație
    Ministrul Educației: „Să lăsăm ipocrizia. Meditațiile sunt un lucru bun. Foarte bun”. Cum explică această declarație

    Îi ajută sau nu meditațiile pe copiii noștri? Oare câți dintre noi nu am făcut, în perioada liceului , meditații la cel puțîn o materie? Chiar și în...

    8 semne că sunteți cu un bărbat cu adevărat bun
    8 semne că sunteți cu un bărbat cu adevărat bun

    Barbatii buni sunt prosperi in mai multe zone decat isi dau seama majoritatea. Exista si oameni mai putin buni, dar daca stiti ce vreti si aveti stabilite limite adecvate, nu este imposibil...

    11 ocazii când David Beckham a dovedit că este cel mai bun tată
    11 ocazii când David Beckham a dovedit că este cel mai bun tată

    Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai arătoși tătici, David Beckham a demonstrat de nenumărate ori că este un bărbat de familie, că își iubește nespus soția și...

    Tendinţa de parenting în 2021: cum te poate ajuta minimalismul să fii un părinte mai bun
    Tendinţa de parenting în 2021: cum te poate ajuta minimalismul să fii un părinte mai bun

    Dacă în urmă cu câteva decenii conceptul de "minimalism" se referea la o anumită tendinţă în decoruri, în amenajarea caselor sau a garderobei, în ultimii...

    Nu o suport pe mama celui mai bun prieten al copilului meu
    Nu o suport pe mama celui mai bun prieten al copilului meu

    O mămică de peste granițe povestește, pentru site-ul scarymommy.com, că nu se înțelege deloc bine cu mama prietenului cel mai bun al fiului ei. Femeia spune că deși la...

    Care sunt caracteristicile celui mai bun ceas GPS pentru copii
    Care sunt caracteristicile celui mai bun ceas GPS pentru copii

    Un număr tot mai mare de părinți caută soluții pentru a monitoriza eficient copilul atunci când nu se afla lângă el și pentru a se asigura că cel mic nu se va pierde....

    COVID-19: Este sau nu bun spirtul pentru dezinfectarea obiectelor?
    COVID-19: Este sau nu bun spirtul pentru dezinfectarea obiectelor?

    Spirtul este o soluție dezinfectantă la îndemână, dar unii specialiștii avertizează că aceasta nu este eficientă în înlăturarea coronavirusului de pe...

    9 tați celebri care pot câștiga premiul de "Cel mai bun tată"
    9 tați celebri care pot câștiga premiul de "Cel mai bun tată"

    Tăticii-vedetă nu se lasă nici ei mai prejos când vine vorba să se străduiască să petreacă timp de calitate alături de copiii lor. Parcurge cu atenție articolul de mai jos...

    © 2022 Qbebe