Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru transformarea zilei de 1 Iunie în zi liberă naţională

Camera Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru transformarea zilei de 1 Iunie în zi liberă naţională

Corina Naftanaila

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 237 de voturi pentru, propunerea legislativă care modifică articolul 139 din Legea nr. 53 / 2003 - Codul Muncii, ce vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, zi liberă la nivel național. Astfel, ziua de 1 Iunie va fi cea mai importantă zi din an pentru părinţii şi copiii din România.

1 iunie zi libera"Dincolo de toate eforturile, de la idee, până la acţiunile prin care am reuşit să aducem împreună atâţia oameni şi autorităţi în această campanie, cel mai mult contează bucuria celor mici. 1 Iunie zi liberă naţională va fi cel mai frumos cadou pentru toţi copiii şi părinţii", declară Nadia Tataru, Director General Itsy Bitsy FM.

Inițiativa legislativă, înaintată de senatoarea Rozalia Biro și de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din 84 de parlamentari din toate partidele politice, este parte din campania ce urmărește să îmbunătăţească relația părinte-copil. Campania este derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), lideri de opinie, Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae, specialiști psihologi, asociații de părinți.

"Ne bucură semnul pozitiv pe care îl dă societăţii votul de astăzi. Nu pot decât să sper că vorbim doar de un început, că vom pune umărul împreună - societatea civilă, autorităţile, liderii de opinie, companiile - să facem cât mai multe acţiuni în sprijinul copiilor şi părinţilor, pentru familii din ce în ce mai sănătoase din toate punctele de vedere", declară Gabriela Coman, preşedinta ANPDCA.

Acum legea merge mai departe către Preşedintele României care în maximum 20 de zile o va promulga sau o va trimite înapoi parlamentarilor spre reexaminare. Urmează apoi publicarea în Monitorul Oficial şi intrarea în vigoare după alte 3 zile.

Peste 17.000 de români sprijină inițiativa pe pagina de facebook 1 Iunie zi liberă. Campania beneficiază de sprijinul autorităţilor, specialiştilor în educaţie şi psihologia familiei, asociaţiilor de părinţi, liderilor de opinie şi personalităţilor din lumea artistică, care continuă să trimită mesaje de susţinere.

Articolul urmator
Zi liberă pentru elevi și profesori pe 2 decembrie! Când se va recupera
Zi liberă pentru elevi și profesori pe 2 decembrie! Când se va recupera

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”
    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”

    Odată ce devii mamă, știi că nu va fi simplu să-ți organizezi programul pentru a putea avea parte și de timp pentru tine. Ca să reușești însă, cel mai la...

    9,82 la gimnaziu și 4,7 la Evaluarea Națională. Admiterea la liceu, schimbările dorite de Ministrul Educației
    9,82 la gimnaziu și 4,7 la Evaluarea Națională. Admiterea la liceu, schimbările dorite de Ministrul Educației

    Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a se apropie cu pași repezi, iar Ministrul Educației vorbește despre viitoare schimbări care țin de admiterea la liceu. Care este...

    O mamă a adoptat un băiețel cu autism, care nu vorbea, la vârsta de nouă ani. Acum cântă împreună la cor
    O mamă a adoptat un băiețel cu autism, care nu vorbea, la vârsta de nouă ani. Acum cântă împreună la cor

    CJ a fost adoptat la vârsta de 9 ani, pe vremea în care nu spunea nici un cuvânt. Acum are 20 de ani și nu doar că vorbește, dar își folosește vocea frumoasă...

    „Mama, fă cunoștință cu nepoata ta." O femeie a adoptat o fetiță în secret și i-a făcut dezvăluirea mamei sale prin apel video
    „Mama, fă cunoștință cu nepoata ta." O femeie a adoptat o fetiță în secret și i-a făcut dezvăluirea mamei sale prin apel video

    Ce surpriză mai mare poate face o fiică mamei sale, decât să îi dăruiască o nepoată? După ce a ținut în mare secret procesul adopției, tânăra și-a surprins...

    Fetița "Rudolf", care a venit pe lume cu nasul roșu, a devenit o adolescentă superbă! Transformarea este uluitoare
    Fetița "Rudolf", care a venit pe lume cu nasul roșu, a devenit o adolescentă superbă! Transformarea este uluitoare

    Un semn din naștere a atras numeroase comentarii jignitoare la adresa unei fetițe. Părinții au avut de luat o decizie dificilă și au ales intervenția chirurgicală, în ciuda...

    Povestea lui Luca, bărbatul singur de 41 de ani care a adoptat o fetiță cu Down, respinsă de mama ei și de alte 20 de familii
    Povestea lui Luca, bărbatul singur de 41 de ani care a adoptat o fetiță cu Down, respinsă de mama ei și de alte 20 de familii

    Un bărbat a adoptat o fetiță cu sindromul Down care a fost respinsă de mama ei și de 20 de familii adoptive! Luca Trapanese - un bărbat din Italia care sfidează stereotipurile legate...

    Un administrator de la un centru de reabilitare a adoptat o fetiță de 9 ani și pe sora acesteia. Micuțele proveneau dintr-un mediu abuziv
    Un administrator de la un centru de reabilitare a adoptat o fetiță de 9 ani și pe sora acesteia. Micuțele proveneau dintr-un mediu abuziv

    Când intervin compasiunea și generozitatea, viața unor copii greu încercați de soartă se poate schimba radical, aceștia primind șansa de a se bucura de un mediu cald,...

    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"
    Au adoptat 9 copii și îi cresc alături de cei doi biologici. „Dumnezeu ne-a dat o inimă mare și dornică de iubire"

    Oamenii cu inimă mare merită o familie mare și iubitoare! Soții Senters își cresc cei doi copii biologici alături de cei nouă copii adoptați. Și formează o familie frumoasă...

    © 2025 Qbebe