Caz grav de neglijență în Gorj: un bebeluș de 5 luni a murit înecat cu lapte

Caz grav de neglijență în Gorj: un bebeluș de 5 luni a murit înecat cu lapte
Andrada Popa

Un bebeluș de 5 luni transportat cu elicopterul la spitalul din Craiova, transferat din Târgu Jiu, a fost internat la Terapie Intensivă, însă nu a putut fi salvat de medici. Ancheta polițiștilor a stabilit că acesta fusese hrănit cu lapte și apoi culcat, dar s-a înecat în somn.

Sfârșit tragic pentru un copil de 5 luni din comuna Bălești, județul Gorj, care a fost adus cu elicopterul SMURD și internat la Secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Craiova. În ciuda încercărilor medicilor de a-i salva viața, micuțul a fost declarat decedat marți, după ce luni seara a intrat în stop cardio-respirator la UPU Târgu-Jiu.

Un copil de cinci luni, căruia i s-a dat să mănânce, l-au adormit apoi şi probabil că a aspirat mâncarea. S-a cerut ambulanţa, s-a resuscitat, a fost destul de grav, cianotic, s-a resuscitat de către ambulanţă, a ajuns la Pediatrie, apoi în ATI s-au continuat procedurile de resuscitare. S-au luat toate măsurile terapeutice şi ulterior s-a decis transferul către Craiova”, a declarat Nicoleta Coleaşă, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

bebelus inecat cu lapte

Conform autoritățile părinții micuțului sunt beneficiari de ajutor social și mai au doi copii.

Este probabil o neglijenţă. Oricum, e regretabil. Este vorba de un bebeluş de cinci luni, e regretabil că se întâmplă astfel de incidente. Dintr-o neglijenţă, probabil. Familia respectivă a fost permanent monitorizată, prin Compartimentul de Asistenţă Socială. E o familie cu probleme sociale, o familie care beneficiază cu tot ce ţine de drepturile sociale, mă refer la ajutor social, la alocaţia pentru susţinerea familiei. Familia a fost sprijintă mereu. Mai au două fete, minore. Am făcut anchetă socială, în urma decesului bebeluşului de cinci luni şi nu se atestă faptul că au fost lovite sau neîngrijite de către părinţi. Am ajutat şi noi familia, cu un ajutor de urgenţă de 500 de lei, fonduri disponibile din rezerva pentru ajutoare de urgenţă”, a declarat Mădălin Ungureanu, primarul comunei Băleşti.

Poliţiştii din Gorj au demarat o anchetă pentru ucidere din culpă după decesul bebeluşului, a declarat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit Mediafax.

Surse: Libertatea, Mediafax, Antena 3

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe