Colief – o poveste de succes în lupta cu colicii

Colief – o poveste de succes în lupta cu colicii

Alexandra Ion

Colief® Infant Drops se datorează eforturilor unei mame irlandeze disperate, Mary Buckley, a cărei fiica Rebecca, plângea tot timpul.

În încercarea disperată de a găsi o soluţie, ea s-a adresat medicului personal pentru ajutor, vizitandu-l cu sugarul de două - trei ori pe săptămâna. În cele din urmă, acesta a ajuns la concluzia că plânsul sugarului se poate datora insuficienţei de enzima lactază. El şi-a amintit că a văzut în SUA produse pe baza de lactază, care permiteau adulţilor cu deficienţă de lactază să consume lapte şi produse lactate, fără a mai suporta efectele secundare neplăcute (balonare, gaze în exces şi crampe intestinale). Atunci, Mary s-a gândit că lactaza ar putea fi adaptată special şi pentru sugarii cu deficit temporar de lactază.

Testele iniţiale, efectuate la spitalul din Cork, au arătat că produsul are un efect benefic asupra sugarilor cu colici. Testarea clinică a fost de scurtă durată, dar rezultatele au fost semnificative şi au fost publicate în revista lunară „Jurnal de Nutriţie şi Dietă Umană" în septembrie 1998. Acestea au arătat că orele de plâns sunt reduse considerabil, atunci când lactoza din laptele sugarilor este descompusă, prin adăugarea enzimei lactază cu 25-30 minute înainte de masă. Aceste rezultate au fost confirmate ulterior prin studii clinice aprofundate la Spitalul Guy's din Londra, concluziile cercetării fiind publicate în „Jurnal de Nutriţie şi Dietă Umană" în octombrie 2001.

În anul 1991 - profesorul Kearney a lansat o nouă serie de studii la Spitalul Universitar din Cork, Irlanda, care demonstrează că adăugarea de lactază în hrana sugarilor reduce considerabil colicile. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în 1994, în faţa Colegiul Regal de Pediatrie şi publicate în „Jurnal de Nutriţie şi Dietă Umană" în august 1995.
În anul 1995, compania Crosscare Limited, din Irlanda, a obţinut autorizaţia de punere pe piaţă a produsului Colief® Infant Drops, destinat combaterii colicilor sugarilor. Până în anul 1998 compania a reuşit să atingă o cota de piaţă de 70%.

Astfel, ceea ce a început în anul 1990, ca încercarea unei mame de a găsi o rezolvare pentru suferinţa copilului său, a condus la obţinerea unui produs care poate uşura atât viaţa sugarilor, cât şi pe cea a părinţilor lor.
În anul 1999, Colief® Infant Drops a obţinut autorizaţia de comercializare în Marea Britanie şi încă din anul de lansare, a atins o cota de 50% pe piaţa produselor împotriva colicilor.

În anul 2001 au fost finalizate studiile clinice de la Spitalul Universitar de Copii Guy's din Londra, realizate de Dr. Dipak Kanabar. Acestea au reconfirmat faptul că picăturile pentru sugari Colief® reprezintă un mijloc eficient pentru reducerea colicilor sugarilor.

În anul 2005, Ministerul Sănătăţii din Irlanda a început să recomande Colief®, în rândul pediatrilor şi medicilor generalişti, ca fiind prima alegere în tratarea colicilor cauzate de insuficienţă temporară de lactază.
În anul 2006, Departamentul de Sănătate al Regatului Unit recunoaşte importanţa şi efectele pozitive ale folosirii Colief® Infant Drops, inclusiv reducerea unor costuri, pe care guvernul le-ar putea economisi, prin recomandarea acestui produs. Acesta este motivul pentru care produsul Colief® a fost adus sub controlul Serviciului Sanitar Naţional. În prezent, în Marea Britanie, medicii pediatri prescriu Colief® pentru a trata colicile sugarilor.
Din anul 2006, Colief® Infant Drops obţine permisiunea de vânzare şi în SUA şi Canada.

În anul 2009, Institutul de Bioresurse Alimentare eliberează Certificatul de notificare prin care aprobă comercializarea produsului Colief® Infant Drops - picături cu enzima lactază (pentru sugari), în România.

Articolul urmator
Ce familie frumoasă are Matilda Pascal Cojocărița! O poveste de viață impresionantă, în spatele luminii reflectoarelor
Ce familie frumoasă are Matilda Pascal Cojocărița! O poveste de viață impresionantă, în spatele luminii reflectoarelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O poveste despre succes! Aceste triplete au devenit medici ginecologi și lucrează în aceeași clinică cu mama lor
    O poveste despre succes! Aceste triplete au devenit medici ginecologi și lucrează în aceeași clinică cu mama lor

    Tripletele Joanna, Vicky și Sarah aveau doar 8 ani când au asistat pentru prima dată la o naștere. Mama lor este medic ginecolog, iar cele trei au călcat pe urmele sale încă...

    Ce să nu spui niciodată unei femei care încearcă fără succes să rămână însărcinată
    Ce să nu spui niciodată unei femei care încearcă fără succes să rămână însărcinată

    Infertilitatea este o problemă de sănătate care afectează milioane de persoane de vârstă reproductivă din întreaga lume. Datele disponibile sugerează că între 48 de...

    4 zodii care nu mai luptă pentru iubire. Nu mai speră să-și găsească sufletul pereche
    4 zodii care nu mai luptă pentru iubire. Nu mai speră să-și găsească sufletul pereche

    Odată ce găsești persoana alături de care te simți împlinită, refuzi să crezi că, la un moment dat, din diverse motive, ajungi să te desparți de ea. În cazul în...

    „Tatăl meu și-a încheiat socotelile cu viața”. O poveste cutremurătoare despre cum să supraviețuiești când ai sufletul în durere
    „Tatăl meu și-a încheiat socotelile cu viața”. O poveste cutremurătoare despre cum să supraviețuiești când ai sufletul în durere

    Un tânăr al cărui tată a decis să își încheie socotelile cu viața lăsând un gol imens în sufletul membrilor familiei povestește cum a supraviețuit...

    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes
    12 trucuri care te vor ajuta să fii o mamă singură de succes

    Viața de mamă te pune în fața unor provocări la care nici nu te-ai fi gândit vreodată. Când ești mamă singură, nu este exclus să consideri că anumite provocări...

    Zodiile care își găsesc adevărata chemare anul acesta. Își scriu singuri povestea de succes!
    Zodiile care își găsesc adevărata chemare anul acesta. Își scriu singuri povestea de succes!

    Câți oameni mimează oare împlinirea, ascunzându-se în spatele unei măști în care parcă sunt fericiți, însă în suflet ascund nemulțumiri...

    „Ești tânără și sănătoasă, nu o să ai probleme să rămâi gravidă. Greșit”. Ce a învățat o femeie din lupta ei cu infertilitatea
    „Ești tânără și sănătoasă, nu o să ai probleme să rămâi gravidă. Greșit”. Ce a învățat o femeie din lupta ei cu infertilitatea

    Că femeie care își dorește să devină mama, lupta cu infertilitatea nu este deloc ușoară. Este devastatoare și, pe alocuri, sfâșietoare. Vrei să renunți, dar în...

    Singura abilitate de care copilul tău are nevoie pentru a avea cu adevărat succes în viață
    Singura abilitate de care copilul tău are nevoie pentru a avea cu adevărat succes în viață

    Evenimentele tulburătoare din ultimii ani (pandemia, războiul etc.) își pun, încet, dar sigur, amprenta asupra copiilor noștri. Fără instrumentele potrivite pentru a face...

    © 2025 Qbebe