Este oficial! Școlile vor rămâne închise până în septembrie. Ce a declarat președintele României

Este oficial! Școlile vor rămâne închise până în septembrie. Ce a declarat președintele României

Andrada Popa

Nu se deschid școlile, se continuă învățământul la distanță. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate.”, a declarat azi președintele Klaus Iohannis. 

Președintele României a susținut luni, 27 aprilie a.c., ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Iată care au fost deciziile luate în cadrul ședinței:

Principalele declarații ale lui Klaus Iohannis:

- Tocmai am finalizat o întâlnire cu premierul Orban și mai mulți miniștri, în care am evaluat câteva teme importante și doresc să prezint concluziile și deciziile la care am ajuns.

- Prima temă: școlile. O mică introducere în temă. În momentul de față, activitatea fizică e suspendată pe durata stării de urgență. Am evaluat cum putem continua, având în vedere că pe 12 iunie anul școlar se termină.

- Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Epidemia nu se va termina. Avem azi peste 300 de cazuri, deci nu putem vorbi despre o relaxare sau despre o încetinire a acestei epidemii.

- Trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Riscul major ca elevii să ducă boala la școală, sau de la școală acasă.

- Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Sunt o serie de țări care nu mai doresc să redeschidă școlile. Am dorit și să aflăm și ce se întâmplă acolo unde s-au deschis experimental școlile. Avem un exemplu dintr-o regiune din Franța, unde zeci de elevi și profesori au fost infectați. Lucrurile nu sunt deloc simple

- S-a decis ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai deschidă. Nu se va întoarce elevul fizic la cursuri, Anul școlar se va încide pe 12 iunie, până atunci va continua învățământul la distanță. Până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au până acum.

- Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an, ci în septembrie, când începe următorul an școlar.

- Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală după 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maxim 10 elevi în clase, vor sta maxim 3 ore și se vor pregăti pentru eaxmenele naționale.

- Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare socială.

- O a doua temă: persoanele peste 65 de ani, care momentan pot ieși doar între 11-13. Având în vedere că vremea se încălzește, începând de astăzi, acest interval se va schimba. Vor avea la dispoziție 2 intervale zilnice: 7-11 dimineața, 19-22 seara.

- A treia temă: ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova. Situația în RM e complicată și România, un partener important, va pregăti și va implementa în câteva zile două măsuri importante: o echipă de medici se va deplasa în RM pentru a ajuta spitalele; vom trimite măști, materiale sanitare, chiar și medicamente din rezerva noastră.

Articolul urmator
O fetiță de 11 ani cu sindromul Down este dusă la școala chiar de președintele țării, după ce este agresată de colegi
O fetiță de 11 ani cu sindromul Down este dusă la școala chiar de președintele țării, după ce este agresată de colegi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a votat: zile libere pentru părinți pentru supravegherea copiilor când se închid școlile. Ce spune președintele Senatului
    S-a votat: zile libere pentru părinți pentru supravegherea copiilor când se închid școlile. Ce spune președintele Senatului

    Te numeri printre părinții ai căror copii au intrat în vacanță pentru două săptămâni, pe fondul răspândirii alarmante a infecțiilor cu coronavirus? Atunci trebuie...

    Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil
    Cel mai frumos cadou: soția fostului principe Nicolae al României este însărcinată cu al doilea copil

    Fericire mare în familia fostului principe Nicolae al României! Acesta a dat cea mai frumoasă veste în ajun de Moș Nicolae: soția sa, Alina-Maria Binder, este...

    Veste mare! Câștigătoarea de la Vocea României este însărcinată la 41 de ani! Ce nume a ales Cristina Bălan pentru fetița ei
    Veste mare! Câștigătoarea de la Vocea României este însărcinată la 41 de ani! Ce nume a ales Cristina Bălan pentru fetița ei

    Acum 7 ani Cristina Bălan câștiga detașat Vocea României. Însă prea puțină lume știa că acasă o așteptau gemenii ei minunați cu sindromul Down care atunci aveau...

    Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului
    Aceste 4 cupluri din zodiac se vor despărți până la finalul anului

    Astrele nu vin cu vești foarte bune pentru 4 cupluri din zodiac, care au șanse mari să își spună adio până la finalul anului. Chiar dacă lumea pare că se...

    Sunt mamă și am 20 de ani. Toate mamele vor să îmi fie prietene, până află cum îmi cresc copilul
    Sunt mamă și am 20 de ani. Toate mamele vor să îmi fie prietene, până află cum îmi cresc copilul

    Una dintre cele mai mari bucurii ale lui Annais Bolton, mama unei fetițe de 1 an din Marea Britanie, este faptul că atunci când fiica ei va avea 18 ani, ea va avea 38. Asta...

    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare
    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare

    După 69 de ani de căsnicie, și-au luat „Adio”, ținându-se de mână. Povestea înduioșătoare a unui cuplu care a rămas împreună, la bine și la...

    Fiica cea mare a Principelui Nicolae al României a împlinit 2 ani! Ce mesaj emoționant i-a transmis acesta
    Fiica cea mare a Principelui Nicolae al României a împlinit 2 ani! Ce mesaj emoționant i-a transmis acesta

    Bucurie mare in familia Principelui Nicolae al României! Maria-Alexandra, fiica acestuia si a Alinei Binder, a împlinit 2 ani pe 7 noiembrie, iar fotografiile de la petrecerea...

    6 motive pentru care bebelușii născuți în luna septembrie sunt speciali
    6 motive pentru care bebelușii născuți în luna septembrie sunt speciali

    Există momentul perfect pentru a aduce copilul pe lume? Se pare că da! Luna septembrie este răcoroasă și plină de bunătăți, iar bebelușii născuți în această lună vor fi...

    © 2024 Qbebe