Forbes Kids Festival – Pași către viitor! 2019

QBebe

Revista Forbes KIDS organizează, în această vară, a doua ediție a celui mai important festival dedicat copiilor: Forbes Kids Festival – Pași către viitor!

Spectacole inedite, activități creative și educative, sport, dans și multă voie bună vor fi la Festivalul Forbes Kids care se va desfășura pe pajiștea verde și generoasă din Parc Mogoșoaia, sâmbătă, 6 iulie între 10:00-20:00.

Festivalul este construit în jurul unui concept unic, axat pe meserii. Astfel, pe parcursul întregului eveniment,  copiii - mai mari sau mai mici - vor avea ocazia să descopere tainele diverselor profesii: arhitect, designer, farmacist, stomatolog, actor, contabil, pictor și lista meseriilor prezente la Forbes Kids Festival 2019 continuă!

Părinți și copii deopotrivă vor trăi cele mai frumoase experiențe de joacă, învățare și timp împreună. Avem în program spectacole de teatru, dans, jonglerii și baloane de săpun, dar și picnic, concursuri, ba chiar și Mini Disco.  Pregătim un spațiu mare de joacă, dar și unul special de relaxare. Plus multe activări care să-i țină ocupați și fericiți pe toți membrii familiei.

Forbes Kids vă așteaptă la cel mai vesel și important festival dedicat copiilor și părinților! Sâmbătă, 6 iulie, Parc Mogoșoaia.

Participarea la ateliere este gratuită pentru copii.

Intrarea la Forbes KIDS Festival este liberă.

Facebook Event: https://web.facebook.com/events/1183477991813547/

***

Parteneri Strategici: BMW România, Cellini, Carrfour România, TEX

Parteneri platinum: Casa Timiș, Cris-Tim, Clinica Eliade

Parteneri gold: Klorane Bebe, Elgydium Romania, Eau Thermale Avène, Groupama Asigurari, MEGA IMAGE

Parteneri: Chilli Ideas, Vice Cream, La Finca Alioli, Jerry's Pizza, La Un Pai, Puro&Bio Romania, Profructta, Good Mood Coffee, MELLOW DRINKS, ORYGYNS Specialty Coffee,  Atelierul Tipografic cu stil, Unii cu Duba, MATIUS, Bricks 4 Kidz Romania, Dandelion - Atelier de creatie, Rembrandt Art School, Set up Stories Events, Opera Comică pentru Copii, BluParty, Wagner Arte Frumoase si Povesti, Romprest

Parteneri media: Pap tot!, Mamprenoare, Minimax, GOKID.ro, Blitz TV, Recomand cu drag.ro, Alexisme, solonaria.ro, Work at Home Moms Romania, ClaudiaCojocea.ro, Pisica pe sârmă

***

Despre Forbes România

Forbes România este cea mai vândută publicație de business din România  (6.182 exemplare vândute conform celor mai recente date ale Biroului Român de Audit al Tirajelor) și este editată de compania BP Publishing Media, recunoscută de către Forbes Media ca fiind cea mai dinamică și creativă franciză Forbes la nivel mondial. În această perioadă brandul Forbes s-a dezvoltat accelerat pe piața românească, fiind reprezentat prin intermediul publicațiilor lunare Forbes România și Forbes Life România, al revistei trimestriale de lux și atitudine Up by Forbes România sau al proiectelor speciale Forbes Kids sau Forbes 500. Acestor ediții tipărite li se adaugă proiecte speciale în zona digitală și peste 20 de evenimente anual, de la formate de business și până la gale, petreceri sau evenimente «on-demand» sau private, care acoperă cele mai variate categorii de public din zona premium de pe piața românească. Forbes România creează oportunități de networking care aduc la un loc un spectru variat de lideri de afaceri, ceea ce permite un mix unic din punct de vedere demografic.

Sub umbrela Forbes România sunt revistele:

·        Forbes România – business

·        Forbes Life România – revistă de lifestyle

·        Forbes Kids – revistă despre copii, pentru părinți

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A doua ediție a Forbes Kids Festival s-a încheiat cu un număr record de participanți și inimi fericite
    A doua ediție a Forbes Kids Festival s-a încheiat cu un număr record de participanți și inimi fericite

    Sâmbătă, 6 iulie, a fost furnicar pe pajiștea din Parcul Mogoșoaia - 10.000 de persoane s-au bucurat din plin de cel mai important festival dedicat copiilor - Forbes Kids Festival...

    Unde face copilul tău engleză în anul școlar viitor? 7 avantaje pe care le are la English Kids Academy
    Unde face copilul tău engleză în anul școlar viitor? 7 avantaje pe care le are la English Kids Academy

    Părinții deciși să ofere educație de cea mai bună calitate copiilor lor au de luat o hotărâre importantă pentru anul școlar 2021-2022. Pe de o parte, sistemul educațional de...

    Pentru juliturile și cicatricile la copii: Flamozil Kids și Scagel Kids – o combinație reușită
    Pentru juliturile și cicatricile la copii: Flamozil Kids și Scagel Kids – o combinație reușită

    Căzăturile, juliturile, loviturile şi zgârieturile fac toate parte din viaţa de zi cu zi a copiilor. Totodată pot apărea leziuni precum arsurile sau intervenţiile chirurgicale.

    Flamozil Kids - Tratamentul rănilor la copii
    Flamozil Kids - Tratamentul rănilor la copii

    Căzăturile, juliturile, loviturile şi zgârieturile fac parte din viaţa de zi cu zi a copiilor. Totodată pot apărea leziuni precum arsurile sau intervenţiile chirurgicale.

    Cursurile de engleză pentru copii de la English Kids Academy: paşii spre vis
    Cursurile de engleză pentru copii de la English Kids Academy: paşii spre vis

    Un copil este un născător de visuri. „Să fiu prinţesă”. „Să salvez animalele”. „Să vindec oamenii de boli”. „Să mă fac astronaut.”...

    Cum pregătești copilul pentru o slujbă în viitor
    Cum pregătești copilul pentru o slujbă în viitor

    Având în vedere evoluția rapidă din domeniul tehnologic din ultimele decenii, s-a ajuns la concluzia că, pentru a reuși să ai o carieră solidă în viitor, este...

    Câți pași trebuie să faci pe zi ca să te menții sănătos. Știința răspunde
    Câți pași trebuie să faci pe zi ca să te menții sănătos. Știința răspunde

    Mitul celor 10.000 de pași pe zi a fost demontat! Află câți pași trebuie să faci pe zi pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă!

    Tratament hemoroizi: Cum sa scapi de hemoroizi in 6 pasi!
    Tratament hemoroizi: Cum sa scapi de hemoroizi in 6 pasi!

    Tratament hemoroizi. Cum poti scapa de hemoroizi este o intrebare care macina multa lume. Hemoroizii sunt o problema de sanatate de serioasa, chiar daca nu pune viata in pericol. Sunt...

    © 2022 Qbebe