Cel puțin 14 copii au fost duși la spital în urma rănilor de cuțit provocate de către o femeie în vârstă de 39 de ani, care a reușit să intre în incinta instituției de învățământ, ajungând până la locul de joacă, populat la acea oră a dimineții de mulți preșcolari.
Camerele de supraveghere au surprins imagini dramatice cu copii pe targă, transportați de urgență la spital, cu răni pe față și pe corp. Femeia a fost arestată la locul faptei. Motivul atacului este incert, dar se presupune că a fost un protest împotriva Guvernului.
Astfel de incidente au mai avut loc în școlile și grădinițele din China în ultimii ani, iar autorii fie au avut nemulțumiri legate de oamenii politici și de guvernare, fie au suferit de boli mentale. Unul dintre cele mai grave cazuri este cel din aprilie, când 9 elevi au murit după ce au fost atacați de un bărbat de 28 de ani, pe drumul lor înspre casă.
Sursa: www.bbc.com; dailymail.com
Sursa foto-video: AsianWire / Youtube