Jojo i-a transmit un mesaj soțului ei cu ocazia aniversării unui an de la căsătorie
În urmă cu câteva zile, Jojo a anunțat, pe contul ei de Instagram, că a trecut un an de când s-a căsătorit civil cu Paul Ipate. De asemenea, actrița a postat un mesaj de dragoste pentru partenerul ei de viață, precizând că formează un cuplu de un deceniu: „Un an de la cea mai frumoasă și plină de bucurie zi. Ziua noastră. Când am zis „Si” în loc de „Da”. Zece ani de când sărim toate gardurile împreună și un an de la cununia noastră de vis. Te iubesc @paulipate pentru că știu că tu o să-mi întinzi mereu mâna să sar peste orice gard, oricât de înalt ar fi!”.
Cununia civilă a avut loc în Italia
Cei doi actori s-au căsătorit pe 5 august 2023 în regiunea Puglia. Într-un interviu acordat anul trecut pentru „viva.ro”, Jojo a explicat de ce au hotărât să-și unească destinele în Italia: „Ne-am îndrăgostit de Italia și, în mod special, de zona Puglia acum un an când am fost acolo. Așadar, când am decis să ne căsătorim, am ales să o facem în acest loc care pentru noi este cel mai romantic. Pasta, vino e amore! – asta e Puglia pentru noi.”
De asemenea, în cadrul aceluiași interviu, vedeta a povestit că petrecerea s-a ținut într-o masserie (un tip de fermă specific regiunii Puglia) și că nașii lor au fost Alex și Claudia Baicu și Maria și Silviu Dan. Claudia Baicu este verișoara lui Paul, iar Silviu este vărul lui Jojo. Alături de nași, la cununie au participat Zora (fiica lui Jojo și a lui Paul Ipate), Achim (fiul lui Jojo din primul mariaj) și alți membri ai familiilor mirilor: părinți, unchi, mătuși.
La scurt timp de la căsătorie, a acordat un interviu pentru „protv.ro” și a ținut să-și exprime bucuria trăită datorită fericitului eveniment: „Am trăit ieri cel mai frumos vis! Sub cerul liber din Martina Franca, am zis „da”. Înconjurați de familia noastră ne-am unit destinele într-o ceremonie civilă intimă și foarte romantică. Zora și Achim ne-au stat alături și acesta a fost cel mai frumos și important sentiment!”
Nunta a fost organizată în România
Jojo și Paul Ipate s-au cununat religios pe 21 august 2023, actrița îmbrăcând două rochii de mireasă. Petrecerea de după nuntă a avut loc în apropiere de pădurea Snagov, unde un hambar a fost transformat în sală de evenimente.
Într-o postare de pe contul ei de Facebook, Jojo a venit cu detalii despre nuntă și i-a transmis un mesaj soțului ei: „Dumnezeu ne-a ieri în cea mai frumoasă zi! Ne simțim binecuvântați pentru că i-am avut alături pe cei mai dragi și iubiți prieteni și familia noastră. „Visul unei nopți de vară” a foste tematica nunții noastre... A fost un vis frumos pentru noi și totul s-a petrecut într-o atmosferă relaxată. Te iubesc soțul meu minunat @paulipate până la cer și după!”
Ce familie frumoasă are Cătălina Grama ! Ce limite obișnuiește să le impună copiilor ei
Surse foto: facebook.com/JojoCatalinaGrama/posts/, instagram.com/catalinagramajojo/
Surse articol: ciao.ro, gandul.ro, libertatea.ro, peroz.ro, protv.ro, tvmania.ro, viva.ro