Prințul George ne arată cum se face o criză de furie regală

Se pare că nici micuții cu sânge albastru nu fac abatere de la cunoscutele crize ale copiilor. Prințul George a participat la primul eveniment oficial alături de părinții lui, însă asta nu l-a împiedicat să facă o criză de furie regală.

Micul reprezentant al Casei Regale în vârstă de aproape 3 ani a avut parte de o zi pe care mulți băieți doar o visează. Acesta și-a însoțit părinții la cel mai mare spectacol aerian militar, din Gloucestershire. A fost primul eveniment oficial al prințului George și cu siguranță va rămâne în memoria tuturor. La scurt timp după ce familia regală și-a făcut apariția, micul prinț a făcut o criză de furie.

Cine s-ar fi gândit că prințul George, ale cărui apariții au fost mereu fără de greșeală, se poate comporta ca un copil răsfățat? Se pare că la vederea avioanelor și elicopterelor prezente pentru demostrații, copilul regal a vrut "să zboare". Răspunsul negativ venit din partea mamei sale, ducesa de Cambridge i-a umplut ochii micuțului cu lacrimi.

familia regala

Kate a reușit să-și liniștească fiul și i-a readus zâmbetul pe buze cu o pereche de căști albastre pe care prințul William i le-a așezat pe urechi. În scurt timp, micul George a început să inspecteze avioanele alături de tatăl său. Aparent, micuțul are o pasiune pentru aeronave, asemeni prințului William. Acesta s-a bucurat de fiecare clipă și chiar s-a jucat de-a pilotul timp de câteva momente, când a fost urcat la bordul unui avion Săgețile Roșii.

printul george si printul william

Prințul George, pe numele lui complet George Alexander Louis de Cambridge, a venit pe lume în anul 2013. Acesta este primul copil al ducelui și ducesei de Cambridge și cel de-al treilea moștenitor al familiei regale, în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.

printul george si printul william 2

Surse: dailymail.co.uk, thesun.co.uk.

Un copil are o criză de furie în aeroport, iar totul se transformă în cel mai emoționant moment

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    22 de milioane de părinți au aplaudat cum acest tătic a oprit o criză de furie a fetiței lui
    22 de milioane de părinți au aplaudat cum acest tătic a oprit o criză de furie a fetiței lui

    Le cunoaștem drept tantrumuri, pentru că au devenit parte din limbajul universal al părinților de pretutindeni. Însă oricum le-am denumi, sunt la fel de intense și de...

    5 semne care îți prevestesc că al tău copil va avea o criză de furie
    5 semne care îți prevestesc că al tău copil va avea o criză de furie

    Crizele de furie sunt cunoscute de către majoritatea părinților și odată începute sunt extrem de greu de calmat. Din dorința de a preîntâmpina la timp manifestările...

    Ce se întâmplă în creierul și psihicul copilului când are o criză de furie
    Ce se întâmplă în creierul și psihicul copilului când are o criză de furie

    Copiii nu-și pot controla crizele de furie la fel de bine ca adulții. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că anumite zone din creierul lor nu s-au dezvoltat suficient....

    Sfatul psihologului: replici eficiente pentru a calma un copil în criză de furie
    Sfatul psihologului: replici eficiente pentru a calma un copil în criză de furie

    Furia nu este întotdeauna un lucru rău și fiecare persoană are dreptul să fie furioasă când este tratată nedrept. Dar copiii trebuie să fie educați cu privire la modul...

    Cele mai populare nume de bebeluși din Familia Regală Britanică
    Cele mai populare nume de bebeluși din Familia Regală Britanică

    Dacă îți dorești ca bebelușul tău să aibă un nume mai special, poți să te inspiri și din cele purtate de către membrii Familiei Regale din Marea Britanie. În cadrul...

    Cum îți închipui că va arăta viața ta de părinte vs. cum va arăta în realitate
    Cum îți închipui că va arăta viața ta de părinte vs. cum va arăta în realitate

    Crezi că în viața de părinte este numai lapte și miere? Crezi că vei avea parte numai de bucurii și fericire? Ei bine, lucrurile nu sunt de fiecare dată cele mai roz. Iată cum...

    De ce crizele de furie sunt benefice pentru copilul tău
    De ce crizele de furie sunt benefice pentru copilul tău

    Atunci când vine vorba despre crize de furie la copil, părintele are tot felul de sentimente, de la cel de inutilitate şi incapacitatea de a-i da o educaţie bună copilului,...

    © 2019 Qbebe