Șosetele „inteligente” ar putea ajuta pacienții cu demență și autism

Șosetele „inteligente” ar putea ajuta pacienții cu demență și autism
Mariana Voinea

O nouă invenție revoluționează medicina și îngrijirea paliativă și geriatrică! Șosetele inteligente sunt menite să ajute îngrijitorii pacienților ce suferă de boli neurologice și să le urmărească starea de sănătate în orice moment. Pacienții își vor recăpăta independența și se vor bucura de o calitate a vieții net superioară.

Este oficial! Au apărut șosetele inteligente! Cu siguranță vă întrebați ce rol au aceste șosete și ce le face atât de speciale, în afară de a putea fi controlate de gadgeturi? Ei bine, șosetele inteligente sunt special concepute pentru a ajuta persoanele care suferă de demență și autism.

Șosetele inteligente sunt create de Milbotix, o companie cu sediul în Marea Britanie, și au ca principal scop alertarea persoanelor care au grijă de cei care le poartă, atunci când pacienții se află în pericol.

Practic, șosetele inteligente arată bătăile inimii, temperatura corpului, cantitatea de transpirație, precum și mișcările corporale, pentru ca supraveghetorii pacienților diagnosticați cu demență sau autism să poată interveni înainte ca lucrurile să se înrăutățească.

Întregul sistem de îngrijire inteligentă va fi disponibil în locuințe începând cu anul 2024. Jane Somper, consilier al companiei Dorset declară: „Șosetele inteligente ajută în mod cert oamenii care suferă de demență, autism sau alte boli degenerative sau neurologice să își recapete independența și să își îmbunătățească semnificativ calitatea vieții”.

Tatăl meu a fost diagnosticat cu demență acum 5 ani. Mi-e foarte greu să-l văd cum moare câte puțin în fiecare zi...

Muza inventatorului șosetelor inteligente - însăși bunica lui, diagnosticată cu demență

ingrijitor incalta pacient cu baston

Fondatorul companiei, originară din Bristol, Zeke Steer susține că nu a fost atât de dificil să creeze acest produs și speră că astfel va îmbunătăți calitatea vieții multor oameni.

Șosetele se pot spăla în mașina de spălat fără niciun fel de probleme. Acestea sunt conectate la o aplicație pe care utilizatorii o pot descărca pe telefon.

Senzorul din șosete colectează informații la nivelul piciorului și al gleznei, informații care sunt transferate imediat în aplicație și care dezvăluie starea de sănătate a purtătorului. Aplicația va trimite semnale de alarmă îngrijitorului în cazul în care există probleme în acest sens.

Fondatorul Milbotix susține că muza lui pentru crearea acestui produs a fost însăși bunica acestuia, care a început să dea semne de demență timpurie.

Ne luăm angajamentul să creăm un produs care să-i ajute pe îngrijitorii persoanelor care suferă de astfel de afecțiuni și care să le îmbunătățească pacienților calitatea vieții”, declară el.

Alzheimer - Cauze, simptome, tratament

O invenție mai mult decât salutară și benefică pe care o apreciem și sperăm să ajungă și în România cât de curând, șosetele inteligente reprezintă cu adevărat un concept revoluționar.

Surse foto: facebook.com

Surse articol: bbc.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe