”Spatele drept!” sau cât de importantă este postura corpului

”Spatele drept!” sau cât de importantă este postura corpului

Corina Naftanaila

Active Life vă așteptă la BABY EXPO 2018!

Echipa de specialiști Active Life condusă de terapeutul Marius Dincă va fi prezentă la ediția 2018 a BABY EXPO, eveniment dedicat mamelor și bebelușilor, care va avea loc între 26 și 29 aprilie la Sala Polivalentă. Pe parcursul celor 4 zile, participanții vor avea șansa să afle despre programele specializate ale echipei Active Life și serviciile adresate bebelușilor, preșcolarilor, tinerelor și viitoarelor mămici.

De mai bine de 14 ani, antreprenorul Marius Dincă aduce mai aproape de oameni la birou, în școli sau în cadrul diverselor evenimente, beneficiile ergonomiei, kinetoterapiei, gimnasticii posturale și masajului postural corectiv.

Împreună cu echipa sa, Active Life, Marius continuă campania națională de educare a copiilor și de conștientizare a părinților pentru o dezvoltare armonioasă din punct de vedere al posturii fizice. În cadrul acestui proiect inițiat acum 4 ani, echipa oferă informații și suport părinților, dar și educatorilor, prin programe specializate.

 Active Life

"Cei mai mulți dintre noi nu realizăm cât de mult depinde starea generală de sănătate de funcția normală a coloanei vertebrale și acționăm atunci când problemele s-au instalat deja. E foarte important să avem grijă de postura noastră zilnic, mai ales în timpul orelor pe care le petrecem lucrând, timp în care avem tendința de a uita să ne corectăm și atunci când este cel mai important să ne păstrăm energia la un nivel optim.

Posturile vicioase se instalează de cele mai multe ori din copilărie. Dacă nu se iau măsuri, starea sănătății se deteriorează cu vârsta și apar schimbări mai profunde. De aceea, cred ca este stringentă, în primul rând, educarea părinților", Marius Dinca, Terapeut și Instructor.

Marius Dincă este un profesionist cu pregătire valoroasă și multiple cursuri de specialitate absolvite, printre care se numără Terapia Yumeiho, Terapia Trigger Point, Osteon Manual Therapy. În 2005, acesta a înființat Active Life România, compania de sănătate posturală și wellness, a cărei misiune este de a promova conceptul de viață activă, importanța și beneficiile unei posturi adecvate, susținute prin educație posturală chiar de la o vârstă fragedă.

Îi puteți găsi la standul E.24 în cadrul BABY EXPO 2018.

Articolul urmator
Dan Capatos este distrus de durere. A rămas fără cea mai importantă persoană din viața lui
Dan Capatos este distrus de durere. A rămas fără cea mai importantă persoană din viața lui

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Postura corectă la școală: de ce este importantă
    Postura corectă la școală: de ce este importantă

    O postură corectă a spatelui înseamnă mai mult decât să stai drept; este o componentă cheie a sănătății generale, a confortului și a încrederii. Fie că stai la...

    Cea mai importantă lecție de viață pe care am învățat-o de la mama: Să zâmbești indiferent de cât de greu îți e!
    Cea mai importantă lecție de viață pe care am învățat-o de la mama: Să zâmbești indiferent de cât de greu îți e!

    Zâmbetul este una din cele mai puternice arme pe care le avem în fața necazurilor. Zâmbetul ne este oferit gratuit de Mama Natură și ne ajută în cele mai dificile...

    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile
    Copilul nostru este grav bolnav și medicii nu ne pot spune cât mai are de trăit. Pot fi 6 ani sau 6 zile

    Părinții unei fetițe în vârstă de numai 6 ani trăiesc un coșmar. Medicii nu le pot spune cât mai are fiica lor de trăit, iar starea micuței se deteriorează de la o...

    Zi extrem de importantă pentru 3 nativi: e despre TOTUL sau NIMIC!
    Zi extrem de importantă pentru 3 nativi: e despre TOTUL sau NIMIC!

    Azi, Universul nu mai lasă loc de jumătăți de măsură. Trei dintre cele mai hotărâte zodii ale zodiacului se află acum în fața unui moment foarte important pentru viașa...

    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?
    Cât de des este normal ca cel mic să se împiedice sau să cadă atunci când învață să meargă? Când trebuie să te îngrijorezi?

    De la primii pași nesusținut de părinți și până la primii pași făcuți cu încredere în forțele proprii există multe căzături și lacrimi pe obraji (atât...

    Inteligența socială: ce este și de ce este importantă
    Inteligența socială: ce este și de ce este importantă

    Trăim într-o lume în care notele bune și performanțele academice nu mai sunt suficiente pentru a garanta succesul. Din ce în ce mai des auzim vorbindu-se despre...

    Igiena somnului: ce înseamnă și de ce este importantă?
    Igiena somnului: ce înseamnă și de ce este importantă?

    Igiena somnului se referă la o serie de practici și obiceiuri care sunt necesare pentru a avea un somn de calitate și pentru a menține o stare de vigilență optimă pe parcursul zilei....

    Ce este rahitismul și de ce este importantă vitamina D la copii
    Ce este rahitismul și de ce este importantă vitamina D la copii

    Rahitismul este o boală provocată de lipsa vitaminei D, care are drept rezultat oase moi sau slăbite la copii. În general, această boală intervine în cazul unui deficit...

    © 2026 Qbebe