Top 3 greșeli frecvente pe care le fac elevii în pregătirea pentru examene

Top 3 greșeli frecvente pe care le fac elevii în pregătirea pentru examene

Alexandra Ion

Pentru orice examen, pregătirea este una dintre etapele foarte importante. De modul în care este abordată această perioadă depind rezultatele obținute la final.
Iată cele mai frecvente greșeli în învățarea pentru examen depistate de specialiștii educaționali.

 

1. Gestionarea deficitară a timpului

O organizare temeinică a timpului este esențială în obținerea unei note bune la examen, fie că vorbim de Evaluarea Națională, Bacalaureat sau chiar examenele de la facultate.
Ca părinte, încă de când copilul este mic, îi poți explica de ce este important să învețe în fiecare zi, treptat, câte puțin, și nu foarte mult într-o perioadă scurtă de timp. Spune-i că în felul acesta, are timpul necesar să-și sedimenteze informațiile acumulate și să facă legături între ele.

Transformă-l pe "mâine" în "azi" și ajută-l pe copilul tău să își organizeze eficient timpul și energia.
Învățarea are loc atunci când se creează legături între neuroni, iar legăturile între neuroni se consolidează în timp, de aceea este esențială consecvența în învățare.

Este recomandat ca elevul să ia pauze regulate în timpul învățării, de preferat câte 10 minute, după fiecare secvență de 45 de minute de învățare. Bineînțeles, unele noțiuni sunt mai greu de învățat, iar în acele cazuri copilul are nevoie de pauze mai lungi pentru a redobândi energia suficientă este de părere Luciana Terente specialist educațional INTUITEXT.

2. Falsa impresie că știe - "Iluzia competenței"

Doar sublinierile excesive și simpla recitire a materialului pot să-i ofere elevului falsa senzație că a învățat.
"Iluzia competenței" apare când elevul utilizează metode de învățare care nu sunt pe deplin eficiente și care-i creează reprezentări distorsionate privind gradul de acumulare și de înțelegere a celor studiate. Este important ca atunci când face verificarea cunoștințelor dobândite să îndepărteze sursele de inspirație și să se întrebe: dacă aș explica lucrul acesta unei alte persoane, ce i-aș spune? Independența și ușurința în formularea unui răspuns complet și corect sunt indicatori buni ai gradului de învățare mai spune Luciana Terente.

Propune-i copilului tău să repete cu voce tare. Persoana care vorbește învață cel mai bine pentru că folosește și exprimă informațiile noi în diverse moduri. Învățăm și ne reamintim cam 80-90% din ceea ce facem și spunem. Pentru a învăța și fixa, avem nevoie să vorbim despre subiectul respectiv și să aplicăm, pe cât posibil, cunoștințele teoretice.

De asemenea, pentru a vedea cât de bine stăpânește cunoștințele, pune-l pe copilul tău în situații-problemă ieșite din rutină, de exemplu, propune-i să rezolve un test online sau o simulare de examen. Astfel poți vedea cât de bine se descurcă și în fața unor abordări diferite.

3. Negativismul

Unii elevi se demoralizează ușor sau proiectează un rezultat negativ.
Spune-i copilului tău că o atitudine pozitivă este mult mai de ajutor și că printr-o organizare eficientă, o învățare temeinică va reuși să își atingă țelul final.

Fii alături de el, sprijină-l în efortul său, ajută-l să-și proiecteze mental "un final fericit". Oferă-i argumente obiective și convingătoare care să-i crească încrederea în forțele proprii. Amintește-i episoade în care, pentru că s-a mobilizat și a fost consecvent, a reușit.

Examenele sunt pietre de încercare pentru voința, perseverența, mobilizarea și capacitatea de a gestiona adecvat fiecare etapă de pregătire și fiecare dificultate apărută copilului.

Articolul urmator
Un exemplu pentru multe generații! Elevii români au luat locul 2 mondial la o competiție de robotică din SUA
Un exemplu pentru multe generații! Elevii români au luat locul 2 mondial la o competiție de robotică din SUA

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 greșeli pe care le fac părinții pe rețelele sociale
    5 greșeli pe care le fac părinții pe rețelele sociale

    Când vine vorba despre rețelele sociale, părinții se împart în două categorii: cei care postează poze și filmulețe cu cei mici și cei care nu fac asta și preferă...

    Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?
    Bolile autoimune la copii: care sunt cele mai frecvente?

    Bolile autoimune reprezintă un grup de afecțiuni în care sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat celulele și țesuturile proprii, confundându-le cu...

    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele
    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele

    Epilepsia este o afecțiune neurologică ce apare destul de frecvent la copii și care poate fi recunoscută cu ușurință după crizele și convulsiile care afectează calitatea vieții...

    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului
    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului

    Fiecare părinte își dorește să crească un copil încrezător în forțele proprii, independent, capabil să facă fata cu succes provocărilor cu care, inevitabil, se...

    Probleme digestive frecvente la sugari și cum le gestionăm
    Probleme digestive frecvente la sugari și cum le gestionăm

    Problemele digestive ne pot afecta la orice vârstă, încă din primele zile de viață. Astfel, tulburările digestive care intervin la sugari reprezintă o adevărată provocare...

    „Sunt o profă a naibii”. Cum își motivează o profesoară elevii să învețe?
    „Sunt o profă a naibii”. Cum își motivează o profesoară elevii să învețe?

    Cum arată și ce exigențe are un cadru didactic despre care copiii spun că este sever, sau în limbajul lor, „al naibii”? Un cadru didactic care a petrecut un sfert de...

    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea
    „Dragi părinți, lăsați copiii să mai facă și greșeli”, mesajul unei profesoare de liceu pentru părinții din toată lumea

    O profesoară de liceu de peste hotare transmite un mesaj clar și răspicat tuturor părinților - să-și lase copiii să facă greșeli. De ce? Citește articolul.

    Nu reușesc să-mi fac timp să stau mai mult cu copilul. Ce să fac?
    Nu reușesc să-mi fac timp să stau mai mult cu copilul. Ce să fac?

    Printre marile provocări cu care se confruntă mamele se regăsește și aceasta: să poată petrece în mod constant timp de calitate cu copiii. În condițiile în care,...

    © 2026 Qbebe