Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică din incinta școlii

Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică din incinta școlii

Corina Naftanaila

Caz fără precedent în Iași. Un copil de numai 3 ani a fost găsit mort într-o fosă septică din curtea școlii.

Un băiețel în vârstă de 3 ani, din satul Buda, a decedat după ce a căzut în fosa septică din incinta școlii din comună. Aparent, copilul a venit în jurul prânzului să-l viziteze pe fratele său mai mare, elev în cadrul școlii și la scurt timp a fost găsit în fosă. Aceasta nu era asigurată corespunzător, fiind acoperită cu o bucată de tablă ruginită.

copil decedatAutoritățile au demarat o anchetă, în urma căreia au descoperit că băiețelul a venit la școală neînsoțit. Conform Inspectoratului Școlar Județean Iași, copilul nu era înmatriculat la grădinița ce se afla în aceeași curte cu școala, deși mama acestuia afirma că venea la grădiniță cu frații lui. Copilul provenea dintr-o familie cu 8 copii.

Conform Ministrului Educației, există 2.355 de unități de învățământ în țară care au grupuri sanitare în curte și nu sunt racordate la apă curentă și canalizare.

urse: europafm.ro, digi24.ro, hotnews.ro.

Articolul urmator
„Închise! Așa trebuie să fie ferestrele atunci când părinții nu sunt în aceeași cameră cu cei mici", avertismentul autorităților după ce un copil de trei ani a murit după ce a căzut de la etajul șapte.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat
    O femeie de 26 de ani a murit subit în timpul unei ieșiri de seară. O altă femeie, mamă a doi copii, a murit subit după ce a ieșit la alergat

    Jessica Whaley, din Marea Britanie, a murit subit la vârsta de 26 de ani și a fost găsită inconștientă pe stradă. Paramedicii nu au reușit să o resusciteze. O altă femeie,...

    Fiica soțului meu din căsnicia anterioară a murit la vârsta de 4 ani. Simt că a murit si căsnicia noastră odată cu ea...
    Fiica soțului meu din căsnicia anterioară a murit la vârsta de 4 ani. Simt că a murit si căsnicia noastră odată cu ea...

    Decesul unicului copil a transformat un bărbat din soțul perfect, pilot de avion, într-un dependent de alcool depresiv. Femeia care îi stă alături își strigă durerea!...

    O femeie a rămas văduvă la 24 de ani dar și-a dorit un copil cu soțul ei, care a murit de cancer
    O femeie a rămas văduvă la 24 de ani dar și-a dorit un copil cu soțul ei, care a murit de cancer

    O femeie rămasă văduvă la doar 24 de ani urmează să aducă pe lume copilul soțului ei, care a murit de cancer în urmă cu doi ani. Regăsiți mai jos toată povestea.

    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”
    O fetiță de 5 ani a murit după ce s-a înecat în timp ce mânca. „A fost cel mai ciudat și ultimul „mami” auzit de la ea”

    Pierderea unui copil contravine cursului natural pe care ne așteptăm să îl urmeze viața și este, de departe, una dintre cele mai dureroase experiențe prin care poate trece un...

    O femeie susține că și-a văzut soțul într-un restaurant, 9 ani după ce acesta a murit
    O femeie susține că și-a văzut soțul într-un restaurant, 9 ani după ce acesta a murit

    Nu este o noutate faptul că anumite persoane dezvăluie că, la un moment dat, au văzut într-un loc pe cineva drag, decedat cu mai mult timp în urmă. Un exemplu în acest...

    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook
    O femeie din Piatra Neamț a murit după ce a născut acasă cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook

    Tragedie în Piatra Neamț: o femeie în vârstă de 42 de ani a decedat din cauză că a născut acasă, cu o moașă pe care a găsit-o pe Facebook. Medicii se folosesc de...

    Un băiețel de opt ani are grijă de străbunicii lui, care l-au crescut ca pe propriul fiu după ce le-au murit copiii
    Un băiețel de opt ani are grijă de străbunicii lui, care l-au crescut ca pe propriul fiu după ce le-au murit copiii

    Un băiețel de 8 ani din Australia îi răsplătește pe străbunicii care l-au crescut, ajutându-i și având grijă de ei în fiecare zi.

    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții
    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții

    Un băiețel în vârstă de 3 ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Părinții micuțului spun că nu a avut nici un fel de simptom, care să-i avertizeze...

    © 2025 Qbebe