Un tată a dormit 9 luni în mașină pentru a fi aproape de fiica lui bolnavă de cancer

Un tată a dormit 9 luni în mașină pentru a fi aproape de fiica lui bolnavă de cancer

Brigitta Szebenyi - Redactor

Copiii sunt în suferință, iar părinții ar face orice sacrificiu pentru a fi alături de ei!

Situația spitalelor de stat cu secții de oncologie este îngrijorătoare, iar poveștile copiilor bolnavi, care se luptă pentru supraviețuire zi de zi este sunt greu de imaginat. Părinții? S-au obișnuit deja cu ideea că spitalul este a doua casă. Orice, numai ca să fie aproape de copilul lor bolnav.

magic homeCazurile părinților care fac naveta între casă și spital sunt numeroase. Dorm, mănâncă și se spală pe unde apucă. Un tată din Botoșani a trăit în mașină timp de 9 luni, numai să poată sta cât mai aproape de fiica sa, bolnavă de cancer: "Au fost perioade în care ajungeam acasă şi mă sună că nu merge la ecograf fără mine. Înapoi, am un drum dus-întors de 500 de km", povestește Constantin Romanescu Curos.

Radu Terinte, managerul Spitalul de Copii Sf. Maria, Iaşi declară: "Avem cel puţin 3-400 de părinţi internaţi. Sunt situaţii în care mamele dorm în acelaşi pat cu copilul.″

Unii părinți beneficiază de cazare în cămine și apartamente special amenajate pentru ei de către diverse fundații de binefacere, precum proiectul Magic Home: ""Până acum peste 100 de oameni au beneficiat de acest proiec", spune Vlad Pop Crișan, coordonator Proiect Magic Home Cluj.

"Am venit din Satu Mare cu fetiţa mea de 17 ani bolnavă de leucemie. Până să venim aici am stat luni întregi pe scaun sau pe un pat în spital", povestește Jorja Mariana, una dintre mămicile care beneficiază acum de acest ajutor.

Un astfel de caz este și cel al Mariei Laza, o mămică din Bihor, aflată la spitalul din Timișoara cu fiica ei, care a suferit recent un transplant de măduva: ″Noi suntem aici ca şi acasă, aproape. Aici mai uităm de necaz, ne mai întâlnim cu alte mămici, alţi părinţi care şi ei au alte necazuri."

Mirela Rogoz, director Casa Ronald, povestește despre situația disperată a părinților, cei care suferă în tăcere lângă copiii lor bolnavi: "Sunt părinţi care vin de la distanţe foarte mari, am avut chiar şi de la București, Iaşi şi Constanța. Acum avem două familii care sunt pe lista de aşteptare, iar pentru săptămâna viitoare, avem trei."

Voi cunoașteți părinți care sunt în astfel de situații?

Sursa: stirileprotv.ro

Articolul urmator
Un bebeluș de 2 luni din Turcia a fost salvat de sub dărâmături după aproape o săptămână
Un bebeluș de 2 luni din Turcia a fost salvat de sub dărâmături după aproape o săptămână

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am tuns fiica zero pentru că a râs de o colegă bolnavă de cancer și i-a smuls peruca
    Mi-am tuns fiica zero pentru că a râs de o colegă bolnavă de cancer și i-a smuls peruca

    Cancerul este o boală necruțătoare, iar mai ales atunci când este afectat un copil devine o luptă fizică și psihică epuizantă și teribilă. Copiii care trec printr-o astfel de...

    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata
    Ce familie frumoasă are Florin Piersic Jr.! Fiica lui seamănă leit cu mama, iar fiul lui este identic cu tata

    În urmă cu 15 ani Florin Piersic Jr. și Dorina Chiriac, doi dintre cei mai apreciați actori ai României, primeau pe lume pe Sonia, fetița lor de nota 10. Acum fetița lor...

    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”
    Un tată vrea ca fiica lui să poarte numele fostei lui iubite decedate: „Soția mea nu este de acord”

    Subiectul foștilor parteneri de cuplu este unul sensibil, mai ales pentru actualii parteneri din viața noastră. Acest bărbat i-a propus soției sale să-și numească fiica după fosta...

    Un tată îi cere bani soției pentru a avea grijă de fiica lui
    Un tată îi cere bani soției pentru a avea grijă de fiica lui

    Orice mamă are nevoie și de momente în care să-și poată practica hobby-urile pentru a se putea destinde. Așa a procedat și o mamă pasionată de filme, care a ales să meargă...

    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață
    Au rămas fără tată, fără casă, iar mama lor este grav bolnavă. Cum poți ajuta 7 copii greu încercați de viață

    Mariana Naghiu este o femeie puternică, dar greu încercată de viață. Și-a pierdut acum 5 ani, în urmă unui accident vascular cerebral, fiind astfel nevoită să...

    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!
    Codin Maticiuc, din nou tată! „A venit ILINCA. O să facă această lume puțin mai bună”. Vezi primele imagini cu fiica lui!

    Codin Maticiuc a devenit din nou tată, pe 10 octombrie. Omul de afaceri a făcut marele anunț pe rețelele de socializare alături de o fotografie din sala de naștere cu iubita lui, Ana...

    Mărturia cutremurătoare a unui tată în durere. „La câteva luni după ce fiica mea s-a sinucis, mi-am pierdut și soția! Mama ei s-a îmbolnăvit de dor și durere..."
    Mărturia cutremurătoare a unui tată în durere. „La câteva luni după ce fiica mea s-a sinucis, mi-am pierdut și soția! Mama ei s-a îmbolnăvit de dor și durere..."

    La câteva luni după ce și-a pierdut fiica, victimă a bullying-ului, care nu a mai suportat și a decis să își ia viața, tatăl îndurerat și-a pierdut și soția care...

    O femeie bolnavă, cu nouă luni rămase de trăit, și-a întrebat soțul dacă poate avea o ultimă întâlnire cu fostul iubit
    O femeie bolnavă, cu nouă luni rămase de trăit, și-a întrebat soțul dacă poate avea o ultimă întâlnire cu fostul iubit

    Un bărbat de peste hotare a mărturisit pe internet gestul șocant al soției sale și totodată ultima sa dorință. Femeia mai are 9 luni de trăit și i-a dezvăluit soțului că ultima...

    © 2024 Qbebe