Burtici fericite

Una dintre cele mai frumoase actrițe a anunțat că este insarcinată în 6 luni. Ce surpriză!

O cunoaștem din unul dintre cele mai faimoase seriale care a rulat timp de 7 ani, este o actriță apreciată, este model, antreprenor și scriitor de curând a devenit mămică.

Duminică, pe 20 octombrie, Shay Mitchell (32 de ani), protagonistă în serialul de succes Pretty Little Liars  a postat o noua fotografie pe contul ei de Instagram care a anunțat că fetița ei a venit pe lume, scriind că nu va da drumul niciodată mânuței acesteia. Fotografia a primit milioane de like-uri și de comentarii, inclusiv de la alte vedete.

 
 
 
 
 

Actrița și-a anunțat sarcina printr-o postare pe Instagram cu o fotografie aproape nud dar și cu un filmuleț pe YouTube în care detaliază ședința foto. Ea s-a destăinuit caă a suferit anul trecut un avort spontan, prin urmare așteaptă un bebeluș curcubeu, care îi va aduce fericirea așteptată.Tot din acest motiv a ales să își ascundă sarcina până ce va fi totul sigur.

"Este ceva în cuptor și nu este pizza mea. Este ireal să înțeleg că în mine crește un alt om. Este captivant, emoționant, dificil și exasperant în același timp.Va fi amuzant și grozav, mai ales că acum nu trebuie să mă mai ascund. A fost dificil să ascund sarcina și m-am simțit singură. Toată luema așteaptă momentul potrivit să facă anunțul iar pentru mine a fost momentul când nu am mai putut să ascund burtica. Suntem încântați să începem noua noastră viață de familie. Va fi o călătorie spectaculoasă!", declară frumoasa actriță.

Shay Mitchell este într-o relație cu Matte Babel (38 de ani) din 2017. Amândoi sunt canadieni, iar Matte este manager de vedete, fiind parte din echipa care se ocupă de cariera cântărețului Drake.

 

 

Una dintre cele mai iubite actrițe de la Hollywood este însărcinată cu primul ei copil. Felicitări!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Una dintre cele mai faimoase actrițe din lume este însărcinată cu primul copil la 45 de ani
    Una dintre cele mai faimoase actrițe din lume este însărcinată cu primul copil la 45 de ani

    Una dintre cele mai apreciate actrițe americane va deveni mamă pentru prima dată. De mai bine de 1 an, ea formează un cuplu alături de Sinisa Mackovic (artist și director al unei...

    Una dintre cele mai faimoase artiste din lume este însărcinată cu primul copil
    Una dintre cele mai faimoase artiste din lume este însărcinată cu primul copil

    Face parte dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din ultimii ani şi se pregăteşte să devină mamă. A anunțat cu bucurie că este însărcinată cu primul ei copil și...

    Cum și-a insultat Mandy Moore soacra când a anunțat că este însărcinată
    Cum și-a insultat Mandy Moore soacra când a anunțat că este însărcinată

    La sfârșitul lunii septembrie Mandy Moore anunța că este însărcinată și că ea și soțul ei, Taylor Goldsmith, așteaptă un băiețel. Actriță și cântăreață,...

    O recunoști? Acum este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV!
    O recunoști? Acum este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV!

    Este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, iar aparițiile sale sunt întotdeauna impecabile. Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil” are...

    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil
    Surpriză fabuloasă! Cristina Cioran este însărcinată la 43 de ani cu primul copil

    Anunț mare la "Vorbește Lumea" în această amiază: Cristina Cioran este însărcinată cu primul copil la 43 de ani. Actrița este extrem de fericită și spune că a avut...

    A fost violată când avea doar 15 ani. Tragedia celei mai frumoase actriţe ale tuturor timpurilor
    A fost violată când avea doar 15 ani. Tragedia celei mai frumoase actriţe ale tuturor timpurilor

    Una dintre cele mai faimoase actriţe a trecut în adolescenţă printr-o mare dramă. Descoperă din articolul de mai jos ce a păţit Isabella Rossellini pe când avea numai 15...

    De ce Terapia Vampir este una dintre cele mai eficiente în reîntinerirea pielii
    De ce Terapia Vampir este una dintre cele mai eficiente în reîntinerirea pielii

    Pe măsură ce înaintăm în vârstă, suntem din ce în ce mai dornice să îmbunătățim aspectul pielii noastre. Obiectivul oricăreia dintre noi este să aibă...

    © 2021 Qbebe