Urania Cremene: „Părinții încă își hrănesc propriul ego prin copii. Îi vor perfecți, îi vor trofee”

Urania Cremene, una din cele mai cunoscute mame și cei mai apreciați experți în parenting din România, cu o experiență de peste 15 ani ca public speaker și trainer, a vorbit în cadrul podcastului „Fain și simplu”, găzduit de Mihai Morar despre părinții care își hrănesc propriul ego prin copii și care îi vor perfecți, ca pe niște trofee.

Din păcate, aceste situații există, sunt din ce în ce mai des întâlnite, copilul fiind văzut ca pe o proprietate de către părinți, lucru care nu este deloc în regulă, conform specialistei. Să vedem ce sfaturi ne oferă Urania Cremene, ce situații de viață ne prezintă și cum putem aplica tehnicile pe care le sugerează, bineînțeles după ce ajungem la o etapă emoțională și mentală matură și la un nivel de conștientizare destul de înalt al minții ca și părinți care nu mai văd copiii ca pe o proprietate personală.

„Copiii nu sunt proprietatea noastră”. Principiul „Eu te-am făcut, eu te omor” încă se mai aplică

Conform declarațiilor specialistei Urania Cremene, acum acest comportament al părinților este mai rar întâlnit comparativ cu generațiile anterioare, dar încă există. „Puțini dintre noi știm că până pe la 1800, copiii aparțineau de drept părinților, adică existau legi care îi protejau pe ceilalți, dar nu existau legi care protejau copiii.

Adică puteai să dai mâna propriului copil și să îl trimiți la cerșit, nu exista nici o lege care să-l apere pe copil de propriul părinte. Asta s-a schimbat foarte târziu. În Statele Unite, drepturile animalelor s-au votat și au apărut înaintea drepturilor copilului. Deci există încă această așteptare a copilului care îți aparține pe modelul „Eu te-am făcut, eu te omor”, mărturisește experta.

Conform experienței sale vaste profesionale, deși lucrurile s-au schimbat, copiii încă mai sunt făcuți ca să aibă cine să dea o cană de apă părinților la bătrânețe, iar acest lucru se întâmplă în foarte multe zone din România și din lume. Experta ne aduce în vizor situația Asiei, unde nu există un sistem de pensii, iar copiii sunt făcuți pentru a le asigura părinților la bătrânețe veniturile necesare.

„Din anii '60 încoace, ne punem problema fericirii copiilor noștri, stimei de sine a copiilor noștri, nu ne gândim la „ce să-i pun pe masă”, ci „cum îl ajut pe copilul meu să devină cea mai bună variantă a lui”

Urania Cremene a mărturisit în podcastul găzduit de Mihai Morar că, deși de câteva generații, părinții pun mai mare preț pe aspectul sănătății emoționale și mentale a copiilor decât pe asigurarea unui trai decent material, există încă părinți care decid în locul copiilor care le hotărăsc viitorul, care doresc ca micuților să urmeze tradiția familiei sau să ajungă ceea ce ei nu au putut:

"În continuare fericirea copilului este o cale, o călătorie pe care noi cumva o scriem dinainte, asta este calea pe care vei merge pentru că „eu te-am făcut pe tine și eu știu mai bine decât tine și atunci tu trebuie să mă mulțumești pe mine”. Și de aici încep cele mai multe probleme ale părinților”.

Urania Cremene: „Copilul tău nu îți aparține să faci ce vrei cu el. Nu îl naști pentru tine.”

Ce se întâmplă în momentul în care părinții nu mai tratează copiii ca pe proprietatea lor?

La această întrebare interesantă pusă de gazda podcastului Mihai Morar, Urania Cremene a răspuns într-un mod inedit: „mă întreb dacă eu am reușit să fac asta. Să fiu foarte onestă cu mine, e o lucrare, e o muncă pe care eu am făcut-o cu mine înainte să devin mamă, înțelegând ce înseamnă acest ego pe care părinții și-l hrănesc prin proprii copii pe care îi vor perfecți, pe care îi vor trofee, care îi fac fericiți sau nefericiți în funcție de comportamentul, rezultatele sau alegerile pe care copiii le fac sau le au.

Nu știu dacă am ajuns acolo, o să fiu foarte sinceră, sunt pe drum și nu știu dacă sunt mai relaxată, eu nu am fost un părinte relaxat. Eu m-am relaxat după 4-5 ani ai băiatului meu și cred că-i firesc pentru primul copil, sunt bucuroasă că am făcut-o și atunci”.

Relaxarea nu este în opinia Urarei Cremene sinonimă cu nepăsarea, cum a mai întâlnit cazuri în care părinții care au foarte mulți copii, îndeosebi din Moldova, în familii mai numeroase unde, de la al treilea sau al patrulea copil, părintele nu mai este atât de agitat în ceea ce privește educația, nu este atât de încrâncenat, încordat, nu îi mai este frică că micuții pățesc ceva.

Urania Cremene vorbește în direct cu părinții la Itsy Bitsy FM

„Pur și simplu nu știu ce să mai fac”. Ce te faci, ca părinte atunci când nu știi ce să mai faci?

În ceea ce privește parentingul și adulții care se confruntă cu o dilemă zilnică asupra parentingului permisiv și își pun această întrebare, Urania Cremene abordează problema într-un mod foarte interesant și pnest: „am plecat în discuția noastră de la convingerea că părinții cred că copiii lor le aparțin. Iar asta s-a întâmplat în toată istoria noastră până alaltăieri.

Și când spun alaltăieri mă refer undeva la anii 60, generația Woodstock, Flower Power, cam acolo au început să se rescrie foarte mult din convingerile legate de cum se cresc copiii. Și evident că atunci când renunți la o extremă, te muți în extrema cealaltă, iar de la un stil de parenting autoritar pe care l-am primit și noi acasă (cei mai mulți dintre noi ne-am cam luat-o pe coajă) am trecut la un stil permisiv.

Să ne aducem aminte de celebrele coji de nucă. Dar copiii au fost bătuți crunt, lăsați nemâncați, închiși în beciuri, s-au întâmplat niște lucruri crunte în istoria noastră și prin anii '60, toate lucrurile au început să se rescrie și lumea a intrat în extrema cealaltă, a parentingului permisiv”.

Parentingul permisiv este în opinia specialistei, un fel de a oferi copiilor tot ceea ce părinții nu au avut. Conform statisticilor făcute în Statele Unite, dar și în țara noastră și experienței profesionale a Uraniei Cremene, s-a constatat că micuții nu mai au aceeași motivație, nu mai au respect, nu pot trece peste frustrări, sunt mai fragili emoțional, nu au stimă de sine și nu sunt pregătiți pentru viață.

Așadar, schimbând foaia de la un stil foarte autoritar în care părinții considerau copiii ca fiind proprietatea lor, la un stil foarte permisiv, nu a fost cea mai bună variantă în opinia specialistei.

„Acum s-a renunțat la parenting: adultul părinte a renunțat la responsabilitatea lui de a crește o ființă mică spunându-i „NU”. Am ajuns într-un punct în care adulții tremură în fața copiilor”

„Parentingul permisiv pe motivul „faci tu ce vrei tu” nu are cum să funcționeze. Un copil mic care tocmai este în plină antrenare a tot ceea ce reprezintă el, comportamente, atitudine, alegeri, abilități, valori, principii, nu este capabil să ia decizii și să facă alegeri, este mult prea devreme. Părinții asta fac… Lasă copilul să facă ce vrea și în felul ăsta va fi liber. Și după aceea ajungem în punctul în care „nu știu ce să mă mai fac pentru că micuțul stă prea mult pe telefon, mănâncă prea multe dulciuri…”.

Așadar, de la părinții care își hrănesc propriul ego prin copii și consideră că aceștia le aparțin, am trecut în extrema cealaltă, a părinților care permit orice și apoi se întreabă ce să mă mai fac nu mă mai ascultă? „Lăsăm decizii prea mari la copii prea mici asta se întâmplă. Copiii au nevoie de limite, de ghid, de structur,ă de fermitate, combinația asta este cheia. Ori acum noi am trecut în cealaltă extremă cu totul, de la parenting autoritar la un parenting permisiv.

Acum s-a renunțat la parenting: adultul părinte a renunțat la responsabilitatea lui de a crește o ființă mică spunându-i nu. Am ajuns într-un punct în care adulții tremură în fața copiilor. Copiii sunt cei care au telecomanda, iar adulții sunt cei care fac ceea ce vrea copilul acum ori avem de-a face cu un tantrum”, susține Urania Cremene.

În urma schimbării unei structuri care nu era cea mai bună variantă și avea nevoie de multe îmbunătățiri, cu altă structură căreia îi lipsesc instrumentele necesare s-a produs un dezechilibru în modul de creștere al copiilor, dar și în modul în care adulții își înțeleg rolul, îl acceptă și îl îndeplinesc cu brio.