Vineri, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi!

Vineri, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi!

Corina Naftanaila

La scurt timp de la începerea anului școlar 2018-2019 este anunțată și prima vacanță pentru elevii din învățământul primar și preșcolar. Vineri, 5 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunțat că nu se vor ține cursuri.

Copiii vor fi în culmea fericirii la aflarea veștii că în data de 5 octombrie nu vor merge la școală. Oficialii au decis ca Ziua Mondială a Educației să se serbeze cu porțile instituțiilor de învățământ închise pentru elevi. Mai mult decât atât, nu se vor organiza nici activități extracurriculare pentru că unele școli vor fi amenajate ca secții de votare pentru referendumul desfășurat în zilele de 6-7 octombrie.

zi libera Veștile mai puțin bune pentru părinți nu se opresc aici. Orarul cursurilor de luni, 8 octombrie, va suferi modificări în instituțiile unde se vor afla punctele de votare. De asemenea, de-a lungul anului, elevii vor mai beneficia și de alte câteva zile libere, conform Contractulul Colectiv dintre Ministerul Educației și federațiile reprezentative din învățământ. Așadar, elevii din Bucureşti au liber în zilele: 1 şi 2 ianuarie, prima, a doua şi a treia zi de Paşti, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 Noiembrie - Sfântul Andrei, 1 Decembrie, 25, 26 şi 27 Decembrie - Naşterea Domnului.

Este oficial, este cuprins în Contractul Colectiv de Muncă pe Bucureşti. Bucureştiul este cel care se supune acestei decizii prin Contractul Colectiv de Muncă. Ceilalţi, în ţară, fac activităţi extracurriculare. Aşa a fost negociat în contractul de muncă", a declarat purtătorul de cuvânt al al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Maria Manea.

Decizia vizează și copiii din clasele primare și preșcolare din Giurgiu, Brăila, Brașov și Arad.

Surse: a1.ro, mediafax.ro, dcnews.ro.

Articolul urmator
Educația online în România - peste 140.000 de elevi și 20.000 de profesori nu dispun de dispozitive digitale
Educația online în România - peste 140.000 de elevi și 20.000 de profesori nu dispun de dispozitive digitale

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Vine schimbarea! Cea mai neagră zi din an, vineri 13 schimbă destinele nativilor
    Vine schimbarea! Cea mai neagră zi din an, vineri 13 schimbă destinele nativilor

    Pentru trei semne zodiacale, ziua de vineri, 13, temută de toată lumea, aduce schimbări semnificative. Cea mai neagră zi din an, asociată cu energia negativă, transformă viața...

    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”
    Ce se întâmplă când o mamă încearcă să-și ia o „zi liberă”? „Am ajuns acasă după cinci minute și copilul era în dulap”

    Odată ce devii mamă, știi că nu va fi simplu să-ți organizezi programul pentru a putea avea parte și de timp pentru tine. Ca să reușești însă, cel mai la...

    Zodiile care se îmbogățesc în octombrie. Primesc TOT ce au sperat!
    Zodiile care se îmbogățesc în octombrie. Primesc TOT ce au sperat!

    Luna octombrie aduce o energie astrală unică, plină de surprize și oportunități neașteptate. Universul se aliniază în favoarea unor nativi, iar aceștia pot să vadă cum...

    Stop și de la capăt! Zodiile care șterg vechile legături și își dau restart la viață în octombrie
    Stop și de la capăt! Zodiile care șterg vechile legături și își dau restart la viață în octombrie

    Pentru trei semne zodiacale, luna octombrie vine ca un buton de resetare, o pauză între lumi vechi și începuturi noi, în care nativii sunt provocați să lase în...

    Zodiile care se întorc la fostele iubiri în octombrie. Reaprind flacăra trecutului
    Zodiile care se întorc la fostele iubiri în octombrie. Reaprind flacăra trecutului

    Octombrie vine cu emoții puternice și povești care se redeschid acolo unde părea că s-a tras cortina definitiv. Este o lună a reconectărilor, a mesajelor neașteptate și a sufletelor...

    Zodiile care termină octombrie încununate de succes! Primesc tot ce merită acum
    Zodiile care termină octombrie încununate de succes! Primesc tot ce merită acum

    Sfârșitul lunii octombrie vine ca o răsplată binemeritată pentru trei zodii care au muncit enorm în ultimele luni și au dat dovadă de perseverență și curaj, chiar și...

    Zodiile care prosperă pe toate planurile în octombrie! Norocul lor ține tot anul
    Zodiile care prosperă pe toate planurile în octombrie! Norocul lor ține tot anul

    Octombrie aduce o energie specială pentru toate semnele zodiacale, însă câteva dintre ele par să se afle în centrul atenției cosmice. Universul pregătește surprize pe...

    Zodiile care scapă de singurătate la final de octombrie. Simt din nou ce înseamnă să fie iubite cu adevărat
    Zodiile care scapă de singurătate la final de octombrie. Simt din nou ce înseamnă să fie iubite cu adevărat

    Finalul lunii octombrie vine cu surprize uriașe pe plan sentimental pentru trei zodii. După o perioadă în care au simțit că iubirea le ocolește, acum Universul le pregătește...

    © 2025 Qbebe