Am supărat pe toată lumea pentru că mi-am alăptat copilul într-un supermarket

Am supărat pe toată lumea pentru că mi-am alăptat copilul într-un supermarket

Bianca Geica - Redactor Senior

Alăptatul în public încă mai reprezintă un subiect tabu pentru unele persoane, se pare. O mămică de peste Ocean povestește, într-o postare pe Facebook, că i s-a atras atenția într-un supermarket fiindcă își hrănea bebelușul la sân. Deranjată de acest lucru a fost, culmea, o altă mamă care nu voia ca cei doi fii ai săi să vadă sânul dezgolit al femeii.

Mămica explică, pe Facebook, că se afla într-un supermarket Wallmart, în New York, împreună cu fiica ei de câteva luni. Micuța dormea, însă la un moment dat s-a trezit plângând fiindcă îi era foame. Mămica nu a stat pe gânduri și a mers într-un colț mai puțin frecventat al magazinului pentru a-și alăpta puiul. La un moment dat, pe lângă cele două a trecut o femeie, care i-a sugerat mămicii să se acopere cu un șal sau cu o pătură fiindcă nu vrea ca cei doi fii ai săi, de 5 și 7 ani, să asiste la „așa ceva”.

„O altă mamă a simțit nevoia să mă pună la punct în mijlocul mulțimii astăzi, în supermarket. „Știi, există paturi pentru așa ceva... Băieții mei de 5 și 7 ani nu au nevoie să vădă așa ceva”, mi-a spus.

1. Eram complet acoperită (după cum se poate vedea).

2. Când fiica mea se trezește din somnul ei de prânz, se așteaptă să fie hrănită. Iar eu am să o alaptez, indiferent de circumstanțe. Fiindcă așa face o mamă!

2. Poate ar trebui să-ți înveți fiii să fie respectuoși în astfel de situații! Oricum nu erau de față atunci când mi-ai atras atenția.

4. Singura păturică pe care o aveam la mine era murdară și oricum cine ar vrea să mănânce cu o pătură pe față? Mai ales că azi a fost o zi extrem de călduroasă.

Sunt complet șocată de cum o FEMEIE, darămite o MAMĂ, a putut să pună o altă femeie la pământ pentru așa ceva. Nu ar trebui să mă simt vreodată rușinată pentru că îmi hrănesc copilul, dar dumneavoastră, doamnă, ar trebui să vă fie rușine cu siguranță!”, a scris mămica, pe Facebook.

captura postare facebook a unei mame care alapteaza
Foto: Facebook

Această a primit o mulțime de comentarii de susținere după ce și-a împărtășit povestea online. O persoană a comentat: „Oamenii sunt atât de nepoliticoși. Dacă nu vă place ceva ce vedeți, atunci plecați. Și eu alăptez în public fără să mă acopăr. Este mult prea cald în timpul verii pentru ca bebelușii să fie acoperiți. Bravo ție, mama”.

Un alt utilizator a adăugat: „Bebelușii trebuie să mănânce indiferent unde sunt.”

Altcineva a scris: „Mă doare inima să văd mame tratate astfel. Chiar provoc pe cineva să îndrăznească să se ia de mine când îmi alaptez copilul în public!”.

O altă persoană a adăugat: „Este întotdeauna șocant pentru mine să văd că există femei care găsesc satisfacție în a pune la pământ alte femei. Mai ales mame! Trebuie să ne sprijinim și să ne ridicăm una pe alta!”.

Tu ce părere ai despre ce i s-a întâmplat acestei mame?

Citește și:

Surse foto: Facebook

Surse articol: Facebook

Articolul urmator
Șocul unei mame când a descoperit că prietena ei îi alăpta pe ascuns copilul
Șocul unei mame când a descoperit că prietena ei îi alăpta pe ascuns copilul

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mi-am denunțat sora la poliție pentru că mi-a alăptat copilul pe ascuns
    Mi-am denunțat sora la poliție pentru că mi-a alăptat copilul pe ascuns

    O mamă de peste hotare a denunțat-o pe sora sa la poliție, deoarece aceasta i-a alăptat bebelușul nou–născut fără să-i spună. A fost internată 3 zile în spital, timp...

    O polițistă a alăptat un bebeluș abandonat, în plină stradă. Copilul nu mâncase de două zile după un uragan devastator
    O polițistă a alăptat un bebeluș abandonat, în plină stradă. Copilul nu mâncase de două zile după un uragan devastator

    După trecerea devastatoare a uraganului Otis asupra Acapulco, o poliţistă din Mexico City a atras atenţia unei națiuni întregi și aprecierea oamenilor din întreaga lume...

    Ne-am dorit din toată inima să devenim părinți, dar copilul ne-a murit la scurt timp de la naștere. Soarta ne-a făcut apoi să devenim părinți și bunici într-o singură zi
    Ne-am dorit din toată inima să devenim părinți, dar copilul ne-a murit la scurt timp de la naștere. Soarta ne-a făcut apoi să devenim părinți și bunici într-o singură zi

    În acea noapte în care am simțit că totul din mine s-a frânt, nu știam că, în doar câteva ore, viața mea urma să se răstoarne din temelii. Era o liniște...

    Un copil a stricat poza unor tinere, la petrecerea de burlăcițe. Toată lumea a fost șocată să afle că el era, de fapt, mort
    Un copil a stricat poza unor tinere, la petrecerea de burlăcițe. Toată lumea a fost șocată să afle că el era, de fapt, mort

    Poza de la finalul petrecerii burlăcițelor care avea să fie o amintire de neuitat s-a transformat într-o mărturie a vieții de dincolo de moarte. Surpriza petrecerii vine dintr-o...

    Toată lumea se căsătorește, dar oare iubitul meu mă va cere vreodată de soție?
    Toată lumea se căsătorește, dar oare iubitul meu mă va cere vreodată de soție?

    Îngrijorată de atitudinea comodă a iubitului ei care nu o cere în căsătorie, o femeie alege să își expună povestea în mediul online, unde primește cele mai...

    Soțul meu este mai bătrân decât mama mea și toată lumea crede că sunt cu el pentru bani
    Soțul meu este mai bătrân decât mama mea și toată lumea crede că sunt cu el pentru bani

    Diferența de vârstă între partenerii din cuplu a fost mereu un subiect controversat, iar situația de față nu face excepție. Glenda, în vârstă de 33 de ani...

    „ADHD-ul nu este la fel la toată lumea”. Mărturia unei mame cu doi copii diagnosticați, care au simptome complet diferite
    „ADHD-ul nu este la fel la toată lumea”. Mărturia unei mame cu doi copii diagnosticați, care au simptome complet diferite

    Deși ADHD-ul are aceleași simptome, ele se manifestă diferit la fiecare om în parte. Acești doi frați, care au primit același diagnostic reprezintă un exemplu clar în...

    Oana Roman, mărturisirea dureroasă care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte. De ce nu mai poate avea copii
    Oana Roman, mărturisirea dureroasă care a lăsat pe toată lumea fără cuvinte. De ce nu mai poate avea copii

    Mărturisiri dureroase vin din partea Oanei Roman care, la 11 ani de la nașterea fiicei sale, Isabela, a spus de ce nu mai poate face copii. Află cu ce probleme de sănătate se confruntă...

    © 2026 Qbebe