Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Am fost la INSMC Rusescu să îmi tratez fiul și pediatra mi-a spus că sunt anxioasă și că de-asta m-a părăsit soțul

Gabriela Paladi - Redactor-Șef

Trebuie să recunosc că de fiecare dată când citesc ”aventura” abuzivă a unei persoane în vreun spital din România, mă înfurii peste măsură. Poate pentru că mă simt vinovată pentru că am trecut și eu prin astfel de abuz și nu l-am reclamat. Îmi amintesc și acum clar cum o doamna doctor, profesor universitar, la vreo 65 de ani, de la Spitalul Cantacuzino, m-a întrebat dacă copilul pe care îl purtam în pântece atunci este al soțului meu, acuzându-mă indirect că îi sunt infidelă. Treabă care nu avea nicio legătură cu motivul internării mele în spital. Și asta este numai una dintre replici, că m-a mai întrebat și de ce am cearcăne, cumva pentru că mă trezesc noaptea ca să mănânc pe furiș, de-asta sunt așa grasă? ... 

Actul medical nu trebuie să fie așa NICIODATĂ. Și regret în fiecare zi că atunci nu am făcut reclamație. Eram mult prea distrusă psihic de pierderea sarcinii, însă, după 5 ani, și acum sunt afectată de vorbele acelui om, a corui meserie ar fi trebuit să fie aceea de a vindeca oameni. Însă, asta m-a determinat să susțin, mai ales mamele, să nu lase nepedepsite și necunoscute astfel de atitudini care nu fac cinste meseriei de medic și care sunt un abuz și insensibile. Mai jos este povestea unei mame care a trecut printr-o relație abuzivă de care a reușit să scape cu greu. Crește cu ajutorul părinților ei un băiețel pe care, ca orice mamă, îl iubește infinit. Și, ca orice mamă, se îngrijorează pentru el, așa că, atunci când micuțul ei nu mai mânca mâncare, doar lapte praf, s-a îngrijorat și a ales să apeleze, ca orice mamă responsabilă, la o consultație medicală. Însă, actul medical destinat unui copil, s-a transformat, conform spuselor ei, într-un abuz greu de suportat. Iată ce ne povestește:

Doresc să fac o sesizare cu privire la comportamentul inadecvat al doamnei doctor Sonia Ioana Ardeleanu de la INSMC Alessandrescu Rusescu.

L-am programat telefonic pentru data de 10 martie ora 10:30 pe fiul meu în vârstă de 1 an și 8 luni la doamna doctor Ioana Ardeleanu, medic pediatru cu specializare în afecțiuni digestive, îngrijorată fiind că fiul meu nu mănâncă aproape nimic și bea doar lapte. Am sunat la centrală apoi mi s-a făcut legătură la interior chiar la cabinetul doamnei doctor și am vorbit cu dânsa pe telefonul fix, stabilind detaliile programării din 10 martie.

Astăzi am mers la doctor pentru programare la consult pediatric și de la intrare mi s-a spus de către bodyguard că pot intra doar eu cu copilul, deși eu venisem și cu mama mea ca să mă ajute cu cel mic, având în vedere că acolo nu este lift iar copilul are 14 kg și nu pot mereu să-l car în brațe și în plus este foarte energic. Din câte stiu, din 9 martie nu mai sunt restricții legate de numărul de apărținatori ce pot intra într-o unitate medicală (la etaj erau și câte doi adulți cu un copil).

Mi s-a spus să las căruțul la parter iar doamna de la parter mi a făcut o foaie de primire iar apoi a dat un telefon și mi-a spus să urc la Etajul 1. Am urcat cu băiețelul la etaj iar acolo până ne-a venit rândul, copilul, curios fiind la 1 an și 8 luni, a început să se plimbe pe coridorul lung de vizavi de recepție. Fapt ce a deranjat-o teribil pe recepționeră care s-a răstit la mine să iau copilul de acolo și să merg în partea cealaltă și să stam pe scaun.
O atitudine destul de rece și neplăcută având în vedere că este un loc în care vin mulți copii și probabil majoritatea copiilor mai energici se plimbă de colo colo, A. fiind și foarte mic.

După o vreme, vine doamna doctor și strigă numele nostru și eu zic: noi suntem. La care a ridicat tonul și a spus: dar nu puteați să mă sunați? Am zis că nu, deoarece nu am numărul dânsei. Și a zis: păi, și cum v-ați programat? Am spus că prin centrală pe interior, pe număr de fix. Apoi am intrat în cabinet și a întrebat care este problema.

I-am spus că, de câteva luni copilul nu mai mănâncă aproape nimic, că bea doar lapte. A zis că : “ăsta nu arată a copil care nu mănâncă, dar, în fine”.

Apoi m-a întrebat câteva lucruri din istoricul lui medical iar când am ajuns la subiectul vaccinare i-am spus că l-am vaccinat doar cu cele din maternitate. Apoi mi-a ținut o întreagă teorie despre vaccinuri, dar că e treaba mea ce fac. Însă asta după ce mi-a făcut morala că de ce nu l-am vaccinat, însă este alegerea mea și nu consider că trebuie să mă justific în fața nimănui. După aceea a zis să îl dezbrac ca să îl consulte. Copilul nu este obișnuit cu spitalele, iar atunci când i-a pus stetoscopul a început să plângă deoarece era rece. Apoi l-a palpat și a urmat un scurt control de rutină. Dar dânsa a zis că este răsfățat și că de aceea plânge. Iarăși o atitudine deplasată a doamnei doctor, având în vedere specificul acestui spital, implicit lucrul cu copiii.

Majoritatea copiiilor ce merg la medic plâng. Apoi mi-a zis să îl urc pe cântar, dar el nu a stat. Doamna doctor a zis că trebuie să-i facă niste analize de sânge. Am zis că nu știam că este nevoie și mi-am arătat o ușoară îngrijorare pentru că el este puțin agitat din cauza consultului. Mi-a spus pe un ton dezinteresat și sictirit că nu e obligatoriu și dacă nu vreau să nu-i fac. I-am zis că nu e vorba că nu doresc ci doar că nu știam, deoarece nu mi spusese la telefon că e posibil să fie nevoie de recoltare și nu știam cum va reacționă cel mic pentru că nu a mai făcut niciodată analize de sânge (poate doar în maternitate când oricum era prea mic încât să-și dea seama).

A zis că știu asistentele ce au de făcut, că au făcut la sute de copii, iarăși pe un ton deranjat și sictirit. Văzând că orice spuneam îmi răspundea a lehamite sau îmi întorcea vorba, i-am zis că consider că am pornit dialogul pe o direcție greșită și i-am cerut să fie mai amabilă și mai prietenoasă. Mi-a spus că nu este acolo pentru a-și face prieteni și că nu trebuie să fim prietene. Și că oricum eu, după câte își dă dânsa seama, sunt anxioasă. Apoi mi-a zis să îmbrac copilul și să mergem împreună la recoltare de analize de sânge.

mama si fiu la consultatie in cabinet medic pediatru

Între timp, a intrat în cabinet un coleg medic, care, din discuția cu dânsa, mi-am dat seama că, de fapt, acela era cabinetul dânsului și aștepta să plecăm de acolo, sau poate era cabinet comun. Așadar, puteam totuși să fim trei adulți într-o încăpere, dar pe mama nu au lasat-o să urce cu mine pe etaj.

Eu îmi îmbrăcăm copilul din picioare pentru că nu mai este bebeluș să-l pun culcat pe pat ca să îl îmbrac, iar doamna doctor insista să îl urc pe pat. Colegul acela medic și cu doamna doctor se uitau la mine cum îmbrac copilul, puțin mai încolo de pat, copilul stând în picioare deoarece așa îl îmbrac mereu și comentau pe seama mea că de ce îl îmbrac astfel și nu îl pun pe pat.

Am ieșit într-un final din cabinet și ne-am dus pe culoarul cu camera de recoltări. I-am spus că aș vrea să o chem pe mama mea de la parter deorece nu mai sunt restricții și am văzut că și alti părinți au venit câte doi și că Alexandru este agitat și vreau să îi aducă laptele de la parter din căruț. A zis că să o sun. În același timp îmi spunea să iau copilul în brațe să îl liniștesc deoarece plângea și probabil o deranja. Ce să fac mai întâi?

I-am zis că îi mulțumesc și că mă descurc dacă mă lasă la camera de recoltare căci oricum urma să aștept la o coadă destul de lungă și că mi-aș fi dorit să aibă o atitudine mai prietenoasă pentru că nu rezonez cu dânsa și cu felul în care eu și fiul meu am fost tratați. A spus că pot să plec dacă doresc. I-am zis că am venit la spital ca să aflu cauza nu ca să plec, altfel de ce aș mai fi venit.

În timpul consultației i-am menționat doamnei doctor că sunt mamă singura și că copilul petrece majoritatea timpului cu mine și cu părinții mei, deoarece dânsa mă întrebase acest lucru, cu cine stă copilul mai mult.

În momentul în care i-am zis doamnei doctor că sunt dezamăgită de felul cum am fost tratata de către dânsa, a zis că ea nu a mai avut până acuma plângeri și că probabil din cauza anxietății mele și fostul soț m-a lăsat, din cauza felului meu de a fi. Acela a fost momentul culminant al experienței traumatizante de la acest spital și am decis că, încălcându-se orice normă a bunului simț, am simțit nevoia să iau atitudine și i-am spus că nu-i permit să își dea cu părerea deapre viața mea, deoarece nu cunoaște situația și prin ce am trecut și că aceasta este obrăznicie și nesimțire și am plecat plângând de acolo, grăbind pasul spre scări, cu fiul meu în brațe, ca să nu o mai aud.
În timpul discuției de pe coridor, la un moment dat, doamna doctor sunase la poarta pe bodyguard să îi permită mamei accesul la etaj însă când mama a ajuns la etaj (cu ceva timp înainte de finalul discuției mele cu doamna doctor), recepționera (aceeași cu cea care m-a tratat și pe mine similar) s-a răstit la mama și i-a zis că de ce nu o sună pe doamna doctor și că oricum nu știe unde este că o fi pe secție și că ce treaba are ea că nu e treaba ei.

Vreau să vă spun că sunt absolut șocată de această întâmplare deoarece eu pe unde am fost ca și pacient: la Spitalul Universitar, la Spitalul Floreasca, la Medlife, Sanador, la Regina Maria, nu am fost niciodată tratată în acest fel, iar copilul meu chiar are nevoie de o evaluare corectă, deoarece sunt îngrijorată cu privire la faptul că nu mănâncă și nu m-am dus că un moft și nici nu sunt genul să mă duc pentru o simpla răceală.

Actul medical în sine și atitudinea total neprofesionistă a doamnei doctor Ioana Ardeleanu lasă mult de dorit:

  • reproșuri la adresa mea legate de decizia de a nu i face toată schema de vaccinuri și faptul că copilul se trezește noaptea de câteva ori din cauza mea că așa l-am obișnuit și că de regulă e vina părinților când copilul are probleme alimentare, că probabil ține de sfera psihologică. Faptul că a spus că ea îl duce totuși la recoltare de sânge, ca și cum mi ar face un favor, deși am venit cu trimitere de la medicul de familie.
  • și faptul că și-a permis să mă invalideze ca și experiență trăită cu fostul partener, o relație abuzivă din care am reușit să ies (lucru pe care dânsa probabil nu îl cunoaște). A spus că se vede că sunt anxioasă și că probabil de aia m-a lăsat soțul, că sunt așa cum sunt ca și persoană, lucru extrem de deplasat și traumatizant pentru că venisem la spital pentru un act medical performat asupra fiului meu, nu eram la judecătorie.

În calitate de ce să-mi comenteze viață personală? Pentru că am rugat-o să fie mai umană, mai prietenoasă și mai empatică? În ultima parte a discuției, cea de pe coridorul lung cu camera de recoltare, au fost mai mulți martori de față, deci puteți să vă interesați cã cele spuse de mine sunt adevărate. La sfârșitul lunii aveam programare și la neurologie pediatrică, dar îmi este groază să mai merg în acel loc de teamă că voi avea parte de un comportament similar. A fost prima oară când am călcat în acest spital și probabil că și ultima.

Citește și:

 

 

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (24)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2022 Qbebe