Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Am intrat în comă de la coronavirus, însărcinata fiind cu al doilea copil. M-am trezit după o lună, paralizată și într-o lume terifiantă

Eu sunt Monica și sunt mândra mamă a doi copii, Eleonora, prințesa mea de 6 ani și Roger, un zmeu de băiat de care mă minunez în fiecare zi. Am decis să vă spun povestea mea în speranța că vă voi face să înțelegeți că sănătatea este cea mai de preț comoară pe care o avem și că iubirea mamelor este o putere supranaturală care depășește cele mai cumplite obstacole. 

Locuiesc în Olanda de 16 ani, într-un orășel mic la Marea Nordului, Hellevoetsluis, pe lângă Rotterdam. Viața mea era liniștită, fericită, frumoasă, cu un soț iubitor, o fetiță drăgălașă, cu un job de notar bine plătit. Am rămas apoi însărcinată cu al doilea copil și eram extaziată. Abia așteptam să îl cunosc. 

A început totul cu o simplă tuse

Totul a început cu o tuse în săptămâna 26 de sarcină, o tuse care nu se mai termina, zi și noapte tușeam încontinuu, nu puteam să dorm deloc. M-am dus la doctorul de familie și el mi-a zis să mă odihnesc acasă că îmi trece. După încă 2 zile în care nu am dormit aveam deja o săptămână fară somn, eram extrem de obosită, nu mai puteam vorbi. Așa că am chemat moașa care îmi urmărea sarcina. Aici în Olanda când rămâi însărcinată primești o moașă care te ajuta toată sarcina cu sfaturi (ce să mănânci, cum să te miști...totul că să ai o sarcină ușoară).

Când a ajuns moașa a constatat că aveam temperatura de 39,8 și copilul era foarte stresat în burta, deci a trebuit să merg direct la spital. La spital mi s-au făcut diverse investigații și mi s-au administrat antibiotice. S-a crezut că am o bacterie, după 2 zile temperatura s-a ridicat la 41 de grade și atunci am intrat în comă cu pneumonie dublă. M-au mutat direct la un spital universitar unde puteau face mai multe pentru mine. Când au văzut că toate organele începuseră să cedeze au hotărât să scoată băiatul, încercând să mă salveze pe mine, pentru că știau că mai am o fetiță acasă. Băiatul s-a născut cu 1380 grame. După ce au scos băiatul, am făcut o infecție pe linia care era băgată în aorta pentru oxigen. În acel moment plămânii mei nu mai funcționau și eram cuplată la un aparat. Din cauza infecției și sângele meu murea. Au descoperit la timp infecția și atunci am primit sânge ca să mă aducă la linia de plutire.

Am ieșit din comă cu paralizie și halucinații

Când am ieșit din comă, după o lună de zile, din cauza atâtor medicamente, am intrat în delirium: vedem lucruri și auzeam lucruri care nu erau. Pentru mine toată lumea care intra în cameră arăta ca niște extratereștrii cu tentacule și foarte urâți, eram foarte speriată. După o săptămână de când ieșisem din comă am realizat că eram în spital, dar am conștientizat și că nu puteam să mișc nimic, eram paralizată total, de la mușchii feței până la degetele de la picioare. Nu aveam control la nimic, îmi curgeau tot timpul balele și eram cuplată pentru treaba mare și mică, eram ca o plantă. Devenisem depresivă și nu mai voiam să trăiesc. Eram pusă ore întregi în fața geamului și mă uitam afară la oameni cum merg pe bicicletă sau pur și simplu în picioare și mă gândeam cât sunt de norocoși. Încetul cu încetul, cu foarte multă terapie și cu susținerea soțului meu, am învățat să vorbesc, să merg, să trăiesc, să iubesc.

Am învățat să îmi iubesc iar copilul

Am învățat să îmi iubesc iar copilul, să îmi accept băiatul. Pentru că după ce am ieșit din comă nu aveam niciun sentiment de mamă pentru el. Toate lunile pe care le-am petrecut în spital băiatul a stat în secția de copii și era adus sau eu eram dusă de câteva ori pe zi să ne vedem și să construim o legătură între noi că mama și copil. A fost o perioadă foarte dificilă pentru familia mea de acasă, pentru soț și fetiță și desigur și pentru părinții mei, care nici nu aveau posibilitatea să vină să mă vadă. Din fericire, când eram în comă a venit sora mea din Italia și m-a văzut. A fost un ajutor psihic binevenit. Gândul la copiii mei m-a ajutat să îmi revin.

În timpul cât eram în comă am făcut un atac cerebral și de aceea acum sunt foarte uitucă și tot caracterul meu s-a schimbat. Înainte de boală eram o persoană foarte ambițioasă, cu foarte mult caracter, acum sunt foarte calmă, nu mă mai interesează nimic, nu îmi mai fac griji și nu mă mai stresez din nimicuri. Din notar, acum nu mă mai duce mintea nici ca femeie de serviciu să lucrez. Am rămas cu dureri de picioare pentru că am înțeles că atunci când ești așa de mult în comă mor nervi și asta s-a întâmplat cu nervii din tălpi. Nu mai pot fugi și câteodată este nevoie, mai ales când ești mamă. Sechele mari au rămas, toată viața este altfel acum, nu mai pot lucra, sunt mereu obosită, nu îmi simt tălpile...uit tot ce s-a întâmplat în zilele trecute, capacitatea plămânilor este de 30%, deci respir foarte greu, nu mai pot fugi, picioarele nu mai funcționează așa cum trebuie...este altfel, toată viața mea este schimbată.

Și totuși, am fost foarte norocoasă

Dar chiar și așa eu cred că am fost norocoasă, am avut îngeri păzitori pe copiii mei care m-au ajutat să trec peste acest impas care se putea termina cu o tragedie. Băiețelul meu mic trăiește și este sănătos, de la numai 1380 de grame a ajuns acum un voinic plin de energie. Iar eu mă recuperez ușor și mă vindec datorită iubirii familiei mele. Greutatea cea mai mare ei au purtat-o pe umeri. Soțul meu a rămas cu sindrom post-traumatic. Fetița mea, când m-am întors de la spital, plângea de fiecare dată când adormeam, de teamă că nu o să mă mai trezesc.

poze cu copii cu ochi albastri

Am avut noroc că am fost și în Olanda. Când m-am uitat peste statul de plată de la asigurarea medicală am fost șocată de cât a costat spitalizarea mea - 1500 de Euro pe zi, timp de 8 luni.

Totul s-a întâmplat între lunile martie-noiembrie 2018, în vremurile când coronavirusurile nu erau faimoase ca acum și pandemia încă nu ne speriase. Am avut tot un coronavirus, dar mult mai agresiv decât Covid-19, o mutație care le-a dat mari bătăi de cap medicilor de acolo. Același virus l-au mai avut și alte două persoane internate cu mine, un băiat de 32 de ani din Bulgaria care a plecat pe picioarele lui după luni de recuperare și un bărbat de 64 de ani care după 8 luni, când am plecat eu, încă era în scaun cu rotile. Vârsta a făcut diferența. Toți ne-am zbătut între viață și moarte din cauza unui virus care poate părea banal. Așa că nu bagatelizați Covidul acesta. Nu spuneți că pe voi nu vă atinge. Nu poți știi cum reacționează organismul tău. Și mai ales dacă ești însărcinată. Nu ai absolut nimic de pierdut dacă te protejezi, dacă porți mască, dacă te izolezi și ești atentă. Dimpotrivă, ai de câștigat, sănătatea și siguranța ta și a suflețelului pe care îl porți în pântece. Curaj, dragi mămici! Iubirea noastră chiar este o super-putere!

Surse foto: Arhivă personală - facebook.com/monica.botezatu.5

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (16)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe